Adevăruri de altădată: O luptă firească

Heinrich Mann

Dintre reacţiunile cari s’au produs din partea scriitorilor şi creatorilor de conştiinţă împotriva regimului hitlerist, cele mai vehemente şi cele mai eficace au fost cele ale lui Heinrich Mann şi Thomas Mann.

Eficace fiindcă atacurile îndreptate contra nouii forme de guvernământ au fost continue, susţinute de marele prestigiu al combatanţilor şi de o mare amploare. Reacţiunea lui Heinrich Mann e oarecum de înţeles. Toată opera lui, care descrie din punct de vedere social şi satiric societatea germană veche şi contimporană, constituie o biciuire pamfletară a ascensiunii şi decadenţii acesteia. Sub şfichiul lui de foc n'a scăpat nimeni neatins şi rar un scriitor în Germania de dinainte de războiu şi-a permis să strige cu mai multă vehemenţă şi mai mare curaj adevărul în faţa teutonilor.

E firească deci lupta pe care a doua zi după instaurarea regimului a întreprins-o şi că ea s'a concretizat într'o carte de fixare critică şi de pamflet nemilos al regimului detestat, „Ura", - care a străbătut continentele şi a atins sute de ediţii. Ea este cea mai valoroasă lucrare de prezentare sub unghiu istoric şi dialectic şi de critică acerbă şi sinceră a revoluţiei produsă de regimul hitlerist şi este singura operă care a avut curajul să ducă în lume mesajul şi strigătul lui Heinrich Mann, acest mare spirit al Germaniei celeilalte, cea eternă, culturală şi pacifică.

Heinrich Mann a continuat, militant, lupta lui de desvăluire a adevărului celor petrecute în Germania şi talentul, nobleţea, nivelul şi obiectivitatea cu care şi-a căptuşit acuzaţiile echivalează desigur vigoarea operelor sale epice. Cum am spus, reacţiunea lui Heinrich Mann era firească: spirit combativ, satiric, de pamfletar militant social, i-a fost dat ca el să fie acuzatorul public şi peste timp al regimului hitlerist, pe care să-l aşeze la stâlpul infamiei. Mann era, prin experienţa sa de scriitor social, la el acasă în inima şi cloaca societăţii care îşi schimbase legile de vieţuire socială şi politică. 

(articol publicat de Camil Baltazar în „Adevărul", 1937)