VIDEO Artiştii şi-au luat rămas bun de la Ion Besoiu, la Teatrul Bulandra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului Ion Besoiu a fost depus în cursul zilei de astăzi în foaierul Teatrului Bulandra, Sala "Liviu Ciulei", o instituţie pe care a condus-o timp de 12 ani.

Publicul poate să-i aducă un ultim omagiu lui Ion Besoiu în foaierul Teatrului Bulandra din strada Schitu Măgureanu până sâmbătă, la ora 12.00. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, la ora 13.00, la Cimitirul Bellu Ortodox.

Mai mulţi actori şi admiratori ai celui dispărut s-au perindat pe la căpătâiul acestuia, unii dintre ei zăbovind ceva mai mult, sau preferând să părăsească teatrul pe la intrarea actorilor, departe de ochii presei. Printre cei care i-au adus un ultim omagiu s-au numărat: Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon, actorii Radu Gheorghe, Emilia Popescu, Mihai Constantin, Ştefan Bănică jr (foto jos), Adrian Titieni, George Costin, Coca Bloos, George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, Ana Ciontea şi Rudy Rosenfled.

Numeroase coroane au fost trimise, iar acestea au umplut foaierul teatrului: pe lângă oficialităţile lumii politice care au ţinut să trimită flori cu acest prilej s-au numărat Preşedintele Klaus Iohannis sau preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea (aflat într-o călătorie în Statele Unite), dar şi personalităţi ale vieţii publice, printre care Ilie Năstase sau Bobby Păunescu.

Sicriul a fost aşezat, vineri, în foaierul Sălii "Liviu Ciulei", înconjurat de trandafiri albi şi lumânări. "Nu te voi uita, tată!" a scris Ioana, fiica lui Ion Besoiu, pe coroana cu flori albe.

"O epocă se stinge, dar într-un fel am o oarecare pace sufletească că se vor întâlni cu toţii acolo, şi cu Toca (Alexandru Tocilescu, n.r), şi cu Liviu Ciulei, şi cu tata, şi cu mulţi. Din nefericire cu mulţi, dar pentru sufletul lui îi va face bine să se revadă cu toţi, mai ales că Gimi a fost unul dintre cei mai buni prieteni cu tata, au făcut filme împreună, i-a legat o prietenie adevărată, ca şi cu mine, de altfel. Cu toate că nu vorbeam şi nu ne vedeam în fiecare zi, eram prieteni şi când am auzit, nici nu ştiam că e în spital", a declarat Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra.

Ducu Darie a mai declarat că are multe amintiri cu Ion Besoiu, din copilărie şi de la filmările unde asista.  

"Am zeci de amintiri cu el, de copil. Când mă duceam cu tata la filmări, stăteam pe genunchii lui, şi la el, şi la Marin Moraru, la cine se nimerea pe acolo. Pe urmă, când am venit în Teatrul Bulandra în 1992 şi am făcut primele spectacole mi-a fost aproape. La <Poveste de iarnă>, <Trei Surori>, ultimul spectacol a fost <Însemnările unui necunoscut> al lui Dostoievski, unde juca alături de Mihai Constantin. Am foarte multe amintiri, mi-e greu să le spun acum pentru că se amestecă în cap, dar lucrul extrordinar pe care pot să-l spun este că era un om de o cultură şi de un rafinament şi înţelepciune extrordinare. Era sufletul acestui teatru, aşa cum sunt şi alţii şi care m-au ajutat să-l ţinem aşa cum îl ţinem", a povestit emoţionat şi afectat Alexandru Darie.

Vineri după-amiază şi-a luat rămas-bun de la Ion Besoiu şi Dorina Lazăr, actriţa şi managerul Teatrului Odeon:

image
"Sunt din ce în ce mai mulţi cei care pleacă. Îl ştiu de când eram studentă. Avea acelaşi aer bonom şi iubire de viaţă şi patimă. Dumnezeu se îmbogăţeşte cu multe talente acolo sus".

Actorul Ion Besoiu, cunoscut pentru roluri din filme ca ”Toate pânzele sus” şi ”Bucureşti Non Stop”, a murit miercuri, la vârsta de 85 de ani.

Ion Besoiu s-a născut la 11 martie 1931, la Sibiu, şi a absolvit Academia de Teatru şi Muzică din Sibiu. A debutat în teatru în 1950, dar consacrarea a venit după turnarea filmului ”Toate pânzele sus”, în regia lui Mircea Mureşan, unde i-a avut ca parteneri pe Ilarion Ciobanu şi Jean Constantin.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ion Besoiu, la Teatrul Bulandra

Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului "Radu Stanca", din Sibiu, după care s-a mutat la Bucureşti, unde a jucat la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra" şi a fost, ulterior, timp de 12 ani, directorul acestei instituţii.

Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloşca, în "Procesul lui Horia" (1967), Serebreakov, în "Unchiul Vanea" (1983), Polonius, în "Hamlet" (1985), Oronte, în "Mizantropul" (1989), Corifeu, în "Antigona" (1993), Ferapont, în "Trei surori" (1995), Senecus, în "Caligula" (1996), şi Muhoianov Ivan Matveevici, în "Oblomov" (2003).

În film, Ion Besoiu a debutat în ”Furtuna”, de Andrei Blaier şi Sinisa Ivetici, căruia i-au urmat peste 60 de producţii artistice şi de televiziune. A colaborat cu regizori ca Mircea Mureşan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis, Cătălin Mitulescu şi Dan Chişu.

Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: "Furtuna", "Neamul Şoimăreştilor", "Haiducii", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Ciprian Porumbescu", "Păcală", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Ultima noapte de dragoste", "Lumini şi umbre". Ultimul film în care a jucat actorul a fost ”Bucureşti Non Stop” (2015), regizat de Dan Chişu.

În 2002, a primit Premiul de excelenţă al Cinematografiei Române. În 2001, a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Sibiu. Ion Besoiu era preşedinte executiv al Fundaţiei "Sibiul Vechi. Sibiu - Hermannstadt", asociaţie care îi ajută pe tinerii talentaţi şi care oferă premii etnografilor. În anul 2011, a primit premiul Gopo pentru întreaga carieră.

A fost căsătorit de patru ori, prima dată, la 23 de ani, iar ultima dată, la 61 de ani. Are o fiică, Ioana, din căsnicia cu actriţa Emilia Dobrin, care i-a dăruit doi nepoţi gemeni.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite