Alexandra Dariescu: „Nu cred că e mai periculos să fii într-o sală de concert, decât la supermarket. Dar, din păcate, publicul trebuie să fie convins de asta”

Alexandra Dariescu, pianistă de origine română stabilită la Londra, impresionează auditoriul şi critica din întreaga lume cu interpretările ei pline de culoare şi prezenţa ei captivantă. Viziunea ei originală în concepţia programelor şi calităţile de antreprenor cultural creativ o personalizează în rândul interpreţilor contemporani.

Parcă trăim într-un univers paralel, un coşmar din care trebuie să ne trezim

Oltea Şerban-Pârâu: Cum arată luna mai la Londra, privită pe fereastra apartamentului? Unde ar fi trebuit să fie Alexandra Dariescu în martie şi unde este în această lună mai 2020, când toată lumea artistică europeană şi americană se află în stand by, aşteptând ridicarea restricţiilor generate de efectele indirecte ale pandemiei care a blocat evenimentele publice de peste tot?

Alexandra Dariescu : Londra e pustie. Foarte puţină lume pe străzi, viaţa culturală live redusă la tăcere. Parcă trăim într-un univers paralel, un coşmar din care trebuie să ne trezim. Martie, aprilie şi mai ar fi fost nişte luni pline de debuturi şi turnee pentru mine: debutul cu Detroit Symphony Orchestra, debutul cu Houston Symphony Orchestra, două turnee în SUA şi China cu Angela Gheorghiu şi un turneu de 16 concerte în China cu proiectul meu de suflet “The Nutcracker and I”. Urma să revin acasă, la Iaşi, împreună cu prietenii mei de la Filarmonica Iaşi într-un concert extraordinar cu “Fantezia Corală” de Beethoven. Dar din 15 martie sunt acasă la Londra, după un turneu de 6 săptămâni în Noua Zeelandă, Australia şi Canada. Am cântat cu unele dintre cele mai mari orchestre din aceste ţări (Sydney Symphony, Melbourne Symphony, Auckland Philharmonia, Quebec Symphony), iar după fiecare concert se închidea sala după ordonanţa de la guvernul, respectiv din cauza Covid-19. Am simţit o mână protectoare asupra mea, pentru că am putut călători atât de mult, am concertat în fiecare oraş şi am ajuns cu bine acasă.

O.Ş.P. Cum parcurge Alexandra Dariescu această perioadă?

A.D. La început a fost un moment de respiro. Aveam nevoie de o pauză de călătorit, de concertat. Ultimii 4-5 ani au fost fără multe zile libere, fără vacanţe, trăiam dintr-o valiză pe drumuri, dintr-o sală de concerte în alta. Într-un alt cuvânt, trăiam visul pe care l-am avut de mică, cu bucurie! Dar cu cât trece mai mult timpul în care suntem în izolare, cu cât auzim de şi mai multă suferinţă în întreaga lume şi de incertitudinea care ne înconjoară, mă îngrijorez şi mai mult. Din păcate, nu pot spune că am prea mult timp liber, dar mă bucur de timpul de reflecţie şi de diferitele proiecte în curs care mă menţin creativă şi activă.

O.Ş.P. Contextul este absolut fără precedent. Pe ce repere se sprijină Alexandra Dariescu în acest moment?

A.D. Pe credinţă, în primul rând, pe speranţă şi pe gândul că vom trece şi de această perioadă şi vom vedea lumina de la capătul tunelului. Nu cred că se va reveni la normalitatea de dinaintea pandemiei. Nu avem cum, va fi un nou normal. Cum arată acest normal? Nu ştiu, dar sper că vom învăţa din această perioadă care sunt priorităţile fiecăruia, să încetinim fuga în care ne trăim viaţa şi să ne bucurăm mai mult de lucrurile care ne aduc lumină în viaţă.

Stau şi mă gândesc cum ar rezista întreaga lume în această perioadă fără muzică, fără film, fără literatură, fără culoare în viaţa lor

O.Ş.P. Ce importanţă au acum artiştii într-o lume paralizată de frică? Pe cine mai interesează arta? Din perspectiva dvs, cum ar trebui să se poziţioneze opinia publică în relaţia cu artiştii?

A.D. Stau şi mă gândesc cum ar rezista întreaga lume în această perioadă fără muzică, fără film, fără literatură, fără culoare în viaţa lor. La televizor, din păcate, sunt prezentate mai mult exemple din industria sporturilor, vorbindu-se despre cine e mai pregătit să se întoarcă la “normal” mai repede în acel domeniu. La BBC s-a făcut un reportaj despre faptul că industria curselor de cai este “mai pregătită” să se întoarcă la competiţii decât fotbalul. Din păcate, domeniul artelor, ca ansamblu, nu este nici măcar prezentat, despre muzica clasică ce să mai vorbim. Avem nevoie de mai multă vizibilitate ca artişti, să ştim că nu am fost uitaţi! În Marea Britanie, 38% din muzicieni nu au dreptul la ajutor financiar de la stat în această perioadă, iar cei care pot aplica, vor primi ceva ajutor de-abia în iunie. Vorbesc cu mulţi colegi, sunt mult prea multe cazuri tragice.

Această stare de incertitudine şi de teamă de a fi într-un grup e catastrofică pentru lumea muzicii

O.Ş.P. Ce impact are asupra carierei profesionale a Alexandrei Dariescu această anulare sau amânare a tuturor proiectelor în curs, pentru a ne referi deocamdată la prezent...

A.D. Ca de obicei, încerc să fiu pozitivă şi să văd jumătatea plină a paharului. Personal, aveam nevoie de puţin timp de respiro. Dar realitatea bate la uşă din ce în ce mai mult,  pe zi ce trece şi nimeni nu ştie când vom putea reveni pe scenă. Această stare de incertitudine şi de teamă de a fi într-un grup e catastrofică pentru lumea muzicii. Sala de concert nu poate exista fără artişti, artiştii nu pot exista fără public. Publicul simte nevoie de siguranţă, iar la momentul acesta nu o avem.

O.Ş.P. Anulările de stagiuni, festivaluri sau mari evenimente naţionale şi internaţionale, în unele cazuri chiar până în luna august sau mai mult, conştientizarea faptului că viaţa culturală şi artistică a fost prima închisă şi, foarte probabil, va fi ultima deschisă, reprezintă o certitudine. Cum credeţi că vor parcurge actorii, muzicieni în general această perioadă? Si mă refer îm primul rând la artiştii din ansambluri, cu care colaboraţi atât de des pe marile scene ale lumii.

A.D. Toate concertele mele au fost anulate până la începutul lui septembrie şi deja am primit înştiinţări pentru lunile noiembrie-decembrie că există o probabilitate foarte mare de anulări. Multe ţări vor alege să înlocuiască artiştii pe care îi aveau deja contractaţi cu alţii din ţara respectivă. Ceea ce nu este un lucru rău, fiecare ţară trebuie să-şi promoveze talentele şi să creadă în artiştii ei! Un studiu realizat de Uniunea Muzicienilor din Marea Britanie pe 1,459 din membrii ei a ajuns la concluzia că unul din cinci muzicieni britanici se tem că nu vor mai lucra în domeniul acesta după pandemie. Este o realitate cruntă! Fiecare artist trece printr-o dramă la momentul acesta şi fiecare în parte face faţă într-un mod personal: unii fac mai multe live-uri de acasă, alţii predau online, alţii rămân în carapacea lor în tăcere, alţii se provoacă pe ei înşişi la proiecte mari, alţii se gândesc la planul B. Trauma aceasta ne va urmări mult timp de acum încolo. Dar trebuie să găsim solidaritate în muzică şi să folosim puterea extraordinară pe care o are aceasta în a crea ceva frumos şi a ne uni spiritele. Frumuseţea muzicii este că atinge orice suflet, fie că ştie ceva despre muzică, fie că nu.

Nimic nu poate înlocui trăirea din sala de concert, atât pentru cei de pe scenă, cât şi pentru public

O.Ş.P. Se va trece majoritar în on line, sau lumea va reveni în săli atunci când va fi posibil?

A.D. Nimic nu poate înlocui trăirea din sala de concert, atât pentru cei de pe scenă, cât şi pentru public. Lumea va reveni în săli numai când se va simţi în siguranţă acolo. Dar fiecare din noi aşteptăm cu nerăbdare să putem împărtăşi magia care se întâmplă într-o sală de spectacole. Trecerea va fi treptată, probabil la început numai cu câţiva artişti şi puţini spectatori, iar aceste cifre vor creşte odată cu scăderea ratei de îmbolnăvire. Cred că industria noastră are cea mai bună şansă acum de a se reinventa pentru secolul în care trăim.

“The Nutcracker and I” a adus mai mulţi tineri în sala de spectacol decât oricare alt show, cu o medie de 65% sub 18 ani

O.Ş.P. Dacă am pune viitorul între  puncte de suspensie în această perioadă şi ne-am întoarce privirea spre trecut, care ar fi momentele cheie din cariera artistică a Alexandrei Dariescu?

A.D. Cel mai “de suflet” proiect este cu siguranţă “The Nutcracker and I”. De la idee, concept, finanţare, până la cel mai mic detaliu din business plan, evaluare a riscurilor şi alegere a fiecărei persoane angajate să lucreze la acest proiect. Am făcut-o cu drag şi cu visul de a schimba ceva în lumea muzicii din secolul XXI, de a reinventa prezentarea unui spectacol de muzică clasică şi de a aduce publicul tânăr în sala de spectacole. Un concept unic – un recital de pian, balerină şi animaţii digitale, cu o durată de 50 de minute, start-ul fiind oricând de la ora 11 dimineaţa (ideal pentru copii, dar şi pentru cei mai în vârstă). Succesul acestui proiect a fost mult mai mare decât aş fi sperat vreodată: “The Nutcracker and I” a adus mai mulţi tineri în sala de spectacol decât oricare alt show, cu o medie de 65% sub 18 ani. După 3 ani de lucru intens, în 2017 am avut premiera mondială la Barbican, în Londra, urmată de mai mult de 75 de apariţii în întreaga lume, în unele dintre cele mai prestigioase săli: Vienna Konzerthaus, Royal Liverpool Philharmonic Hall, Dubai Opera House, Luxembourg Philharmonie, Hamburg Laeishalle, Melbourne Recital Hall, Sydney Recital Hall, BOZAR Brussels, două turnee în China (inclusiv Shanghai şi Beijing), călătorind prin SUA, Suedia, Letonia, Liban, Olanda, Danemarca, Franţa şi Elveţia. Discul cu acelaşi nume a apărut sub forma unui audio book - alternând povestea mea şi a spărgătorului de nuci, cu naraţiunea celebrei prezentatoare TV, Lindsey Russell. Un vis devenit realitate, sub motto-ul “Îndrăzneşte să visezi”.

Fiecare debut din cariera mea de până acum a fost un mare pas înainte, o altă provocare, dar şi o şansă de afirmare. Câştigarea concursului Young Concert Artist Trust în 2008, în ultimul an de Conservator, mi-a adus primul contract cu o agenţie de impresariat. Au urmat debutul cu Royal Philharmonic Orchestra în 2009, orchestra cu care am cântat de multe ori în fiecare an după aceea, inclusiv la Festivalul “George Enescu”. Debutul de la Carnegie Hall în 2012, la invitatia lui Sir Andras Schiff mi-a deschis multe uşi, dintre care amintesc debutul la Royal Albert Hall, fiind prima pianistă românca ce a concertat acolo, debutul la Concertgebouw Amsterdam, urmat de Japonia şi Norvegia. 2016 a fost un an foarte important, când am lansat primul disc cu orchestra: Concertul pentru pian şi orchestra nr. 1 de Ceaikovski cu Royal Philharmonic Orchestra la Signum Records, plus un concert pentru pian şi orchestră nou, scris pentru mine de compozitoarea britanică Emily Howard, lansat la NMC Records, cu Royal Liverpool Philharmonic, care a câştigat ulterior British Composer Award. În 2017, am avut debutul cu London Philharmonic Orchestra, Orchestra Naţională Radio, precum şi apariţia pentru prima oară cu orchestra în Elveţia şi Finlanda, culminând la Musikverein Vienna. După premiera mondială a proiectului “The Nutcracker and I” la Londra, Barbican în 2017, a urmat un an plin cu debuturi cu orchestre în Canada şi China, precum şi prima apariţie în Statle Unite cu orchestra, Utah Symphony Orchestra. Debutul cu Angela Gheorghiu la Staatsoper Vienna a fost urmat de lansarea audio book-ului “The Nutcracker and I” la Signum Records, iar 2019 a adus noi apariţii cu BBC Symphony Orchestra, Orchestre National de France, Moscow Philharmonic, Tonkunstler Orkester în Austria şi prima dată la Festivalului de la Verbier din Elveţia. Anul acesta am avut ocazii noi, concertând cu Sydney Symphony, Melbourne Symphony, Auckland Philharmonia, precum şi debutul la Berlin Staatsoper şi Lyon Auditorium. Aceasta e (pe foarte scurt) o hartă a călătoriei mele de până acum, plină de descoperiri şi de oameni minunaţi, care au crezut în mine şi mi-au dat o şansă.

O.Ş.P. Alexandra Dariescu a concertat de-a lungul timpului sub bagheta unor dirijori importanţi, care ar fi numele esenţiale pe care ar trebui să le amintim?

A.D. Mă bucur enorm de şansele de a concerta cu unii dintre cei mai importanţi dirijori români precum Ion Marin, Cristian Măcelaru, Cristian Mandeal, Gabriel Bebeşelea, Tiberiu Soare. Din numele internaţionale îi menţionez pe Vasily Petrenko, John Storgards, Fabien Gabel, Jiří Bělohlávek, Alexander Bloch, James Gaffigan, Michael Francis, Antony Hermus, Andrew Litton, Jun Maerkl, Yuri Simonov, Kazuki Yamada şi mulţi, mulţi alţii!

O.Ş.P. Multe albume discografice şi înregistrări. Au acestea o importanţă în sine sau sunt mai mult suporturi de promovare ale concertului live. Există orientări diferite în această direcţie între interpreţii contemporani.

A.D. Anul trecut am lansat cel de-al optulea disc din colecţia mea, al treilea volum de integrale de preludii, în acest fel finalizând un proiect pornit în 2013. Pentru mine a fost un fel de Everest personal, pe care l-am atins, înregistrând colecţii integrale de prludii de Chopin & Dutilleux (Vol. I), Shostakovich & Szymanovsky (Vol. II), Faure, Boulanger & Messiaen (Vol. III). Fiecare disc are o semnificaţie aparte, e un stâlp în urcuşul pe care îl parcurgem fiecare în parte. Uitându-mă în urmă, mă bucur de versatilitatea şi de libertatea care mi-a fost dată pentru a alege repertoriul înregistrat, este cartea mea de vizită în ceea ce priveşte alcătuirea unui program, ce viziune are, de unde porneşte şi unde ajunge.

De fiecare dată când revin în România, vin cu cea mai mare bucurie

O.Ş.P. Alexandra Dariescu a revenit de mai multe ori în România în concert. Care dintre aceste ultime reveniri este mai importantă şi ce se întrevede în viitor?

A.D. De fiecare dată când revin în România, vin cu cea mai mare bucurie. Este o  atmosferă de sărbătoare! Sunt atât de recunoscătoare pentru fiecare oportunitate şi revin cu inima deschisă de fiecare dată. Pentru mine, a concerta în cadrul Festivalului “George Enescu”, un adevărat simbol al culturii noastre, e un privilegiu şi are o semnificaţie aparte. Concertele regale în colaborare cu Fundaţia Principesei Margareta sunt pline de bucurie, sunt evenimente esenţiale în viaţa culturală a României, evenimente care schimbă multe destine şi vin în ajutorul multor români care sunt sprijiniţi de această fundaţie minunată.

O.Ş.P. Cine au fost partenerii de muzică de camera pe care i-aţi avut de-a lungul ultimilor ani sau parteneri de proiecte solo, pentru că un balerin nu poate fi considerat partener de muzică de cameră, pe care îi consideraţi parteneri de cursă lungă?

A.D. Una dintre cele mai frumoase colaborări pe care o voi păstra în inimă toată viaţa este cu marea soprană Angela Gheorghiu. Ceea ce a pornit dintr-o prietenie sinceră a ajuns o colaborare pe marile scene ale lumii, de la BOZAR Brussels, la Barbican Londra sau la Operele din Viena şi Berlin. Înregistrarea CD-ului Plaisir d’Amour la casa de discuri Decca a fost o aventură minunată, 23 de cântece care ne-au dus în întreaga lume, cu o spontaneitate şi creativitate incredibilă. Colaborarea cu Cvartetul Belcea şi Elias au adus multă bucurie, precum şi cu Cvartetul Ad Libitum sau în recital cu Alina Ibragimova, Alexandru Tomescu sau Remus Azoiţei. Partenera mea în proiectul “The Nutcracker and I”, balerina solistă la English National Ballet, Desiree Ballantyne, a fost şi este o sursă de inspiraţie, de la care am învăţat foarte mult şi cu care am împărtăşit multe momente excepţionale în turnee.

O.Ş.P. O întrebare frustă: în cazul unui debut prudent, cu săli mai mici, cu scaune goale între spectatori, în sală sau în aer liber, care va creşte doar dacă nu vor fi probleme, cu cât credeţi că sunt mai periculoase spectacolele în actuala situaţie, decât circulatul în transportul în comun, cu avionul, sau cu trenul? O opinie sinceră…

A.D. Sincer, nu cred că e mai periculos să fii într-o sală de concerte, decât la supermarket, în avion sau folosind transportul în comun. Dar, din păcate, publicul este cel care trebuie să fie convins de asta, că e în siguranţă în sala de concert şi, din păcate, acest lucru va putea fi posibil, probabil numai după ce va apărea un remediu asupra acestui virus…

Dacă va trebui să regândim industria artelor, o vom face, dar nu trebuie să ne pierdem nădejdea

O.Ş.P. Să încheiem într-o notă optimistă. Care ar fi mesajul pianistei Alexandrei Dariescu pentru artiştii din întreaga lume în acest moment, fie că sunt artişti liber profesionişti sau angajaţi ai unei instituţii publice de cultură, fie că sunt instrumentişti într-o orchestră sau corişti sau vedete ale lumii muzicale internaţionale.

A.D. Să ne păstrăm credinţa şi speranţa şi să folosim acest timp într-un mod creativ şi constructiv. Trebuie să ne gândim la viaţa de după Covid-19 şi să ne regăsim cu bine undeva în lumea asta frumoasă. Dacă va trebui să regândim industria artelor, o vom face, dar nu trebuie să ne pierdem nădejdea. Să ne concentrăm pe a crea la momentul acesta, aşa va trece timpul izolării mult mai repede!