Arte

articolul anterior articolul urmator

Întoarcerea morţilor vii

2
11 Jul 2016 20:29:43
Alexandru Pătraşcu

V-aţi întrebat vreodată de ce nu vine nici un tânăr în urma matusalemilor din critica muzicală românească? Eu da, şi unul dintre răspunsuri ar putea fi că oamenii aceştia au pervertit ideea de critică până la punctul în care ea a încetat să mai existe în România.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

I-am luat peste picior de multe ori pe aceşti bătrâni critici. Sunt consacraţi toţi, până la punctul în care nu le lipseşte nici o titulatură şi nici o decoraţie, dar irelevanţa cronicilor pe care le scriu este direct proporţională cu onorurile de care se bucură. Şi ei fac parte din acest ecosistem al operei, care include teatrul, muzicienii şi publicul. Osmoza este atât de perfectă, încât n-o să găsiţi nici un articol de-al lor care să comenteze în vreun fel evenimentele de la ONB din această primăvară. Marii experţi se rezumă doar la cronica de întâmpinare, în care găsesc de cuviinţă să strecoare câte o aluzie, de obicei veninoasă.

Ultima lor ispravă a fost premiera producţiei lui Graham Vick a operei Fidelio, de la ONB. Distanţa dintre realitatea din sală şi impresiile acestor critici n-a fost niciodată mai mare. Pe scurt, ce s-a întâmplat pe 1 iulie: punerea în scenă a lui Graham Vick a fost înţeleasă şi foarte apreciată de vasta majoritate a publicului, orchestra a cântat lamentabil, nici dirijorul n-a strălucit prin nimic, în timp ce, dintre artiştii de pe scenă, Asineta Răducan, interpreta rolului titular, a fost o revelaţie. Ce au scris criticii?

Continuarea articolului, pe blogul Despre Opera.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Marcel Panciu
12.07.2016, 00:47:53

Jenant modul in care folositi opera ca pretext pentru rafuieli personale si mesaje propagandistice.

0 (4 voturi)
Sorin Ionascu
12.07.2016, 11:58:51

Un articol de o rautate gratuita, motivata (cel mai probabil) de invidia de a nu fi considerat (cel putin nu inca) un demn si ilustru urmas al "dinozaurilor" pe care ii contesta. De fapt este exact asta, ba chiar la modul si mai pervers, pentru ca nu accepta nici un fel de opozitie fata de opiniile sale, iar din ale celorlalti ia exact ce ii convine. Nu de alta, dar comentariul d-lui C. Popa reflecta in mare masura adevarul si este, culmea, in acord cu impresiile lui, chiar daca mult "periate", dar din el nu a retinut decat fraza finala, pe care o interpreteaza in stilul caracteristic. Si face si afirmatii gratuite, pentru ca francezii se plang de mai multa vreme ca scenele lor au fost invadate de straini, in detrimentul artistilor autohtoni, asa ca nu vad de ce atitudinea respectiva ar fi o exceptie. E foarte adevarat ca multi din cei ce se erijeaza in critici sau comentatori de arta scriu foarte "politic" (din toate punctele de vedere), ca nivelul fiecaruia de receptare si intelegere a actului artistic e foarte diferit si ca fiecare e prizonierul propriului subiectivism, dar asta se intampla peste tot in lume, iar lucrurile nu stau intrutotul asa cum sunt descrise aici. Si nici autorul acestor randuri nu mi se pare vreun autor de Biblie, de Coran de vreo alta Carte Sfanta despre Opera, ba chiar am deseori impresia ca scrie pur si simplu ca sa scrie, ca nu prea are ce face sau ca simte nevoia sa verse din veninul acumulat de la ultima postare, fara a avea realmente ce sa ofere cititorului.

0 (4 voturi)
Modifică Setările