Arte

articolul anterior articolul urmator

Şcoala de Arte pentru evrei. Mimi Şaraga Maxy

6
29 Jan 2017 15:57:38
Florin Buhuceanu

Şcoala de supravieţuire artistică a lui Maxy nu poate ieşi din umbra pogromurilor şi represiunii legale antievreieşti ale anilor 40. Ea a existat cum a existat, atât cât a durat, ca răspuns la această traumă istorică.

Fondatorul ei era obişnuit a fi tratat ca mai puţin sau deloc român. Ca şi Tristan Tzara ori Marcel Iancu, s-a născut fără cetăţenie română, categorisit a dispune doar de cetăţenie israelită şi religie mozaică. Certificatul său de naştere eliberat în Brăila poartă menţiunea „strein de ţară”. Şi aşa a rămas pentru decenii în ochii unora. Amintesc aici, doar în treacăt, imunda fiţuică Porunca Vremii care îl caricaturiza pe Maxy în numărul său din 23 noiembrie 1937 drept un Goldenmayer-Stern a cărui pictură kosher nu putea fi decât una toxică pentru neamul românesc.

Întrebarea inevitabilă care îţi vine imediat în minte, într-un asemenea context ideologic ostil, este cine ar fi să fie evreu? Ce este un evreu? Cât de evrei erau studenţii ce studiau sub îndrumarea lui M.H. Maxy la Şcoala de Arte pentru Evrei? Ce ştim e că dumnealor reprezentau colectiv o alteritate deviantă a canonului naţional. Erau diferiţi şi devianţi pentru că statul român i-a decretat ca atare în toamna anului 1940. Erau cine erau pentru că statul a decis, prin forţa legii şi puterea prejudecăţilor, să le fixeze o identitate condamnată, alogenă, generic opusă celei româneşti.

La o privire mai atentă, studenţii şi studentele şcolii erau mai degrabă seculari şi, de regulă, membri ai unei clase urbane şi educate. Dumnealor se aflau la distanţă atât faţă de stereotipul evreului perceput ca actor intelectual anti-naţional şi corupător de valori tradiţionale, cât şi faţă de tiparul etno-religios cultivat în comunităţile evreieşti tradiţionale.  Îngropaţi de-a valma de o istorie marcată de Holocaust, lipsiţi de cetăţenie artistică, studenţi precum Alma Redlinger, Yvonne Hasan, Lelia Zuav, Mimi Şaraga, Pita Rubin, Eva Cerbu, Maria Constantin învaţă pe cont propriu să îşi construiască propria realitate, propriul eu artistic la intersecţia unor identităţi multiple.

Nu au o identitate evreiască monolită, după cum nu există o identitate artistică colectivă a scolii. Programaţi să nu existe în spaţiul public ai acelor ani,  împinşi la periferia societăţii, Maxy şi studenţii săi nu au altă alternativă decât să-şi asume individual, prin artă, trauma personală şi comunitară. Exista totuşi un spirit de grup dat în principal de puternica solidaritate dintre membrii şcolii. Cu toţii sunt obligaţi la chestionarea neliniştitoare nu doar a propriei evreităţi, a propriei identităţi culturale şi artistice, cât a condiţiei umane greu încercată de ismele ideologiei totalitare. Dovedesc un ataşament faţă de universul cosmopolit al oraşului şi al valorile sale, refuză ghetoizarea etno-culturală, produc o naraţiune neintimidată de contextul toxic al acelor ani.

Conduşi de Maxy, aceşti elevi nu adoptă o strategie studenţească de tipul om trăi si om vedea ce e de făcut, ci deprind să se exprime în matricea unei modernităţi câştigate cu scandal cu doua decenii în urmă şi care între timp se normalizase într-o bună măsură. Trataţi drept străini-suspecţi în propria ţară, îşi normalizează viaţa prin dobândirea unei  cetăţenii culturale globale. Învaţă împreună în răspăr cu metodele academice de predare ale vremii, încurajate fiind schimbului cordial ori polemic de opinii şi exprimarea  unor viziuni artistice diferite - pedagogie cu atât mai importantă cu cât elevii Şcolii lui Maxy nu se puteau altfel calibra în absenţa posibilităţii de a performa cultural în spaţiul bucureştean şi a interacţiunii cu alţi artişti, cunoscători sau doar consumatori de artă.

Nu regăsim mai nimic tradiţional-evreiesc în pictura lui M.H. Maxy ori în cea a elevei şi apoi soţiei sale, Mimi Şaraga-Maxy.  Dimpotrivă, amândoi substituie deliberat destinul comunitar căruia nu i se pot sustrage cu apartenenţa la o comunitate a celor care refuză realul ca simplă reprezentare figurativă. Nici unul, nici altul, în ciuda puternicelor simpatii de stânga, nu îşi propun să devină revoluţionari de profesie ori să reproducă folclorul şi etosul evreiesc est-european. Neputinţa vindecării de traumele personale şi cele ale istoriei o obligă pe Mimi Şaraga Maxy, decenii mai târziu, să se situeze într-o permanentă avangardă a timpului său şi la o neaşezare deliberată de stil care scapă constrângerilor anilor comunismului. În griul murdar al epocii ea foloseşte neconformist şi apăsat negrul tăios şi rece, la tablourile cuminţi-bidimensionale ea aşează inserţii tridimensionale din varii materiale perisabile care expandează cadrul de referinţă şi-i dau adâncime.

Sunt rari criticii de artă care au însoţit-o pe Mimi Şaraga, mai ales după decizia dureroasă de a se stabili în Israel şi apoi în Franţa. Printre ei, Radu Ionescu (1930-2015) şi-a propus să îi aducă şi să-i expună lucrările în ţară ca un act de reparaţie morală şi de recuperare artistică în raport cu exilul la care a fost forţată Mimi Şaraga Maxy începând cu anii 80. Nu a reuşit. A ţinut însă să-i consemneze la 8 aprilie 1998, în rubrica sa din Cotidianul”, cea mai amplă expoziţie personală ocupând întreg spaţiu al muzeului francez Edmond Michelet dedicat istoriei rezistenţei şi deportării. Intitulată Crime contra umanităţii, expoziţia ne avertizează asupra totalitarismelor de ieri şi de azi, ca realitate care stă permanent la pândă şi doar aşteaptă un moment prielnic pentru a se iţi în vieţile noastre. Identificăm aici acea pedagogie a mărturiei şi avertismentului învăţată la Şcoala lui Maxy. Nu cred că poate fi ceva mai evreiesc şi mai universal decât această pledoarie pentru apărarea drepturilor omului aflate permanent în situaţie de fragilitate şi vulnerabilitate. E poate ultimul mesaj public pe care l-a trimis Mimi Şaraga prin expoziţiile ei din Franţa si care ar merita luat în serios, măcar prin încercarea de  a aduce la Bucureşti, fie şi temporar, a tablourilor ei risipite la Brive-la-Gaillarde.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Radu Mircea
29.01.2017, 18:17:28

# Sunt curios domnule Buhuceanu cine va arunca primul cu piatra in articolul dvs. ??? Nu fiindca ar fi vreun expert in arta evreiasca , ci pentru apartenenta dvs. la o anumita orientare sexuala .

0 (2 voturi)
Iulian Arion
29.01.2017, 18:26:43

@Radu Mircea, Nu este etic sa faceti astfel de aprecieri asupra persoanei. Nea Mirceo, N-am trait in vremea legionarilor. Totusi in acea epoca a curentului antisemit, a fost posibila creatia artistica libera, precum a acelor autori evocati in articolul d-lui Buhuceanu, iar in vremea comunista, epoca necriticata, acest lucru al creatiei artistice libere, nu a mai fost posibil.

+4 (4 voturi)
Radu Mircea
29.01.2017, 20:13:18

# lulian Arion Numa' evreu sa nu fii nene lulian . Legionarii te beleau , comunistii te vindeau si inca mai sunt unii care cred ca tot raul lumii de la evreu se trage , ca nu exista un complot in care sa nu fie amestecat macar un '' ji*** '' ( Nici nu-l scriu ca ma aleg nemeritat cu injuraturi .) Cum asa nene ??? Cum nu erai liber in comunism ??? Nu erai liber in '' Cintarea Romaniei '' sa-l pupi in c** pe iubitul conducator pina murea de ris ???

0 (4 voturi)
Ovidiu Martin Jurj
30.01.2017, 05:15:50

Atâta libertate de creație artistică era în regimul burghezo-moșieresc, încât Geo Bogza a făcut pușcărie. În socialism nu a făcut pușcărie și a scris cele mai frumoase reportaje literare. Cartea cea mai tare a lui e de departe Meridiane sovietice, pe care precis că într-un regim burghezo-moșieresc exploatator, fascist și imperialist nu ar fi putut nici să o scrie, nici să o publice.

0 (2 voturi)
dracon
30.01.2017, 14:38:07

Cand scrieti ceva despre evrei ,ganditi-va la ,,Negutatorul din Venetia '' si mai discutam . L-as intreba pe mister Buhuceanu daca stie ce a patit un personaj'' numit Paulescu , din cauza mafie instituita de evrei in ceace se numea medicina si sanatate, la vremea respectiva ? Acesta este numai un exemplu dar poate fiind in domeniul artei, mister Buhuceanu poate si-aduce aminte de teatrul ,,Baaraseum '' , cam de prin aceiasi perioada . E usor a scrie ........... cand nimic nu ai a spune , stiti cine a scris lucrul acesta mister Buhuceanu ?

-1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările