„În trecătoare” – un nou roman grafic de Tamba şi Drăgan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După „Elabuga” şi „Mila 23”, editura Mandragora lansează pe piaţă un nou roman grafic,  „În trecătoare” (primul dintr-o serie intitulată generic „Cei de dincolo”). Deja rodatul tandem Tamba & Drăgan ne invită la o nouă incursiune în universul lor fantastic, de această dată pentru a ne interoga asupra vieţii şi a morţii şi mai ales asupra… trecătoarei dintre ele.

Acţiunea romanului grafic demarează într-o… trecătoare a Munţilor Carpaţi, în anul de graţie 1916, când armatele române se retrag din Transilvania, şi se termină în zilele noastre, cu o vizită la mânăstire.

image

Personajul principal este un medic militar, locotenentul Dănescu. El tocmai este admonestat de comandatul său, colonelul Dimitrie, că acordă asistenţă medicală prizonierilor germani, în loc să se ocupe doar de răniţii români, când convoiul militar din care face parte  este bombardat de inamic şi

image

nimicit în întregime. În întregime? Nu, locotenentul Dănescu pare a fi singurul supravieţuitor şi, ajuns în trecătoarea vieţii sale,  se întâlneşte cu două personaje antagoniste: Omul Negru, care fură sufletele morţilor ca să se hrănească cu ele,  şi Părintele, care îl vindecă de rănile trupeşti şi, poate, şi de cele sufleteşti.

Grafismul cu totul excepţional al lui Tamba, paleta coloristică pe care o foloseşte, crează o atmosferă  apăsătoare, stranie şi subliniază stările sufleteşti ale personajului principal.

În trecătoare este una dintre cele mai tulburătoare benzi desenate pe care le-am citit vreodată. Datorită măiestriei artistice a autorilor, după lectura acestui roman grafic, te gândeşti de două ori mai mult la viaţa ta şi a celor din jurul tău.

Desenatorul Alex Talambă – Tamba, scenaristul George Drăgan dar şi editoarea lor, Anca Puiu, sunt dovada vie că banda desenată românească este în egală măsură o artă şi o parte intrinsecă a literaturii.

Notă: Fanii tandemului Tamba şi Drăgan se pot întâlni cu autorii lor îndrăgiţi, pot dialoga cu ei şi eventual le pot cere autografe desenate pe cele trei albume ale lor, la East European Comic Con, care se desfăşoară în acest weekend la Rom Expo.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite