Arte

articolul anterior articolul urmator

Încredere şi intimitate (Karlovy Vary 2022)

0
6 Jul 2022 16:51:53
Mihai Fulger
Taki Mumladze şi Mariam Khundadze în „O cameră doar a mea” („A Room of My Own”) de Ioseb „Soso” Bliadze FOTO @KVIFF.com
Taki Mumladze şi Mariam Khundadze în „O cameră doar a mea” („A Room of My Own”) de Ioseb „Soso” Bliadze FOTO @KVIFF.com

Dintre cele 12 lungmetraje selecţionate în competiţia „mare”, premiată cu râvnitul Glob de Cristal, a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, trei sferturi sunt prezentate la KVIFF în premieră mondială (cum este cazul filmelor analizate mai jos), doar trei titluri având proiecţii publice anterioare în ţările lor de origine.

Al doilea film al unui cineast ceh din competiţia principală a ediţiei a 56-a a fost „Graniţele iubirii” („Hranice lásky”/„Borders of Love”, coproducţie Cehia-Polonia), lungmetrajul de debut al lui Tomasz Wiński. Promovat ca „o poveste de dragoste erotică”, „Graniţele iubirii” este un film despre limitele încrederii într-o relaţie.

Petr şi Hana lucrează la acelaşi birou de arhitectură, sunt împreună de cinci ani şi îşi cunosc reciproc corpurile atât de bine, încât nici nu se mai observă când trec unul pe lângă celălalt îmbrăcaţi sumar sau deloc, ca dimineaţa în baie. Amândoi îşi dau seama că relaţia lor a intrat într-o criză (simbolizată pe ecran de răposata cameră cu care se filmaseră încă de la începuturile toride ale amorului lor – bucăţile de home movie erotic conferă prospeţime filmului). Totuşi, amândurora le este teamă să pună degetul pe rană şi ezită să chestioneze rutina intimităţii dintre ei.

Dintr-una într-alta, cei doi ajung să-şi împărtăşească fanteziile erotice. Jocurile lor devin serioase atunci când intervine un cuplu de prieteni, practicanţi de swinging în căutare de noi adepţi, şi tot mai grave pe măsură ce partenerii lor de sex se înmulţesc, iar regulile iniţiale, stabilite de comun acord, sunt încălcate.

Nimic nou în această dramă cu ocazionale momente comice (precum secvenţa în care Petr se trezeşte intervievat ca să fie acceptat într-o comunitate sexuală restrânsă, alături de două cupluri de străini). Meritoriu este faptul că regizorul încearcă să reflecte alternativ ambele perspective asupra evoluţiei relaţiei non-monogame dintre personajele principale. Altfel, „Graniţele iubirii” este un film cu şanse mici de a trece graniţele Cehiei.

Anul trecut am participat la KVIFF ca membru al juriului Federaţiei Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteranei (FEDEORA). Atunci, premiul nostru, acordat unui film din fosta competiţie „East of the West”, i-a revenit cineastului georgian Ioseb „Soso” Bliadze, pentru remarcabilul său debut în lungmetraj, „Moartea lui Otar”.

Anul acesta, Ioseb „Soso” Bliadze a făcut pasul către competiţia „mare” cu al doilea lungmetraj al său, o coproducţie Georgia-Germania realizată în plină pandemie (forţat de împrejurări, regizorul s-a distribuit şi pe el însuşi, alături de rude şi prieteni). Nu este întâmplător faptul că titlul, „O cameră doar a mea” („A Room of My Own”), aminteşte de Virginia Woolf, fiindcă Bliadze a realizat un film profund feminist, care va stârni cu siguranţă controverse în societatea tot mai conservatoare din ţara sa.

Mai simplu dramaturgic, dar totodată mai autentic emoţional, „O cameră doar a mea” se concentrează asupra unei tinere care îşi caută drumul. Interpretată fermecător de Taki Mumladze (actriţă care a debutat în „Moartea lui Otar” şi acum a colaborat cu regizorul la scenariu), Tina subînchiriază o cameră în apartamentul din Tbilisi administrat de independenta şi nonconformista Megi (Mariam Khundadze, şi ea excelentă). Protagonista nu intenţionează să facă prea mulţi purici în acel loc, căci iubitul ei, care lucrează temporar în provincie, i-a promis că se va întoarce curând şi vor putea locui amândoi în casa mamei lui. Însă planul Tinei nu se concretizează şi, abandonată de toţi, ea mai găseşte un umăr pe care să plângă – şi chiar ceva mai mult – doar la Megi, ce îi câştigă încrederea şi se străduieşte s-o sprijine.

În pofida câtorva lungimi şi stângăcii (de pildă, insistenţa pe planuri-detaliu relevante, cum este rana protagonistei), „O cameră doar a mea” e un film reuşit al unui cineast indiscutabil înzestrat. Backstory-ul Tinei este livrat gradual, astfel încât regizorul-coscenarist reuşeşte să-şi captiveze spectatorii nu doar cu o dramaturgie complexă („Moartea lui Otar”), ci şi cu o naraţiune liniară, dintr-o perspectivă unică. Bliadze îşi priveşte protagonista confuză cu căldură şi înţelegere şi transformă un final trist într-unul optimist. În plus, filmul documentează capitala Georgiei – cu clădirile sale vechi, având ferestre de lemn şi holuri-living largi, şi cu vecinii care dialoghează urlând de la un bloc la altul – în prima fază a pandemiei, a carantinei şi măştilor obligatorii.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările