A murit regizorul Francesco Rosi, premiat la Cannes, Berlin şi Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Il caso Matei", filmul regizat de Francesco Rosi (foto), a câştigat Palme d'Or în 1972   FOTO: AFP
"Il caso Matei", filmul regizat de Francesco Rosi (foto), a câştigat Palme d'Or în 1972   FOTO: AFP

Regizorul italian Francesco Rosi, autorul unor filme celebre precum "Il Caso Mattei", recompensat cu trofeul Palme d'Or la Festivalul de la Cannes din 1972, a murit, sâmbătă, la Roma, la vârsta de 92 de ani, a anunţat presa italiană, citată de lefigaro.fr.

Potrivit Corriere della Sera, regizorul şi scenaristul, care era imobilizat la pat de mai multe săptămâni din cauza unei bronşite, a murit în somn.
Francesco Rosi s-a născut pe 15 noiembrie 1922 la Napoli şi, după studii de drept, a intrat imediat în industria spectacolelor, mai întâi în teatru, apoi, progresiv, în cinematografie, unde a fost încă din 1948 asistentul lui Luchino Visconti la filmul "Pământul se cutremură/ La Terra Trema". Colaborarea sa cu Visconti continuă şi la alte proiecte, mai ales la filmul "Bellissima", la care a fost şi scenarist.
A fost considerat un maestru al filmelor-anchetă, iar capodopera sa "Salvatore Giuliano", un lungmetraj despre un bandit sicilian, i-a adus succesul la scară internaţională. Pentru acest film a fost recompensat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin în 1962.
În 1963, cu filmul "Le mani sulla città", cu Rod Steiger, a câştigat Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia.
După aproape 10 ani, în 1972, a câştigat Palme d'Or, principalul trofeu al Festivalului de la Cannes, cu "Il Caso Mattei" (foto), un film care vorbeşte despre moartea din 1962, în circumstanţe misterioase, a lui Enrico Mattei, preşedintele din epocă al consorţiului petrolier naţional italian ENI.


La Cannes, a fost selecţionat în competiţia oficială şi s-a aflat printre favoriţii pentru câştigarea trofeului Palme d'Or cu alte trei filme: "Il momento della verità" (1965), "Cronaca di una morte annunciata" (1987) şi "La tregua" (1997).
A câştigat premiul BAFTA în 1983 pentru cel mai bun film străin cu producţia "Cristo si è fermato a Eboli" şi a fost nominalizat din nou la acelaşi trofeu în 1986 cu filmul "Carmen".
În 2009, regizorul a fost recompensat cu Ursul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, iar în 2012 a primit Leul de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul de la Veneţia.

il caso matei
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite