Anul festivalului enescian al muzicii. Restitutio - Enescu - 100!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

...este genericul sub care se desfăşoară – iată, de mai bine de un an! - un extins proiect; este o iniţiativă temerară ce vizează readucerea în actualitatea vieţii muzicale a întregului complex al preocupărilor enesciene privind structurarea programelor de concert, a concertelor camerale susţinute de marele muzician în urmă cu mai bine de o sută de ani.

În ţară, la Ateneul Român, sau peste hotare, la Paris, în celebrele săli istorice Gaveau sau Pleyel, spre exemplu.

Aflat în paragul celui de al treilea deceniu de viaţă Enescu se manifestă drept un muzician matur condus de responsabilităţi speciale, atent diferenţiate. Era în deplinătatea capacităţilor sale de muzician performer, de virtuoz al instrumentului său, de muzician concertist apreciat în plan internaţional drept unul dintre marii violonişti ai timpului; ...alături de iluştrii săi colegi de generaţie, de francezul Jacques Thibaud, de vienezul Fritz Kreisler.

Iniţiativa actuală aparţine tinerei violoniste Raluca Stratulat, prof. dr., muzician performer şi pedagog în domeniul muzicii de cameră, profesor al Colegiului Naţional de Muzică George Enescu din Bucureşti. Este o producţie festivalieră continuă realizată în colaborare cu Muzeul Naţional George Enescu, şi se desfăşoată în marea, în somptuoasa Aula a Palatului Cantacuzino.

I-au stat alături profesori ai Universităţii bucureştene de muzică, pianista Verona Maier şi violonistul Ladislau Csendes, de asemenea pianistele Eliza Gabriela Puchianu şi Emanuela Profirescu, violocelista Andreea Ţimiraş. Important îmi apare faptul că, în realizarea acestui proiect au fost antrenaţi inclusiv tineri performeri, liceeni de remarcabilă circulaţie în viaţa noastră muzicală, violonistul Mircea Dumitrescu şi pianistul Andrei Petrache, liceeni ai aceluiaşi colegiu de muzică, de asemenea foarte tânăra violonistă Maria Crângaşu.

În mod cert, analiza programelor de concert revelează nu numai universul preocupărilor marelui artist dar reflectă în egală măsură gustul publicului european al primelor decenii ale secolului, raporturile – apreciate de Enescu - dintre creaţia universală şi cea românească, inclusiv locul propriei creaţii în programele camerale, în cele de recital.

Am în vedere, spre exemplu, cele „16 Concerte istorice ale literaturei violinei” aşa cum este notat pe frontispiciul afişului ce anunţă marele eveniment petrecut în „Palatul Ateneului”, „8 cu acompaniament de piano” şi „8 cu acompaniament de orchestră”.

Concertele sunt adresare direct publicului larg, bucureştean, virtuali şi potenţiali melomani cărora le sunt oferite revelaţii stilistice dintre cele mai diverse; ...de la marile creaţii bachiene, de la cele ale lui Jean-Marie Leclair, Vivaldi sau Veracini, de la miniaturile clasicismului vienerz datorate lui Beethoven sau Schubert, la paginile unor compozitori „actuali”, cum sunt Camille Saint-Saëns sau Pablo de Sarasate. Afişele epocii ne amintesc că partea pianului a fost susţinută de cunoscutul, de loyalul colaborator al lui Enescu, muzicianul de mare calitate profesională Theodor Fuchs.

Cum se poate observa, concertele susţinute de Enescu la Bucureşti sau în ţară aveau un puternic caracter educaţional; urmăreau apropierea publicului nostru de marile valori ale istoriei muzicii instrumentale ce aparţin unor epoci diferite, de la Barocul muzical şi până spre valorile de semnificaţie ale deceniilor de început ale secolului trecut. Căci apropierea generală faţă de elementele de specificitate artei muzicale se produsese deja, anterior, încă din anii începutului de secol XIX, în baza numeroaselor turnee ale trupelor italiene de operă; atât în Ardeal cât şi în Ţara Românească sau în Moldova.

La Paris în schimb, adresându-se unui alt public, programele de concert dispuneau de o altă structură. In data de 28 aprilie 1904 afişul Sălii Pleyel făcea anunţul unui concert cameral dedicat integral creaţiei lui Johannes Brahms. Marele compozitor trecuse în eternitate cu mai puţin de un deceniu în urmă; era puţin cunoscut, puţin apreciat în capitala Franţei. Enescu nu împlinise vârsta de 23 de ani. Era literalmente adulat la Paris. Colegii săi de recital erau nume grele ale vieţii muzicale europene, violoncelistul Louis Fournier, pianistul şi compozitorul Alfredo Casella. De acesta din urmă pe Enescu îl lega o caldă prietenie. Primele lor simfonii şi le dedicaseră unul altuia.

Recitalul parizian la care mă refer a inclus primul Trio în si major, şi sonatele, cea pentru pian şi vioară în re minor, de asemenea cea pentru pian şi violoncel în mi minor.

Amintind acel moment petrecut cu mai bine de un secol în urmă, violonista Raluca Stratulat, violoncelista Andreea Ţimiraş şi pianista Verona Maier, au reluat cu sens de acâncă consideraţie acelaşi program de concert; ...în Aula Palatului Catacuzino sub egida Muzeului Naţional George Enescu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite