A început stagiunea lirică
0
În timp ce Festivalul Enescu era în plină desfăşurare, teatrele lirice din ţară începeau să pregătească noua stagiune, ultima decadă a lunii septembrie marcând „gongul” inaugural prin evenimente de real interes.
Astfel, Opera din Timişoara a invitat publicul să revadă Faust de Gounod, producţie care, cu exact un an în urmă, a văzut lumina rampei într-o montare fastuoasă (regia şi scenografia Mario de Carlo), cumva “de poveste”, cu decoruri sugestive şi costume elegante, beneficiind şi de coregrafia ingenioasă realizată de Răzvan Mazilu, prezentând partitura integral, fără “tăieturile” tradiţionale, sub bagheta unui profesionist împătimit deja binecunoscut în toate teatrele lirice din ţară – David Crescenzi -, invitat de onoare, atunci, vestitul bas Roberto Scandiuzzi. Şi de această dată, o sală plină a aplaudat excelenta manieră în care dirijorul ştie să abordeze (şi) muzica franceză, sonoritatea şi bogăţia coloristică a orchestrei, densitatea şi strălucirea corului (pregătit de Laura Mare), rafinamentul baletului din Noaptea Valpurgiei, precum şi calitatea demersului solistic, într-un “întreg” artistic de certă valoare. În rolul titular l-am reascultat cu plăcere pe tânărul Like Xing, al cărui glas liric, bine condus, cu acut luminos şi sigur, cu frazare şi interpretare “în stil”, este ideal pentru personajul întrupat, iar sub aspect scenic reuşeşte o convingătoare conturare a bătrânului Faust, pentru ca apoi, prin contrast, să devină dezinvolt, plin de viaţă şi sensibil. La rândul său, soprana Narcisa Brumar a avut toate datele unei cuceritoare Margareta, poate mai cochetă, mai sprinţară decât timida şi inocenta eroină, dar perfect “în rol”, într-o evoluţie gradată logic şi unitar, cântul său frumos completând portretul adolescentei cu o voce caldă, egală în toate registrele şi expresivitate pregnant reliefată, trăindu-şi rolul cu sinceritate şi pasiune.
FOTO: „Faust”, Opera din Timişoara
În Mefisto a apărut basul Octavian Vlaicu, a cărui prezenţă scenică se pliază perfect pe concepţia regizorală a personajului, departe de datele terifiant-malefice, propunând mai curând un cavaler elegant care se amuză să-i manevreze pe cei din jur, rezolvând cu siguranţă şi aplomb dificila partitură vocală, căreia a ştiut să-i confere accentele şi nuanţele cerute în fiecare secvenţă. I-am revăzut cu plăcere şi pe baritonul Dan Patacă (Valentin), mezzosopranele Gabriela Varvari (foarte bună în Siebel) şi Ramona Zaharia (Martha) sau pe Cristian Rudic (Wagner), integrându-se firesc şi credibil în jocul complex, cu naturaleţe şi farmec, asemeni coriştilor care au devenit, fiecare în parte, personaje-prototip, decupate parcă dintr-o pânză de Breugel.
Stagiunea timişoreană a debutat astfel cu un spectacol de anvergură, cursiv, captivant deopotrivă ca montare şi interpretare, îndelung aplaudat de melomanii care şi la sfârşit de august au fost răsfăţaţi cu o serie de reprezentaţii în aer liber, deja tradiţionale în Parcul rozelor, unde mii de spectatori au urmărit opere sau operete preferate, într-un cadru perfect adecvat unui asemenea demers, departe de zgomotul străzii.
Ei bine, la Iaşi am avut surpriza să văd că un astfel de eveniment poate avea loc şi pe stradă, în condiţii excelente, dar pe o „pietonală”, în vecinătatea unei catedrale şi a unei clădiri de patrimoniu ce deveneau cumva un decor natural elegant şi impunător, în timp ce, pe tot parcursul concertului, circulaţia era oprită pe străzile adiacente, eliminând deci orice risc de „bruiaj” nedorit, ceea ce făcea să uităm că ne aflam, de fapt, în centrul oraşului. (Culmea este că o asemenea măsură nu s-a aplicat în Capitală nici măcar pentru Piaţa Festivalului „Enescu”, unde scena era amplasată în plin trafic aglomerat şi gălăgios…) Ajunsă la ediţia a III-a, „Magia serii în sunet şi lumină” a deschis noua stagiune a Operei ieşene printr-un program bine gândit, variat, alăturând „şlagăre” din creaţii celebre, într-o ambianţă întregită prin jocul de lasere şi artificii spectaculoase, spre încântarea celor care, în ciuda frigului, stând pe scaune sau în picioare, au aplaudat pagini din operă şi operete abordate de orchestra, corul şi solişti ai teatrului, sub bagheta lui Cristian Bebeşelea, care a condus cu siguranţă şi flexibilitate, reuşind să confere strălucire şi nerv secvenţelor cu mare impact la public, acompaniind eficient demersul solistic sau ansamblurile.
Concert în stradă în Iaşi
După „cortina” momentului wagnerian foarte bine ales, şi ca omagiu la bicentenar, dar şi ca suport de mare efect pentru salba de artificii multicolore care au inundat cerul, am ascultat, într-o structură caleidoscopică, uvertura şi o îndrăgită arie din Nunta lui Figaro de Mozart (abordată cu aplomb de bas-baritonul Octavian Dumitru), muzica verdiană regăsindu-se apoi pe tot parcursul serii, nu doar pentru că operele sale nu pot să lipsească dintr-un asemenea concert, ci şi ca o reverenţă în anul bicentenar; au cucerit aplauze şi vestitele coruri din Trubadurul şi Nabucco sau Ernani, şi ariile din Traviata (soprana Diana Bucur etalând un glas generos şi o expresivitate deosebită în Addio del passato, deşi citirea scrisorii cred că nu îşi avea locul în contextul respectiv) sau din Rigoletto (tenorul Florin Guzgă dovedind că are un potenţial excelent, dar îi lipseşte pregătirea tehnic-interpretativă necesară unui adevărat solist), acestea alternând cu fragmente din Carmen de Bizet – fie Preludiul, fie Habanera (cu mezzosoprana Maria Macsim-Nicoară, altădată mult mai aproape de… ce trebuie) sau aria Toreadorului (baritonul Ciprian Marele având, în principiu, datele cerute de rol) -, dar şi din Bărbierul din Sevilla de Rossini – o arie dificilă în care tenorul Andrei Fermeşan a fost (cam) depăşit şi s-a expus inutil riscului unor acute „la limită” şi cavatina lui Figaro (baritonul Jean-Kristof Bouton convinând că se află într-un progres demn de subliniat, cu un plus de anvergură şi siguranţă). Nu au lipsit nici opereta – prima arie a Adelei din Liliacul e Strauss (foarte bine cântată de soprana Cristina Grigoraş), aria lui Danilo din Văduva veselă de Lehar (tenorul Adian Ionescu mizând mai curând pe expresia cuvântului), aria din Silvia de Kalman (soprana Irina Scafaru având o voce plină, calitativă) – sau creaţiile de Bernstein, soprana Lăcrămioara Hrubaru-Roată reuşind şi de această dată să încânte în aria din Candide, impecabilă sub toate aspectele, evoluând deopotrivă alături de Elena Roşca, Laura Scripcaru, Maria Macsim-Nicoară, Cristina Grigoraş într-un simpatic ansamblu din West Side Story, foarte greu de realizat în nota plină de umor şi în stilul specific autorului.
Concert în stradă în Iaşi
Desigur, în final au apărut pe scenă toţi soliştii pentru tradiţionalul Brindisi din Traviata, în compania corului (pregătit de Manuel Giugula) şi a orchestrei, îndelung ovaţionaţi de miile de spectatori, cărora li s-a mai oferit o surpriză - o altă „cortină” – de această dată din Aida de Verdi -, susţinând explozia de confetti ce au inundat întreaga asistenţă, adăugându-se astfel laserelor şi artificiilor, dând tuturor o stare „de bine”. Rochii elegante semnate de Doina Levintza, muzică superbă în interpretarea soliştilor şi a ansamblului, o atmosferă relaxată, ideală pentru o seară „magică”, au fost „ingredientele” care i-au determinat pe ieşenii ce invadau zona să nu simtă nici frigul şi nici oboseala celor două ore cât au stat în picioare, bucurându-se din plin doar de „sunet şi lumină”.
Se încarcă comentariile...
