Aplauze pentru „La Gomera“, filmul lui  Corneliu Porumboiu la Cannes FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corneliu Porumboiu si echipa sa, la Fstivalul de la Cannes  FOTO>: AFP
Corneliu Porumboiu si echipa sa, la Fstivalul de la Cannes  FOTO>: AFP

Sâmbătă, a fost prezentat, în premieră mondială, la festivalul de Film la Cannes, în competiţie pentru La Palme d’or, filmul "La Gomera", în regia lui Corneliu Porumboiu.

"O sală arhiplină, minute şi minute în şir de aplauze pentru filmul lui Corneliu Porumboiu la Festivalul de la Cannes: La Gomera, în selecţia oficială, proiecţie în premieră mondială. O poveste poliţistă care se desfăşoară în trei ţări, România, Spania si Singapore, cu o distribuţie foarte bună, un film alert, cu mult umor subtil, o imagine superbă şi o coloană sonoră pe care nu ai cum să o uiţi. Unul dintre actorii spanioli ai filmului mi-a spus la sfarsit : "Trebuie sa fţti mândri că aveti astfel de regizori", a scris Luca Niculescu, ambasadorul României în Franţa, pe pagina de Facebook.

Regizorul a mai fost de patru ori în atenţia organizatorilor celui mai cunoscut festival de film din lume : pentru prima dată, în 2004, pe când îşi termina studiile, cu «Călătorie la oraş». Au urmat «A fost sau n-a fost ?» în 2006, film premiat cu Caméra d’or al celui mai bun prim lungmetraj. In 2009, pentru «Poliţist, adjectiv» primeşte premiul juriului la principala secţiune paralelă a Festivalului de la Cannes, Un certain regard. In aceeaşi secţiune, în 2015, obţine premiul Un certain talent pentru «Comoara». Iată-l deci acum, în 2019, selecţionat în «marea» competiţie, cea pentru La Palme d’or, cu filmul «La Gomera».

«La Gomera», al cincilea-lea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, este povestea lui Cristi, poliţist din Bucureşti, corupt de traficanţii de droguri. In vizorul superiorilor săi, el este pus sub ascultare telefonică. Si totuşi, Cristi se va lăsa atras de sulfuroasa Gilda pe insula La Gomera (Canare) din Spania. Acolo el trebuie să înveţe repede «el silbo», o limbă fluierată ancestrală, secretă, pentru a-l putea elibera pe un mafiot încarcerat la Bucureşti.

Filmul «La Gomera» îi are în distribuţie, printre alţii, pe Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr şi Sabin Tambrea. Producţia este realizată de 42 KM Film (MK2 Films) în co-producţii cu alte case din Franţa, Germania şi România.

Filmările au fost realizate în România dar şi în afara ţării, în Spania şi Singapore, o premieră pentru cineastul român care pană acum nu filmase decât în ţara sa.

«La Gomera» va fi lansat în cinematografele din România la mijlocul lunii septembrie dar îaninte va fi proiectat şi la TIFF.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite