Ana Ularu, la Adevărul Live: „Bradley Cooper e un om foarte normal. În spatele celebrităţii adevărate se află modestie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţa Ana Ularu este tot mai solicitată pe platourile de filmare    FOTO: Marian Iliescu
Actriţa Ana Ularu este tot mai solicitată pe platourile de filmare    FOTO: Marian Iliescu

Numele ei apare pe tot mai multe generice de film, produse în mai toată Europa, alături de actori precum Bradley Cooper, Jennifer Lawrence sau Jeremy Irons. Este tot mai cunoscută de cinefilii din întreaga lume şi tot mai apreciată de critica de specialitate. Iar săptămâna aceasta este membră în juriul Comedy Short Film Festival, care se desfăşoară la Bucureşti.

A debutat în film la 9 ani, în două coproducţii româno-franceze, „Meurtres par procuration“ şi „Passion mortelle“, iar la 17 ani a fost distribuită în rolul Lolitei, unde a jucat alături de Ştefan Iordache.

Cele mai cunoscute filme în care a jucat sunt: „Italiencele“, „Hârtia va fi albastră“ şi „Periferic“.
A câştigat, printre altele, premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă în rolul principal din filmul „Periferic“ şi trofeul Boccalino, dat de criticii elveţieni de la Festivalul de Film de la Locarno.
Anul trecut, a fost selecţionată în programul „Shooting Stars“ la Festivalul de Film de la Berlin.
În 2013 a fost distribuită în producţiile „Sunt o babă comunistă“ (de Stere Gulea) şi „Serena“ (de Susanne Bier). 

Bradley Cooper e un om foarte normal.În spatele celebrităţii adevărate se află modestie, a declarat Ana Ularu.

Nu-mi place să mă uit la filmele în care am jucat. În general, atunci când un film s-a terminat de montat, sunt cu şase luni – un an mai mare, am mai învăţat nişte lucruri şi am senzaţia că joc foarte prost.

Bradley Cooper terminase de filmat, iar eu mai aveam un prim-plan în care stăteam cu pruncul în braţe – eu fiind mama copilului –, ni se făcea o fotografie destul de importantă mai târziu pentru acţiunea din film, iar el trebuia să treacă pe acolo şi să avem un schimb de priviri. Acum, în mod normal, nu-l chemi pe săracul actor de la cabină să se plimbe prin ploaie şi prin noroi în spatele camerei. Îi spui celui care e în faţă care e direcţia de privire, care e înălţimea. E, el a venit şi a stat în noroi doar ca să mă ajute pe mine. Şi n-a avut nicio clipă atitudine de star. În general, cam toţi actorii mari pe care i-am cunoscut sunt extrem de modeşti şi foarte deschişi. Culmea, actorii mult mai puţin cunoscuţi către deloc cunoscuţi, care vin aici şi filmează, au mai degrabă atitudine de staruri, a declarat Ana Ularu, într-un interviu pentru "Adevărul".

Numele: Ana Ularu
Data şi locul naşterii: 26 iunie 1985, Bucureşti
Starea civilă: necăsătorită
Studiile şi cariera:
A debutat în film la 9 ani, în două coproducţii româno-franceze, „Meurtres par procuration“ şi „Passion mortelle“, iar la 17 ani a fost distribuită în rolul Lolitei, unde a jucat alături de Ştefan Iordache.
Cele mai cunoscute filme în care a jucat sunt: „Italiencele“, „Hârtia va fi albastră“ şi „Periferic“.
A câştigat, printre altele, premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă în rolul principal din filmul „Periferic“ şi trofeul Boccalino, dat de criticii elveţieni de la Festivalul de Film de la Locarno.
Anul trecut, a fost selecţionată în programul „Shooting Stars“ la Festivalul de Film de la Berlin.
În 2013, vor fi lansate producţiile „Sunt o babă comunistă“ (de Stere Gulea) şi „Serena“ (de Susanne Bier), în care este distribuită.
Locuieşte în: Bucureşti

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite