Amintiri fulgurante. Opera marelui acuarelist Constantin Găvenea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul anilor 80, Teatrul Mic, devenit surprinzător în epocă „Fenomenul Sărindari”, a fost invitat de responsabilii culturali tulceni, care ne-au propus să dăm spectacole în universul pitoresc şi încă necercetat artistic al Deltei.

Aşa am pregătit, cu trupa foarte tânără şi foarte înzestrată, un spectacol de poezie şi muzică, un fel de mini-cenaclu Flacăra,  în stare, speram noi, să intereseze publicul satelor tulcene,  lumea pe care aveam să o descoperim însetată de întâlnirea cu unii dintre cei mai cunoscuţi actori de teatru şi de film.

A fost o experienţă extraordinară a întâlnirii unui public care lua contact prima dată cu un spectacol, iar responsabilii culturali tulceni ne-au pus la dispoziţie pentru acest original turneu un vapor întreg amenajat anume şi, fireşte, aprovizionat cu tot ce se putea mânca într-o asemenea excursie.

În vremea aceea, am cunoscut afirmarea talentului de excepţie în acuarelă, azi devenit celebru acuarelist de talie naţională, Constantin Găvenea, un învăţător tulcean, retras la pensie şi consacrat prin harul lui Dumnezeu, acuarelei şi graficii inspirate de fabulosul univers tulcean.

În 2004 i-a apărut acestuia şi un album intitulat „Amintiri şi imagini din Tulcea de odinioară”. Am primit în zilele din urmă un album tipărit de fiica lui, doamna Mara Irinel Vişinescu, cuprinzând imagini cu opera artistului, imagini pe care, nevăzător fiind, mi le amintesc fulgurant, pentru că l-am cunoscut îndeaproape şi m-am bucurat în colecţia mea de două originale încântătoare acuarele şi îmi amintesc cât am fost de bucuros cunoscându-l pe artist în anii exploziei talentului său.

Familia artistului, fiul Gheorghe Găvenea şi fiica lui amintită, doamna Vişinescu, mi-au trimis, cum ziceam, zilele trecute două cărţi album cuprinzând viaţa artistului, însemnările lui despre mirificul univers tulcean, comentariile şi amintirile lui de artist şi, deopotrivă,  scotocitor al unei lumi care astăzi pare să piară sub tăvălugul istoriei nemiloase. Sunt cărţi al căror cuprins şi dedicaţii mi s-au citit: „Ca un admirator ce sunteţi al operei tatălui meu, sunt bucuroasă să vă ofer acest album ca semn al respectului şi preţuirii pe care vi le port. Mara Vişinescu”.

Dedicaţia este scrisă pe albumul intitulat „Lumea văzută printr-o lacrimă”.

Iar pe albumul „Tulcea, imagini, oameni şi amintiri de odinioară” cu dedicaţia fiului său, Gheorghe Găvenea: „Publicistului şi scriitorului Dinu Săraru, în semn de preţuire şi admiraţie această carte de suflet cu evocările tatălui meu, maestrul Constantin Găvenea, pe care l-aţi cunoscut ca artist autentic al Tulcei, cu ani şi ani în urmă. Tulcea, 15 februarie.”

Sunt cărţi al căror cuprins mi s-a citit şi care merită să stea în raftul cărţilor rare.

Iată ce am scris atunci când l-am cunoscut, şi vedeam, la expoziţia omagială.

„... Acuarelistul şi graficianul, un artist autentic, capabil de o rară vibraţie coloristică, este singurul, nu exagerez deloc, care mai poate pune mărturie cu privire la ce a fost Tulcea pitorească. Explozia urbanizării are câte odată şi un revers uniformizator ce se poate uşor evita de către aceşti arhitecţi...

... Opera unei vieţi primea salutul omagial al marelui public şi am fost bucuros să văd că şi păgubitorul, de atâtea ori, snobism plastic al presei noastre a fost învins de arta Bătrânului maestru fiindcă lumea mai are nevoie şi de suflet după sufocarea sub presiunea atâtor experienţe sterilizatoare, nu numai sterile.

Aşadar, Tulcea patriarhală, Tulcea mirajului oriental a rămas încă vie în acuarelele lui Găvenea şi privind, de pildă, Bazarul, mă gândeam că nimic nu era mai firesc decât apărarea acestei pieţe, care nu era numai a mizeriei, ci şi a artei populare specifice.” („ Bătrânul maestru”, Flacăra, 19 februarie, 1982)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite