A murit Mariss Jansons, unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariss Jansons (1943-2019)
Mariss Jansons (1943-2019)

Dirijorul leton Mariss Jansons  a murit noaptea trecută, la vârsta de 76 de ani, în locuinţa sa din Sankt Petersburg. Muzicianul avea probleme de sănătate de multă vreme, fiind înlocuit pe 21 septembrie, în Festivalul Enescu, de dirijorul Cristian Măcelaru, care a preluat conducerea Orchestrei Regale Concergebouw din Amsterdam.

Organizatorii Festivalului Internaţional "George Enescu" regretă trecerea în nefiinţă a maestrului Mariss Jansons (76 de ani), celebru dirijor leton, care a murit noaptea trecută în locuinţa sa din Sankt Petrsburg, "Ne-am putut bucura de prezenţa maestrului la două ediţii ale festivalului, Mariss Jansons fiind unul dintre admiratorii şi promotorii muzicii lui George Enescu", spun reprezentanţii Festivalului Enescu.

Mariss Jansons s-a născut pe14 ianuarie 1943, Riga, Letonia. A studiat la Conservatorul din Leningrad. În 1973, a fost numit asistentul lui Evgheni Mravinski la orchestra din St. Petersburg, dirijată şi de tatăl său, Arvīds. 

Între 1979 şi 2000, a fost director muzical al Orchestrei Filarmonicii din Oslo, pe care a condus-o către un succes internaţional.  A fost dirijor invitat la Berlin, Viena, Londra, dar a condus şi orchestre importante din Statele Unite ale Americii. A fost fost numit director muzical al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh în 1997, post pe care l-a deţinut până în 2004 şi al Orchestrei Simfonice a Radioului din Bavaria în 2003.

A dirijat de două ori prestigiosul Concert de Anul Nou de la Viena

Din 2004 a fost dirijor şef al  Orchestrei Regale Concertgebouw, din Amsterdam. A fost cel de-al şaselea dirijor care deţinea acest post de la fondarea orchestrei în 1888. 

Imagine indisponibilă

Jansons a fost laureat al unui Premiu Grammy şi dirijor principal al Royal Concertgebouw Orchestra, la rândul ei în top 10 cele mai bune orchestre din lume potrivit unei ierarhii Gramophone din anul 2008. Dirijorul deţinea distincţia "Crucea de onoare a Austriei pentru stiinţă şi artă", cea mai înaltă acordată pentru acest domeniu. 

Mariss Jansons a dirijat de două ori prestigiosul Concert de Anul Nou de la Viena.

La ediţia Festivalului Enescu din 2013, dirijorul declara într-un interviu pentru "Adevărul":

"În relaţia dintre orchestră şi dirijor, cea mai importantă este energia. Ea face concertul. E o aură sau o energie pe care o simţi şi cred că asta e cea mai importantă în această relaţie". 

"Toţi muzicienii, când sunt pe scenă, vor să dea ce e mai bun din ei. Nimeni nu vrea să dea o reprezentaţie proastă. Prin urmare, se mobilizează şi încearcă să facă tot ce pot. Ăsta ar fi secretul. Chiar dacă la repetiţii lucrurile nu merg aşa de bine, seara, la spectacol, lumea dă ce e mai bun şi, când uneşti toată energia asta, se transformă într-un moment foarte puternic. Dar asta nu e o garanţie. Câteodată se întâmplă, câteodată nu.  De aceea, trebuie să ai destul timp pentru repetiţii. Iar asta variază, în fucţie de orchestră şi de lucrarea pe care o pregăteşti. Trebuie să ştii cât timp să ceri, pentru ca punctul culminant să se întâmple. Dacă repeţi prea puţin, nu e bine. La fel şi dacă repeţi prea mult, pentru că intri în rutină; tot repeteţi, tot repeţi, e plictisitor; apoi, seara, a dispărut inspiraţia.  Lucrarea e în sângele muzicienilor, nu mai avem nevoie de nimic. Asta numesc eu repetiţii corecte. În 99% din cazuri, va ieşi un concert bun. Dar orice se poate întâmpla. Viaţa e plină de accidente", sublinia dirijorul.

Citiţi şi:

INTERVIU Mariss Jansons, dirijor: Sentimentele sunt importante

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite