Arte

articolul anterior articolul urmator

Angela Gheorghiu şi Ştefan Pop, strălucitori în „Boema” la Torre del Lago

0
21 Aug 2019 20:59:00
Costin Popa
Ştefan Pop şi Angela Gheorghiu, Rodolfo şi Mimi
Ştefan Pop şi Angela Gheorghiu, Rodolfo şi Mimi

În locurile pucciniene având drept epicentru vila - mausoleu a  maestrului, pe malul lacului Massaciuccoli, Gran Teatro all'aperto Giacomo Puccini a găzduit sub înaltul patronaj al Preşedintelui Republicii Italiene cea de-a 65-a ediţie a Festivalului Puccini, în care s-au reprezentat în perioada iulie-august operele „Fata din Far West”, „Turandot”, „Boema”, „M-me Butterfly”, „Tosca”, „Le Villi”.

Aveam să văd trei spectacole, suficiente pentru a-mi face o impresie despre audiţia foarte bună, fără ajutor electronic, în arena de peste 3100 de locuri, despre inerentele condiţii de umiditate din proximitatea lacului, o provocare pentru cântăreţi, instrumentişti şi... public, despre ameninţările de ploaie. Avem să constat că tradiţionalul în montări este la el acasă în Festivalul Puccini, desigur cu unele derapaje - şoc, cum a fost în producţia cu „M-me Butterfly”.

         Dar, să încep cu... începutul. Spectacolul cu „Boema” a stat sub semnul unor excepţionali artişti români - un superstar al liricii mondiale, soprana Angela Gheorghiu şi un june tenor în plină afirmare consolidată, Ştefan Pop.

         Pentru Angela Gheorghiu, rolul Mimì este unul dintre emblemele unei cariere de referinţă, ajunsă la zenit, în care - de decenii - darurile native sunt evidenţiate cu prisosinţă conving, seduc, cuceresc. Este glasul extins şi omogen, de culoare senzuală, capabil de imagini diverse, de la misterul clar-obscururilor la strălucirea stelară. După care vine cântul, în care vocea se mlădiază în infinite expresii, cu inflexiuni şi unduiri ce înzestrează frazele muzicale cu înrâuriri venite din emoţionalitatea profundă generată de artistă şi indusă auditoriului.

Prima arie, „Sì. Mi chiamano Mimì”, a avut candoare, delicateţe, sinceritate, cu expansiuni solare şi diminuendo-uri până la pianissime pe fir de voce. Cum se putea ca Rodolfo, chiar dacă nu avea fire poetică, să nu fi fost vrăjit?

         „Chimia” dintre cei doi – îmi displace termenul des uzitat astăzi, găsindu-l prea „ştiinţific” - a fost de fapt magia iubirii născânde la prima atingere de mână, la prima evocare a pasiunii cu care tânăra întâmpina natura, o împletire de rememorări în dulci sunete.

         Până la acest duo final de prim act, Ştefan Pop îşi cântase aria „Che gelida manina” ca o naraţiune afectuoasă, încununată de un Do natural acut sosit pe aripi inspiratoare, chiar mai mult decât spinte.

         Actul secund a relevat din nou legato-ul impecabil de cursiv al sopranei, în timp ce într-al treilea, cu sonorităţi de catifea, a comunicat o intensă trăire (duetul cu Marcello), continuată în aria „Donde lieta usci”, cântată cu rafinament suav, adus în sunet exact din străfundurile spiritului. Pildă de măiestrie. Emoţia adâncă a înveşmântat şi duetul cu Rodolfo, încheietor de  act.

         În finalul operei, Angela Gheorghiu a mers pe exprimarea aceleiaşi sensibilităţi, pe sonorităţi aerate ca un zefir, desăvârşind conturul unei Mimì impresionante prin calmul cu care şi-a aşteaptat sfârşitul, prin amintirile clipelor fericite („Mi chiamano Mimì”). Magia a funcţionat.

         Cu expresivitate, cu linie mai omogenă de frază muzicală, Ştefan Pop a cântat ultimele trei acte cu modelări atente de desene melodice, dintre care remarcile merg către „Mimì è una civetta”, către alternanţele între mezzevoci şi sunete avântate rostite într-un bine cumpănit „piangendo appassionato”, către tulburătorul final de act III, „... alla stagion dei fior!”

         Angela Gheorghiu - Ştefan Pop, un cuplu de aur pentru „Boema” pucciniană.

Scenă din actul al IV-lea        

Partenerii direcţi ai celor doi au fost baritonii Pierluigi Dilengite (Marcello cu inegalităţi de emisie vocală, sunete „deschise”, acute excesiv vibrate, detimbrări sau volum insuficient în declamaţia „Gioventù mia...”) şi Daniele Caputo (bun Schaunard), basul Davide Mura (Colline cu lectură liniştită, interiorizată, a ariei „Vecchia zimarra”), soprana Elisabetta Zizzo (Musetta fâşneaţă, cu un final nu foarte concentrat de sunet al valsului „Quando me'n vo'”).

         În alte roluri au cântat Claudio Ottino (Benoît), Alessandro Ceccarini (Alcindoro), Marco Voleri (Parpignol), Francesco Lombardi (Sergentul), Samuele Giannoni (Vameşul).

         Bagheta a revenit letonului Mārtiņš Ozoliņš la pupitrul Orchestrei, Corului (dirijor Roberto Ardigò) şi Corului de Copii (dirijor Viviana Apicella) ale Festivalului Puccini. Un şef de orchestră experimentat în lecturile portativelor pucciniene, conferind tempi largi de atmosferă în momentele de singurătate ale celor doi îndrăgostiţi. Pentru actul al doilea, pulsaţia de la Café Momus a fost bine redată.

Echipa de producţie a fost compusă din Alfonso Signorini (regizor), Leila Fteita (decor, costume), Valerio Alfieri (lumini).

                                                                                FOTO @lorenzo.montanelli per festival puccini)

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii