Al treilea concurs de management la ONB. Cine plăteşte?

Concursul pentru ocuparea funcţiei de director general al ONB se va relua pentru a treia oară.

După două săptămâni de tăcere absolută, ministerul culturii a anunţat ieri că a anulat pentru a doua oară concursul de proiecte de management de la ONB, în urma contestaţiei depuse de Antoniu Zamfir, directorul Operei Craiova şi candidat la conducerea instituţiei, o contestaţie dublată de reacţiile revoltate din societate şi din media faţă de modul de desfăşurare a probei orale a concursului.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

A treia reluare a unui asemenea concurs este un caz fără precedent în istoria recentă a Operei Naţionale Bucureşti şi merită o discuţie.

În primul rând, acest eşec repetat al ministerului de a ocupa funcţia de manager general al instituţiei subordonate cu cel mai mare buget din cultura românească (76 milioane de euro pe următorii cinci ani) arată clar că procedura de desfăşurare a acestor concursuri este greşită şi trebuie schimbată.

Criteriile de admitere a dosarelor sunt la limita anti-constituţionalităţii. Nu sunt acceptaţi decât oameni din sistem, cu studii universitare în domeniul artelor, dar care să aibă şi experienţă extensivă de management. În aceste condiţii, aria de selecţie este foarte limitată. O dovadă concretă este că, de fiecare dată, au candidat numai doi pretendenţi eligibili: Antoniu Zamfir şi Ştefan Ignat (deşi, în cazul acestuia, e discutabilă experienţa de management). Apoi, deşi regulamentul susţine că sunt eligibili cetăţenii UE, un paragraf mai departe sunt excluşi cei care nu ştiu limba română. Cu alte cuvinte, un Vladimir Jurowski, actualul director artistic al Festivalului Enescu, nu ar fi admis să candideze la şefia ONB, în cazul improbabil în care l-ar tenta această funcţie. Nu mai vorbim de amestecarea managementului artistic cu cel de business, într-o lume în care cele două componente sunt din ce în ce mai separate. Lista poate continua, dar acestea mi se par cele mai evidente exemple de limitare a drepturilor pe care le are un cetăţean al Uniunii Europene, fie că are nevoie de ele sau nu.

Dl ministru Ivaşcu şi-a prezentat săptămâna trecută bilanţul primelor şase luni de mandat, adică o listă de „realizări” ce includea orice activitate a ministerului, chiar şi şantierele deschise, sau evenimente culturale la iniţierea cărora ministerul nu avea nici o contribuţie (Târgul de carte de la Leipzig). Evident, una dintre „realizări” era şi organizarea concursurilor de management pentru instituţiile subordonate. Iată că, în cazul Operei Naţionale Bucureşti, avem în faţă un mare eşec, iar realizarea este tocmai faptul că ministerul şi-a recunoscut implicit greşeala anulând ultima sesiune, viciată de o comisie tendenţioasă.

Totuşi, cine este vinovat de acest eşec al ministerului? Dl Mădălin Voicu. El este  secretarul de stat care se ocupă de activitatea instituţiilor muzicale. Numit la minister în timpul guvernului Grindeanu, Mădălin Voicu i-a supravieţuit şi lui Ionuţ Vulpescu şi lui Lucian Romaşcanu şi se pregăteşte să rămână în funcţie şi după remanierea foarte probabilă a lui George Ivaşcu. Ceea ce părea iniţial o simplă sinecură politică a devenit în timp o eminenţă mai mult decât cenuşie, chiar nefastă. În responsabilitatea sa stătea alegerea comisiei, din care făceau parte cel puţin două persoane care nu aveau ce căuta acolo. În responsabilitatea sa stătea întreaga organizare şi desfăşurare a concursului.

În Decembrie 2017, dl Mădălin Voicu îl numea director interimar al ONB pe Ştefan Ignat, în locul lui Beatrice Rancea. Venit la Operă, dialogul dintre cei doi, desfăşurat în faţa angajaţilor teatrului, avea o familiaritate izbitor de asemănătoare cu atitudinea comisiei de evaluare la audierea interimarului:

Citiţi continuarea articolului pe blogul Despre Opera.