„Această nedorită oprire a activităţilor culturale ne dă ocazia să reflectăm la ce am obţinut până acum în viaţa artistică.“ Interviu cu pianistul Gottlieb Wallisch

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Credit foto: Robert Rieger
Credit foto: Robert Rieger

"Artistul Steinway" al anului 2012, pianistul austriac Gottlieb Wallisch a avut debutul internaţional în anul 1996 sub bagheta lui Yehudi Menuhin, de atunci concertând alături de orchestre prestigioase precum Orchestra Filarmonicii din Viena, Camerata Salzburg sau Filarmonica Regală din Liverpool şi fiind invitat la cele mai importante festivaluri de muzică clasică.

Cleopatra David: În data de 17 martie, aţi susţinut pe scena Ateneului Român un recital care a fost transmis live pe platformele social-media. Programul a cuprins lucrări de Mozart, Schubert şi Janacek. Există o poveste, un scenariu la baza acestui program?

Gottlieb Wallisch: Nu există o poveste vizibilă  care să lege între ele aceste piese, dar aş spune că cei trei compozitori sunt cu siguranţă parte a aceluiaşi patrimoniu cultural. Dacă putem identifica o calitate care leagă cele trei lucrări ale programului meu, este caracterul lor de o înaltă sensibilitate. Sunt lucrări de un rafinament profund şi foarte delicate şi provoacă interpretul să caute nuanţe lirice şi o expresie subtilă pe tot parcursul lor. 

C.D.:  Sunteţi un artist de  origine austriacă, stabilit acum în Berlin, unde predaţi la Universitatea de Arte, după ce aţi deţinut această poziţie la Geneva şi Budapesta. Care au fost cele mai importante experienţe din ultimii ani şi unde vă simţiţi „acasă”?

G.W.: „Acasă” este cu siguranţă Viena şi mă bucur foarte mult când mă întorc şi cânt acolo. Dar este foarte antrenant să trăiesc şi să lucrez în Berlin, pentru că această metropolă se transformă cu repeziciune şi abordează într-o manieră diferită şi mai modernă domenii precum tradiţia şi patrimoniul. Melanjul dintre ce este mai valoros în tradiţia vieneză şi spiritul explorator al Berlinului îmi stimulează munca.

Într-un fel, această îmbinare este reflectată în cele două proiecte de CD pe care am avut privilegiul să le primesc în perioada recentă. Primul constă din înregistrarea integralei concertelor de pian ale lui Beethoven, incluzând aranjamentul pentru pian al concertului de vioară realizat chiar de compozitor, proiect pe care l-am înregistrat pe fortepiano istorice  de la începutul secolului al XIX-lea, în clădiri istorice din Viena, împreună cu Orchester Wiener Akademie (o orchestră importantă care foloseşte instrumente de epocă) sub bagheta lui Martin Haselböck.

Cel de al doilea proiect este unul de lungă durată intitulat „Foxtroturi din secolul al XX-lea” (20th Century Foxtrots) şi conţine în mare parte prime audiţii ale unor dansuri pentru pian solo cu influenţe de jazz scrise în perioada interbelică. Avem în acest proiect atât de multă muzică scrisă de mari compozitori din toată Europa aflată în umbra uitării şi care aşteaptă să fie descoperită! De exemplu, piese scrise de Hanns Eisler, Erwin Schulhoff, Ernst Krenek şi multe alte figuri mai mult sau mai puţin cunoscute din acea perioadă. Am putut înregistra primele patru CD-uri din acest proiect în Germania, la Berlin, în studioul postului de Radio Deutschlandfunk şi în Köln la Radio WDR. Proiectul a fost aclamat de critici şi a fost recenzat inclusiv de New York Times.

Într-un recital solo te poţi simţi foarte singur, mai ales acum, în timpurile Covid...

C.D.: Multe dintre instituţiile culturale încearcă o nouă variantă de a oferi hrana spirituală publicului, cea online. O găsiţi eficientă? Credeţi că viitorul vieţii muzicale va consta mai mult în difuzarea digitală decât în socializarea din sala de concert?

G. W.: Primelor tentative de a trece la concerte digitale, imediat după începutul crizei Covid,  le-au lipsit experienţa şi profesionalismul. Cred că foarte mulţi artişti, dar şi instituţii de concerte şi impresari, au intrat în panică şi au încercat să creeze conţinut online fără să ia în considerare calitatea muzicală sau tehnică. Vedem acum, cu siguranţă, la un an de la declanşarea pandemiei, că standardul înregistrărilor audio şi video şi prezentarea s-au îmbunătăţit. Cu toate acestea, cred că experienţa unui concert în sală sau lectura nu pot fi niciodată înlocuite de o transmisiune pe internet. Din punctul meu de vedere, va exista o dezvoltare în viitor în direcţia experienţelor hibrid, pentru a conecta ce este mai bun din interacţiunea online cu artiştii şi concertele cu participare fizică. 

C. D.: Lumea muzicală europeană face mari eforturi, însă nu pare să se apropie de un final al crizei. Cum se adaptează muzicianul şi omul Gottlieb Wallisch la situaţia actuală? Ce vă lipseşte cel mai mult în aceste zile şi cum se desfăşoară activitatea didactică?

G. W.: Trăim o perioadă de mare incertitudine şi nelinişte. Pe de o parte, această nedorită şi neaşteptată oprire a tuturor activităţilor culturale ne dă ocazia să reflectăm la ce am obţinut până acum în viaţa noastră artistică, pe de altă parte este dificil să ne facem planuri şi elaborăm idei noi. Este important pentru mine în această perioadă să manifest solidaritate faţă de colegii şi mai ales faţă de studenţii mei. Sunt norocos că am putut continua să predau pe parcursul anului trecut, fie online, fie faţă în faţă cu studentul, respectând toate măsurile sanitare. Ce îmi lipseşte mai mult este libertatea de a călători şi a întâlni alţi muzicieni, prieteni şi pe membrii familiei. Acum accesul la biblioteci, arhive, săli de concert şi muzee este foarte limitat. Nu este uşor să te adaptezi.

C. D.: Ce compozitor vă este mai aproape de suflet şi cum diferă pregătirea pentru un concert simfonic de cea pentru un recital?

G. W.: Iubesc mult muzica lui Schubert, indiferent de instrument e scrisă sau de genul abordat. Dar pe lângă aceasta, îmi este dificil să declar mai multe lucrări ca favorite, pur şi simplu pentru că există atât de multă muzică extraordinară, nepreţuită, scrisă de atât de mulţi compozitori.

Atunci când pregătesc un concert pentru pian şi orchestră, mă văd mai degrabă ca pe un jucător în echipă, astfel că încerc să studiez şi partea de orchestră alături de cea de solo. Acest lucru  face repetiţiile mai plăcute şi duce colaborarea cu dirijorul la un alt standard profesional. Într-un recital solo te poţi simţi foarte singur, mai ales acum, în timpurile Covid...

C. D.:  Cum vedeţi viitorul soliştilor concertişti după criza Covid?

G. W.: Nu pot pretinde că am un răspuns la această întrebare, pur şi simplu pentru că nu pot face prognoze asupra felului în care îşi va reveni viaţa muzicală, dacă toate festivalurile, orchestrele, instituţiile vor supravieţui acestei crize unice. În orice caz, cred că profesia mea va evolua şi va aborda noi teritorii şi, să sperăm, public nou.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite