Între orgie şi magie multe sunt posibile…
0
...ne-o demonstrează autorii spectacolului Platea, pe muzică de Jean Philippe Rameau, spectacol pus în scenă la Opera de Stat din Stuttgart, ultima reluare în zilele acestui sfârşit de stagiune; a fost unul dintre evenimentele la care am avut bucuria de a fi asistat în baza unei onorante invitaţii.
Totul este posibil…sui generis, şi anume atunci când se poate vorbi de o gândire regizorală ferm structurată, de o prospeţime imaginativă uimitoare ce întâlneşte nivelul unui profesionalism muzical imbatabil. Spectacol magnific, complex, în care muzica acestui mare francez ce a marcat genul operei comice în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, serveşte desfăşurării unui grandios show; este adusă în actualitate povestea tragi-comică a nefericitei nimfe îndrăgostite de zeul zeilor, de însuşi Jupiter! Parafrazând un alt autor francez, aş spune că în acest spectacol jocul dragostei şi al întâmplării capătă accente în parte groteşti, în parte ingenue; este un excurs regizoral susţinut de un spirit ludic ce nu conteneşte, o imaginaţie prolixă atent condusă, cea pe care o desfăşoară regizorul spaniol Calixto Bieito.
FOTO: A.T. Schäfer
Un demers scenic cu totul antrenant, potopitor, în care senzualitatea, travesti-urile, situaţiile qui pro quo, ating limitele imaginaţiei scenice. Cerul coboară pe pământ odată cu stelele care luminează destinele oamenilor, ale eroilor, ale zeilor. Când Zeus descinde, coborât de pe marginea unui strălucitor candelabru, acesta întâlneşte cântul pasionat al unei rocker-iţe înlănţuite de cablurile ghitarei electrice, în acest caz, o replică actuală a mitologicului accesoriu, al lyrei lui Apollo… ; este soprana Judith Gauthier, din Franţa, cea care întruchipează imaginea Nebuniei, La Folie, un cânt – aici - de o puritate angelică ce atinge performanţa unei coloraturi vocale înalte.
FOTO: A.T. Schäfer
În rolul titular al nimfei, un rol conceput în travesti, tenorul englez Thomas Walker creează un personaj de o uimitoare complexitate, un rol ce solicită rezistenţa scenică, abilităţi vocale înalte şi – mai presus de toate – o înaltă cultură a stilului.
FOTO: A.T. Schäfer
Mi-a fost dat să întâlnesc un tandem muzical inspirat de valorile înseşi ale muzicii; o eficienţă manifestă în plan stilistic au dovedit dirijorul englez Christian Curnin şi violonista Luminiţa Petre, unul dintre actualii concert-maeştri ai orchestrei Operei din Stuttgart. Este o colaborare funcţională care a antrenat natura însăşi a comunicării, precizia, supleţea atacului în cazul partidei corzilor, rafinamentul timbral, inclusiv acea uşurinţă, acea detaşare a cântului violonistic care vitalizează discursul muzical baroc, relaţia dintre grupul instrumentelor şi linia de susţinere a corzilor grave, relaţia cu întregul eşafodaj al părţilor vocale solistice. Greu de spus dacă înscenarea a fost gândită pentru a pune în valoare muzica sau, dimpotrivă, muzica lui Rameau primea dreptul de a împlini gândirea regizorală.
Spectacolul Platea, aici, la Opera din Stuttgart, se poate constitui într-un bun exemplu privind felul în care marile partituri scenice ale Barocului pot fi readuse în actualitate, o actualitate tulburătoare pe care o trăim cu toţii, un exemplu privind bunul gust aliat profesionalismului, ambele în acţiune pe teritoriul muzicii, al dramei.
Se încarcă comentariile...
