Arta iese din ramă

Licitaţiile şi galeriile de artă contemporană pun spoturile pe artiştii inovatori, care folosesc materiale neconvenţionale.

Cu două decenii în urmă, pictura în ulei acrilic nici nu era considerată pictură şi de respect profesional se bucurau numai artiştii care foloseau, ca pe timpul lui Van Eyck, doar uleiul de in şi de nucă. Astăzi, picturile se transformă în basoreliefuri şi montaje, iar uleiul a fost înlocuit cu praf de pe stradă, cu corzi de chitară, aţă de cusut, plăci de faianţă, argilă, peşti de sticlă, beţe de lemn, foiţă de staniol, scrum de ţigară.

În loc de pânză se pot folosi plăci de granit, bucăţi de ipsos, peretele gol sau mobilierul urban. Pensula este uneori înlocuită cu acul de cusut, alteori cu sprayul, alteori cu foarfeca sau cu aparatul de sablat. Rama tablourilor e opţională.

Curente artistice noi, lansate la scară mondială începând cu anii ’50, de la expresionismul abstract la pop şi „arte povera“, au fost recuperate în ultimii 20 de ani în România. Beneficiind de deschiderea internaţională recentă, un număr de artişti, îndeosebi tineri şi foarte tineri,
s-au impus sau sunt pe cale să o facă punând un accent major pe inovaţie şi „out-of-box-thinking“, „gândirea în afara cutiei convenţionale“.

Performance cu căprioară şi lup

Mircea Cantor şi Teodor Graur sunt, după mulţi ani de inovaţie şi instalaţie, numele cele mai bine poziţionate. Laureat la FIAC, târgul de artă de la Paris, şi prezent în licitaţii internaţionale cu opere adjudecate între 3 şi 11.000 de euro, Mircea Cantor este un artist ale cărui opere apar rar pe piaţă în România. El este reprezentat de galeria Plan B din Cluj şi a avut expoziţii solo la Pompidou, Yvon Lambert, Gulbekian Lisabona, New York, Roma etc. În prezent, poate fi văzut într-o expoziţie de un an la Muzeul de Artă Contemporană din Bucureşti (MNAC).

Născut în 1977 şi remarcat la sfîrşitul anilor ’90, Cantor mizează pe instalaţii, performance (gen de artă apărut în anii ’60 ai secolului trecut), video şi fotografie. Lucrarea „Departure“, un video­performance despre nelinişte şi ameninţare, cu o căprioară şi un lup într-o cameră albă, sau „Sic tranzit gloria mundi“, cu un foto-reenactment (o reconstituire) cu Monica Bârlădeanu, sunt operele care reţin cel mai repede atenţia într-o expoziţie.

Însă video şi performance se vinde extrem de rar în România, iar recentele apariţii ale lui Cantor în licitaţiile de la Bucureşti au fost cu fotografie şi obiecte din seria „Fishing fly“, avioane de vânătoare legate ca „muscă“ pe ace de pescuit. Preţurile obţinute au fost de 3.750,
respectiv 6.800 de euro, operele fiind adjudecate la prima strigare, sub valoarea evaluării minime.

Un alt artist inovator, cu o notorietate bine conturată, este Teodor Graur. El expune din anii ’80 şi abia recent a început o colaborare cu galeriile internaţionale. În prezent este reprezentat de Galeria Nicodim, care îi găzduieşte chiar zilele acestea, în sediul din Bucureşti, o expoziţie personală. Reprezentantul galeriei, Suzana Vasilescu, spune că Graur, ale cărui opere sunt predominant instalaţii, obiecte „utile şi inutile“, are colecţionari stabili în România, însă puţini, şi că miza principală este reprezentarea acestuia la târgurile internaţionale.

Graur a fost prezent în licitaţii în ţară începând cu 2011 şi cel mai mare preţ obţinut este de 9.500 de euro pentru un fotoliu din plăci de faianţă. Alte cinci opere ale sale au fost licitate la Artmark, destul de disputate pentru un artist mai legat de Bauhaus şi Duchamp decât de canoanele tradiţionale, încă la modă în arta românească.

Cutia cu experimente

O interesantă expoziţie colectivă a artiştilor bucureşteni, încă în vizitare la Căminul Artei, cu semnături de la proaspăt absolvenţi la Viorel Mărginean, arată şi cîteva direcţii de inovaţie formală din pictura de azi. Se remarcă lucrări de Ile Ştefi (o pânză canava cu desenul în corzi de chitară), Vasile Tolan (ulei şi argilă pe pânză), Pop-Negreşteanu (pânză încărcată cu ipsos, cu canturile colorate, „Istoria albului“), Vasile Mureşan-Murivale („Rudele Divine“, o ghenă de gunoi pictată, cu tablouri pe pânză aruncate în interior). Expoziţia nu este cu vânzare, iar operele acestor artişti, apărute în licitaţii, au fost adjudecate la valori între 600 şi 1.500 de euro.

„În România se poartă arta figurativă şi tehnicile tradiţionale“, spune Adina Zorzini, unul dintre galeriştii cei mai dispuşi spre inovaţie şi experiment. Zorzini Gallery a expus Nicolae Comănescu, pictor care a beneficiat de un solo şi la MNAC şi care amestecă în uleiuri, ca pigment în peisajele sale urbane, pământ din Berceni, scrum de ţigară, praf de cărămidă, pulbere de flori de tei şi multe altele. În licitaţii, pânzele lui Comănescu au fost cotate între 1.500 şi 5.000 de euro, dar artistul figurează în catalogul Tudor-Art cu o singură adjudecare.

În prezent, la Zorzini Ga­llery se află în expoziţie Vlad Berte, un tânăr artist clujean ale cărui „tablouri“ cântăresc 26 de kilograme, sunt realizate din plăci de grafit (mixed media) şi reproduc ochii personajelor de pe bancnote americane şi româneşti. Titlul expoziţiei este „The Look of Happi­ness“. Deşi foarte tânăr, născut în 1985, Berte a fost deja cu şase opere în licitaţii, dintre care doar două au fost adjudecate. Opera „CMYK“ (cornete de îngheţată din bronz, pictate acrilic) s-a vândut cu preţul de pornire, 800 de euro. Un „Diplomat“, o servietă din piatră, s-a vândut cu un preţ sub evaluări, 1.000 de euro faţă de 1.200, estimarea minimă.

Ana Bănică desenează (preluând ceva din Dan Perjovschi) pe oglinzi, pe faianţa din baie, pe hârtie, cu ruj şi farduri. În piaţa de artă a atras atenţia în special prin broderii, dintre care una, „Te aştept jos în parcare, să-ţi dau dulce sărutare“, a fost vândută cu 900 de euro într-o licitaţie de artă contemporană.