Apocalipsa după Fikl

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Se ploconea răsăritean şi
moale“     FOTOGRAFII: Doinel Tronaru
„Se ploconea răsăritean şi moale“     FOTOGRAFII: Doinel Tronaru

Miercuri seară, la AnnArt Gallery (Paris 39), a avut loc vernisajul expoziţiei „The End of History“ a artistului timişorean Gheorghe Fikl (născut în 1968), primul solo-show al său la această galerie, după succesul înregistrat, toamna trecută, cu seria „El Angel Exterminador“, la Noaptea Albă a Galeriilor.

Cele şapte picturi recente, realizate de atunci până acum, ale reputatului şi mereu surprinzătorului artist, care rămân la Galeria AnnArt timp de şase săptămâni, până pe 13 mai, şi sunt disponibile integral pentru vânzare prin această galerie, sunt însoţite de un excelent text critic al versatei Aurelia Mocanu, care lansează întrebarea „Fikl sau Ghenie?“ „Prefer «sacra sangue» şi oile buñueliene pictate suculent, spre prim plan, mantalelor nazi şi lupilor crepusculari verzui, pictaţi dezinvolt şi efasaţi spre fundal“, spune Mocanu, care mai afirmă că artistul timişorean – pe care-l numeşte „viscontian“ sau „sorrentinian“ – o convinge de aproape două decenii, „fără inducţii de brand-marketing-cotă astronomică“. Gheorghe Fikl va avea, începând din 15 mai, o expoziţie personală de anvergură la Palatul Naţional Ajuda din Lisabona.

„Sfârşitul istoriei“, versiunea Fikl

Se consideră că actualele lucrări de la AnnArt reprezintă o schimbare de paradigmă, o turnură de registru pentru aşa-numitul „Fikl Land“: de la spaţiile închise la plein-air, de la artificialul somptuos-baroc spre organicul bizar şi neliniştitor etc. Nevăzând, din păcate, live precedentele solo show-uri bucureştene ale artistului, de la Anaid Art Gallery (decât din imagini), nu pot să mă pronunţ în deplină cunoştinţă de cauză.



Cornutele şi alte „lighioane“ (păunul – pasăre imperială: „Se ploconea răsăritean şi moale“) populează solitar, în aceste picturi, palatele abandonate ale Omului, creând o atmosferă stranie, bizară şi angoasantă. Parc-am fi în „City“ al lui Clifford D. Simak, în care câinii inteligenţi care-au moştenit Pământul se întreabă dacă Omul a existat vreodată. „Sfârşitul istoriei“, se intitulează hegelian seria de lucrări, numai că „lumea lui Fikl“ este una trecută nu numai prin Fukuyama, ci şi prin Putin şi Trump.

„All Things Must Pass“ (cum spunea George Harrison), „toate lucrurile trebuie să aibă un sfârşit“, după ce veacul de singurătate s-a încheiat, este ceea ce ne spun de fapt lucrările, unice în esenţa lor pentru piaţa de artă autohtonă, ale lui Fikl. Singura prezenţă umană din aceste picturi este cea a unui copil împreună cu calul său („a boy and his horse“), dar nu ştim dacă artistul a vrut să ne dea o fărâmă de speranţă sau să ne-o închidă definitiv, cochetând pe tema „the last man“. „Sfârşitul istoriei“ poate nu înseamnă neapărat sfârşitul omului, dar înseamnă, în orice caz, sfârşitul civilizaţiei.

Gheorghe Fikl
Gheorghe Fikl

Citeşte şi:

„Cântec pentru mamele Pământului“ – cronica la expoziţia lui Virgil Scripcariu „Supermam“ (2015), de la AnnArt Gallery

„Călătorie în jurul craniului Laurei Covaci“ – cronica la expoziţia Laurei Covaci „Cruda feerie / Capitolul 3 / Desprinderea“ (2015), de la AnnArt Gallery

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite