Arte

articolul anterior articolul urmator

Adam şi Eva. „În spaţiu nu te aude nimeni“ VIDEO

0
23 Dec 2016 12:43:58
Doinel Tronaru
Jim (Chris Pratt) şi Aurora Lane (Jennifer
Lawrence), sfârşit şi început de lume
Jim (Chris Pratt) şi Aurora Lane (Jennifer Lawrence), sfârşit şi început de lume

IMAGINAŢIE Filmul „Pasagerii“, în regia lui Morten Tyldum şi cu Jennifer Lawrence şi Chris Pratt în mai singurele roluri principale, este unul dintre cele mai frumoase SF-uri imaginate în ultimii ani, o rescriere a mitului lui Robinson, dar şi a celui al perechii fondatoare.

Este greu să scrii despre un film ca „Passengers“ fără să faci ceea ce se cheamă spoiler-e, dezvăluiri neintenţionate ale desfăşurării acţiunii. Asta pentru că toată frumuseţea acestui film constă, dincolo de realizarea cinematografică imprimată de regizorul Morten Tyldum, tocmai în această curgere a poveştii, în surprizele şi schimbările neaşteptate în story imaginate de scenaristul Jon Spaihts (a mai colaborat la filme ca „Prometheus“ sau „Doctor Strange“, dar acesta este primul lui scenariu solo, care-l are ca autor plin).

Un Robinson fără Vineri

Ideea de la care pleacă toată tărăşenia – cea a unor pasageri criogenizaţi de pe o navă spaţială care se trezesc accidental cu 90 de ani mai devreme de a ajunge la destinaţie (călătoria completă dura 120 de ani) – este atât de simplă, dar şi atât de strălucită, încât este de mirare că nu i-a mai venit nimănui până acum. Naraţiuni despre drumul nesfârşit spre stele al unor reprezentanţi ai rasei umane s-au mai făcut – de exemplu, romanul SF al scriitorului bulgar Liuben Dilov intitulat „Drumul lui Icar“, care descrie călătoria câtorva generaţii pe o uriaşă navă, necesare pentru a ajunge la destinaţie –, dar „Passengers“ e prea puţin interesat de aspectele social-filozofice ale poveştii (sunt atinse doar în câteva discuţii accidentale), ci aproape exclusiv de exploatarea implicaţiilor situaţiei atât de atipice pe care-o descrie.

Distanţa până la stele este foarte lungă, astfel încât (chiar dacă se merge cu jumătate din viteza luminii, ca aici) necesită ori o soluţie ca în romanul lui Dilov (cei care pleacă ştiu că vor muri pe navă şi descendenţii lor vor ajunge la destinaţie), ori criogenizarea, ca în viitorul din „Pasagerii“. Se întâmplă însă un mic accident, care nu mai survenise până acum şi nu fusese luat în calcul: impactul cu un meteorit defectează cronometrul de la cabina în care dormea mecanicul Jim Preston (Chris Pratt), care este trezit cu 90 de ani mai devreme. De aici, pleacă totul. Mecanicul este un ingenios capabil să-şi rezolve orice probleme îi apar pe nava pustie de unul singur, este un Robinson de fapt, numai că şi acela, după ani de singurătate, a avut nevoie să-şi găsească un Vineri, un suflet care să-i stea alături.

Paradisul iluzoriu

În ultima povestire din cartea sa „O istorie a lumii în 10½ capitole“, scriitorul englez Julian Barnes imaginează un Paradis în care nu ai altceva de făcut decât să-ţi satisfaci orice plăcere şi interes, în funcţie de cerinţele fiecărui client (similar acestei nave, căreia Preston începe treptat să-i descopere luxul şi să-i savureze dolce far niente-le). Locatarii acestei lumi supranaturale aleg însă cu toţii, până la urmă, varianta morţii totale (care încă mai există ca opţiune liberă), pentru că, oricât de târziu, la un moment dat ajung să nu mai suporte plictiseala şi singurătatea. Este exact ceea ce i se întâmplă personajului lui Pratt după ceva vreme, iar tema singurătăţii este prima temă importantă adusă de scenariu. Se mai şi îndrăgosteşte de frumoasa şi deşteapta (cum rezultă din dosarul ei electronic) Aurora Lane (Jennifer Lawrence), care-şi doarme în pace somnul criogenic. Ce-i de făcut?

Până la urmă (nu spunem cum), cei doi ajung totuşi să fie împreună, secondaţi doar, pe nava nelocuită, de simpaticul android Arthur (Michael Sheen). „Suntem ca Adam şi Eva, dar la sfârşit, nu la început de lume, pe o navă imensă şi pustie“, spune la un moment dat Aurora (nume predestinat, la rândul lui). Tyldum alege să dea o aură poetică întregului film, o poezie discretă şi substanţială, astfel încât, atunci când scenariul virează spre ceva mai apropiat de un film de acţiune, lipsa de realism a situaţiilor nu mai deranjează (cum ar veni, suntem departe de realismul care-ţi tăia respiraţia din „Gravity“ al lui Alfonso Cuarón, dar norvegianul a găsit cheia stilistică pentru a face totul plăcut şi unitar). „Menirea şi specificul SF-ului sunt de a crea lumi pentru idei“, spunea demult „sefistul“ Cristian Tudor Popescu, şi este exact situaţia acestui superb „Passengers“.

Info

Pasagerii / Passengers (SUA, 2016)
Regia: Morten Tyldum
Cu: Jennifer Lawrence, Chris Pratt, Michael Sheen, Laurence Fishburne

4 stele

Citeşte şi: „Cântare omului“ – cronica la filmul „Gravity“ (2013) al lui Alfonso Cuarón

PORTRET DE REGIZOR

Morten Tyldum – un aer „rece“ nordic la Hollywood


Regizorul de origine norvegiană Morten Tyldum, născut pe 19 mai 1967 în localitatea Bergen din ţara natală, şi-a început cariera cinematografică în „ţara fiordurilor“, cu un succces remarcabil, dar îşi leagă numele din ce în ce mai mult de America şi de Hollywood, unde pare a se fi „mutat“ de ceva vreme. Cum altfel s-ar putea spune când Tyldum este semnatarul a două dintre cele mai mari succese provenite din legendara „cetate a filmului“ în anii din urmă? Este vorba despre filmul istoric „The Imitation Game. Jocul codurilor“ (nu mai puţin de 8 nominalizări la Oscarurile din 2015 şi locul 249 în top 250 imdb.com) şi SF-ul „Pasagerii“, care are premiera absolută vineri atât în SUA cât şi la noi, dar se anunţă deja a fi o reuşită excepţională.

Turing i-a purtat noroc

Morten Tyldum intră de fapt într-un grup mai mare de regizori nordici, scandinavi în speţă, care – cum au obţinut câte un succes mai mare în ţara de baştină (dar piaţa scandinavă este, de fapt, una comună) – au fost cooptaţi şi chiar adoptaţi (cum pare-a fi cazul norvegianului) de atotputernicul Hollywood. Li s-a întâmplat, mai recent, şi danezului Niels Arden Oplev, autorul primului volet din saga „Millennium“ (varianta locală, suedeză), ca şi suedezului Daniel Alfredson, care-a realizat următoarele două filme ale trilogiei, dar peliculele filmate de ei în SUA – „Dead Man Down“ şi, respectiv, „Kidnapping Mr. Heineken“ – au fost destul de modeste, ceea ce, deocamdată, nu pare a fi soarta lui Tyldum.

De fapt, Hollywoodul s-a hrănit mereu, în istoria sa, cu un „aer nordic“, regizori ca clasicii Sjöström sau Stiller, emigraţi peste Ocean, stau mărturie, aşa că fenomenul nu-i deloc nou. Morten Tyldum s-a remarcat în ţara sa cu solide producţii de televiziune, dar filmul care-i aduce notorietatea este „Headhunters“ / „Vânătorii de capete“ (2011), cel de-al treilea lungmetraj al său, un thriller de mare succes în lumea întreagă. Astfel, trece Oceanul şi realizează, în 2014, „The Imitation Game“ (foto dreapta, cu Benedict Cumberbatch), despre soarta matematicianului genial Alan Turing. Deşi nominalizat la cele mai importante 8 Oscaruri, filmul îl primeşte însă până la urmă doar pe cel pentru scenariu adaptat.

Top 5 filme importante

1. Pasagerii / Passengers (SUA, 2016) (foto dreapta)
2. The Imitation Game. Jocul codurilor (Marea Britanie-SUA, 2014)
3. Vânătorii de capete / Headhunters / Hodejegerne (Norvegia, 2011)
4. Buddy (Norvegia, 2003)
5. Fallen Angels / Varg Veum – Falne engler (Norvegia, 2008)

Citeşte şi:

„Mici crime între corporatişti“ – cronica la filmul „Vânătorii de capete“ (2011) al lui Morten Tyldum

„O minte sclipitoare sau Cum s-a câştigat, de fapt, WWII“ – cronica la filmul „The Imitation Game. Jocul codurilor“ (2014) al lui Morten Tyldum

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările