Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu, în Festivalul  Shakespeare: „Vechile dileme şi noile provocări ale unui director de teatru”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teatrologul şi profesorul Octavian Saiu
Teatrologul şi profesorul Octavian Saiu

Pe 24 mai, de la ora 18.00, din Foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova, Octavian Saiu aduce publicului un dialog de excepţie despre provocările directorului de teatru în aceste vremuri incerte pe care le trăim. Dialogul va fi transmis şi live, gratuit, şi poate fi urmărit pe pagina de Facebook Teatrelli şi pe paginile de Facebook ale Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova şi Teatrului Naţional Craiova.

O ediţie specială a seriei de dezbateri Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu, produsă de creart/Teatrelli, va fi organizată de această dată în contextul Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova, pe 24 mai, cu începere de la ora 18.00, în Foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova.  Invitaţii sunt Vlad Drăgulescu – Director artistic al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova, Ada Lupu Hausvater – Manager al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara şi Anna Maria Popa – Manager al Teatrului „Andrei Mureşanu” Sfântu Gehorghe, într-o întâlnire de excepţie despre vechile dileme şi noile provocări ale unui director de teatru. Li se vor alătura online Hiroshi Watanabe – Producător executiv al Saitama Arts Theatre (Japonia), Paweł Sztarbowski – Director adjunct al Powszechny Theater din Varşovia (Polonia) şi Paolo Aniello – Membru în Consiliul Director al ERT Emilia Romagna Teatro Fondazione - Teatro Nazionale (Italia).

Dialogul, intitulat „O primăvară cu efect întârziat: Vechile dileme şi noile provocări ale unui director de teatru”, are loc în cadrul ediţiei a XIII-a a Festivalului Internaţional Shakespeare, offline  în foaierul Teatrului Naţional Craiova şi online, unde poate fi urmărit gratuit şi în direct pe pagina de Facebook Teatrelli, precum şi pe paginile de Facebook ale Festivalului Internaţional Shakespearede la Craiova şi Teatrului Naţional Craiova.

„Cei care ne întâmpină de pe scenă sunt artiştii. Lor le rămânem îndatoraţi, de fiecare dată. Însă orice bucurie oferită în dar de ei se naşte într-un proces amplu, în care rolul poate decisiv revine directorului de teatru, celui care încearcă să propună o viziune coerentă într-un climat de incertitudine. Ce înseamnă să conduci un teatru în aceste vremuri ciudate? Cum se mai poate clădi astăzi un repertoriu, o stagiune, un eveniment? Despre astfel de subiecte adesea trecute cu vederea va fi vorba într-o nouă ediţie a Dialogurilor noastre, a spus moderatorul întâlnirilor.

O ediţie de primăvară târzie, încununată de o întâmplare magică: Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova. O întâlnire specială, găzduită de acest eveniment de elită, care a adus în România numele cele mai mari ale teatrului lumii. Aşadar, sunteţi invitaţi la Dialog!”, a subliniat Octavian Saiu.
Afis teatrelli


Octavian Saiu, gazda seriei speciale de întâlniri de la Teatrelli, intitualtă Anotimpurile dialogului despre teatru, este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Noua Zeelandă, Hong Kong, Japonia şi Portugalia şi a fost de două ori Visiting Fellow la University of London. A susţinut conferinţe şi master-class-uri la alte universităţi din Europa, Asia şi Africa, precum şi la Institutul Grotowski. În 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh, iar în 2016 şi 2019 a moderat şi a susţinut conferinţe la Olimpiada Teatrelor (Wrocław – Capitală culturală europeană şi Toga, Japonia). Din 2004 este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este consultant al mai multor festivaluri din lume şi Preşedinte al Secţiei Române AICT – Teatrologie. Articolele şi studiile sale au apărut în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale. Este autorul a 12 volume despre teatru. A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013. În 2020, Preşedintele României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, „însemn de apreciere pentru activitatea importantă dedicată criticii de teatru, pentru profesionalismul de care a dat dovadă în promovarea creaţiei teatrale 

Teatrelli este un proiect al Centrului de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti - creart. Ca spaţiu cultural alternativ dedicat artelor spectacolului, Teatrelli se dezvoltă, din punct de vedere al strategiei curatoriale, într-un laborator artistic cu public, axat pe producţii inovatoare de teatru şi dans, serii de performance-uri work in progress, precum şi de dialoguri culturale. Structura modulară a sălii permite ca fiecare nou spectacol să modifice set-up-ul spaţiului, invitând publicul să descopere noi modalităţi de a experimenta şi a recepta teatrul.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite