Anul Beethoven a trecut, muzica maestrului rămâne! În ciuda urgiei, viaţa muzicală se întremează. Alte momente, alte evenimente...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violonistul, compozitorul şi dirijorul Vlad Maistorovici
Violonistul, compozitorul şi dirijorul Vlad Maistorovici

Este o veritabilă profesiune de credinţă pe care ţin a o întări membrii formaţiei Trio Affresco, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, pianista Diana Ionescu, violonistul Vlad Maistorovici, atunci când, cu săptămâni în urmă, la sfârşit de an, au iniţiat reluarea în cheie muzicală camerală a câtorva importante creaţii simfonice beethoveniene.

Transcrierea – este vorba de şapte dintre cele nouă simfonii - îi aparţine unui celebru în epocă pianist şi compozitor vienez, Johann Nepomuk David, unul dintre maii admiratori ai personalităţii beethoveniene. Actiunea domniei sale pornise dintr-o înaltă preţuire a imensului tezaur simfonic creat de Beethoven. Dar şi aspectul conjunctural merită a fi amintit. Orchestre simfonice stabile nu existau în epocă, în Viena imperială, deşi formaţii muzicale mai mult sau mai puţin numeroase fiinţau pe lângă curţile princiare. Transcrierea destinată unei formaţii restrânse era soluţia mai puţin costisitoare de a audia câteva dintre merile creaţii ale maestrului; Beethoven însuşi realizase o asemenea reducţie destinată pianului solistic.                                       

Indiscutabil, muzicienii formaţiei Trio Affresco iniţiază un gest temerar atunci când adapteaza discursul simfonic beethovenian la nivelul cameral al specificului formaţiei. Observat din acest punct de vedere iniţiativa celor trei muzicieni se dovedeşte a fi unică în contextul vieţii noastre muzicale! Această versiune este prezentată la noi în premieră absolută. Merită a fi salutată căci realizarea este realmente impresionantă. Remarcabil apare faptul că tensiunea discursului simfonic fiinţează aici la nivelul celor patru instrumente, formaţiei de trio menţionate fiindu-i alăturată vocea violoncelului drept condiţie obligatorie privind susţinerea registrului grav al întregului ansamblu. Cred se poate vorbi în acest sens de un anume simfonism de natură camerală; pianului, admirabil susţinut de un muzician de mare inteligenţă artistică, de Diana Ionescu, i-a revenit partea consistentă privind evoluţia – aş numi-o - simfonic-solistică. Liniile tematice de specială claritate, de anume supleţe, de fermitate constructivă, au revenit flautistului Ion Bogdan Ştefănescu şi violonistului Vlad Maistorovici; partea gravă, expresiv susţinută a ansamblului, a fost încredinţată violoncelistei Mădălina Fara. De altfel întregul program – moment semnificativ al marelui proiect imaginat de Trio Affresco - a inclus lucrari atent poziţionate în structura recitalului, o lucrare semnată de compozitoarea nonagenară Carmen Petra - ”Meditaţii contempative”, lucrare prezentată în primă audiţie absolută, şi, în primă audiţie bucureşteană, lucrarea ”Colinde fără cuvinte”, lucrare datorată tânărului compozitor violonist şi dirijor, Vlad Maistorovici. Şi-au dat concursul, de această dată, violoniştii Rafael Butaru şi Natalia Pencec, violiştii Marian Movileanu şi Luiza Iorga, violonceliştii Mădălina Fara şi Alexandru Duţulescu, contrabasistul Vlad Silaev, membri ai Filarmonicii.     

Tot dintre proiectele cu totul captivante, în adevăr surprinzătoare ale membrilor Filarmonicii, unul a trecut destul de puţin observat; anume prima audiţie bucureşteană a unei inedite pentru noi lucrări beethoveniene anume Eguale pentru patru tromboni, un ansamblu pretenţios, admirabil susţinut de muzicienii primei noastre orchestre, Florin Pane, Ciprian Pârciu, Cristian Costache şi Cristian Lăbuş. Nu există date conform cărora lucrarea ar mai fi fost cântată la noi; este o muzică ce aparţine maturităţii artistice, o muzică sobră, în trei părţi, scrisă la comanda unei autorităţi ecleziastice vieneze. Cele trei momente ale lucrării au fost cântate inclusiv la funerariile lui Beethoven, alternativ, în varianta originală precum şi într-una adaptată corului bărbătesc.                                                       

Revenită în acţiune exclusiv on line pe scena Studioului de Concerte din strada Berthelot - după o pauză îndelungată, de această dată sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, Orchestra Naţională Radio a oferit un program Beethoven selectat din repertoriul curent, nu foarte frecvent reluat în sălile noastre de concert. Relativ rar cantată la noi, uvertura muzicii de scenă pentru Făpturile lui Prometeu a dispus de o anume savoare care a dat farmec unei muzici conjuncturale semnate, totuşi, de Beethoven... Cele două Romanţe, cea în fa major şi cea în sol major, au răsunat cu trasătura măiestrită de arcuş susţinută de Gabriel Croitoru; tentaţia frecvent întâlnită de a vibra de o manieră pronunţată sunetele grave, a fost în mod salutar evitată!

Am urmărit transmisiunea concertului, trasmisiune realizată în baza unei reţele de socializare frecvent utilizate de marele public. Rateurile conexiunii audio-video au fost frecvente. Natura construcţiei susţinute de dirijorul Cristian Mandeal în realizarea Simfoniei a patra, în si bemol major, a trebuit a fi în bună parte dedusă, trecând peste avatarurile deficienţelor tehnice. In mod cert, mixajul audio-video trebuie realizat cu sporit profesionalism; spre a nu macula imaginea ansamblului orchestral. Mi-a ajuns la ureche faptul că transmisia pe unde radio a fost realizată în condiţii de normalitate.                            Alte momente, alte evenimente? Au existat!   

Mă refer la recenta deschidere a satagiunii  Filarmonicii bucureştene, cu public , la Atheneul Român. A fost un pas spre normalitatea mult visată de noi toţi. Programul însuşi, cu totul captivant, a fost condus de dirijorul Tiberiu Soare. S-au putut audia lucrări celebre ale repertoriului muzicii aşa-numit galante, Rococo, a culturii muzicale vest europene. François Boieldieu este unul dintre compozitorii francezi renumiţi în epocă, un contemporan al lui Wolfgang Amadeus Mozart. Viaţa muzicală actuală reţine prioritar Concertul pentru harpă şi orchestra de coarde, în do major. Pe parcursul acestuia eleganţa spiritului frncez cedează unui avânt romantic intuit cu subtilă inspiraţie de minunatul muzician Maria Bîldea; este un artist de extinsă cultură profesională care, cu totul recent, a obţinut titlul de doctor în muzică cu o documentată teză privind natura transcripţiilor muzicale în repertoriul instrumentului său. La cererea insistentă a publicului, a muzicienilor filarmonisti, ne-a oferit o versiune de mare subtilitate timbrală a unei părţi dintr-o partită bachiană.

Seara de muzică a inclus, de asemnea, una dintre capodoperele repertoriului cameral mozartian, anume Serenada în si bemol major, Gran Partita, pentru doisprezece suflători susţinuţi de contrabas. Este una dintre creaţiile cu totul pretenţioase ale repertoriului cameral clasic, o lucrare în şapte părţi ce depăşesc în mod cert zona de expresie a repertoriului galant al epocii. Efortul salutar al muzicienilor interpreţi a putut fi observat de ambele părţi, atât în ce-i priveşte pe membrii partidelor de suflători cât şi pe şeful de orchestră. Demersul domniei sale se manifestă prioritar în ce priveşte eficienţa construcţiei de ansamblu, cuplajul sonorităţilor, şi mai puţin în zona diferenţierilor stilistice. Este de recunoscut, pentru publicul razleţit în sala mare a Atheneului, bucuria a fost imensă marcând – este de crezut – drumul spre normalitate.         

             

În sfârşit, o triplă premieră, trebuie să o recunosc, a marcat debutul noului an în Marea Sală a Atheneului. Gabriel Bebeşelea în calitate de dirijor principal al Filarmonicii, pianistul Daniel Ciobanu în calitate de solist resident, s-au reunit cu membrii ansamblului Filarmonicii pentru a ne aduce – este drept, on-line – o bucurie de autentică consitenţă artistică. Cu acelaşi prilej a fost inaugurat noul pian al Filarmonicii, o donaţie pe cât de preţioasă pe atât de discrete, oferită muzicii, melomanilor bucureşteni. Prospeţime în comunicare şi acurateţea jocului pianistic în ce priveşte realizarea Concertului mozartian în la major, nr. 23, pentru pian şi orchestra, consistenţă expresivă şi construcţie coerentă în realizarea Simfoniei La Passione, nr.49 de Joseph Haydn, au constituit datele definitorii ale acestei memorabile seri de muzică.  Aşteptările sunt în continuare mari pentru că frustrările ultimului an, privind contextul urgiei actuale, sunt importante. Muzica, arta, cultura, pot deveni salvatoare. 

Materialul a apărut anterior în publicaţia  România Literară.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite