Artistul sub dictatură…

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

...moare de foame, îşi păstrează conştiinţa nepătată, sau se perverteşte; se chirceşte în el însuşi sau se adaptează… siluindu-şi spiritul. Au rămas în istorie vis-a-vis-urile dintre dictatorul sovietic Stalin şi marele compozitor Dmitri Şostakovici. Nu s-au întâlnit dar s-au cunoscut. Şi-au evaluat poziţiile.

Dictatorul roşu l-a tolerat pe artist. În anume limite. L-a avertizat. Compozitorul a trebuit să cedeze; a făcut-o fără a-şi altera fundamental crezul. Doar Anna Politkovskaya, celebru militant social, l-a înfruntat pe Putin. Şi a plătit cu viaţa.

De câţiva ani buni, programul european „Musica Suprimata“ încearcă să aducă o dreptate postumă artiştilor muzicieni ale căror destine au fost mistuite în vâltoarea intoleranţelor rasiale, religioase, în tăvălugul acuzaţiilor privind delictul de opinie. Este un program ce se desfăşoară prioritar în România, în spaţiul transilvan.

S-au împlinit recent 70 de ani de la trecerea în lumea celor drepţi a compozitorului german Norbert von Hannenheim, originar din Sibiu. În perioada interbelică a făcut parte din celebra clasă de compoziţie condusă de Arnold Schönberg, la Academia de Arte din Berlin. La Bucureşti a primit o importantă distincţie în cadrul cunoscutului Concurs de compoziţie George Enescu. 

Sub genericul  Musica Suprimata, pe parcursul unui impresionant serial de concerte, de expuneri susţinute la Sibiu, Braşov, la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, programul recentei ediţii – o ediţie autentic festivalieră –  a fost în întregime dedicat personalităţii lui Hannenheim. Profilul componistic al autorului a fost plasat într-o perspectivă largă a muzicii europene de la Arnold Schönberg, Alban Berg, Viktor Ullmann, la creatorii actuali; mulţi dintre domniile lor fiind prezenţi în Studioul de Concerte al Academiei clujene de muzică.

image

Din creaţia artistului comemorat au putut fi audiate lucrări camerale ce autentifică o nedisimulată rigoare a expresiei educată la clasa mentorului său berlinez, o autoinpusă conduită privind construcţia muzicală ataşată gândirii seriale.

Duo-ul pentru vioară şi violă, Sonata pentru violă şi pian, Trio-ul pentru corzi au fost prezentate de Barna Kobori, Georg Hamann, Christoph Pantillon, Aurelia Vişovan, artişti dedicaţi domeniului cameral poate mai puţin spectaculos dar atât de generos, de spiritualizat, al genului. Cunoscutul cuplu cameral berlinez vioară-violoncel al fraţilor Marianne şi Wolfgang Boettcher, a prezentat un captivant duo ce are la origini relaţia practicată între cele două instrumente în repertoriul de gen al secolului anterior. Sonata pentru pian notată cu nr. 6 a beneficiat de o abordare pozitiv-pragmatică datorară pianistului Moritz Ernst. Un excelent duo temeinic constituit – soprana Irena Troupová şi pianistul Jan Dušek, au prezentat Trei lieduri, lucrări ataşate tradiţiei postromantice a genului.

Aceleiaşi tradiţii îi aparţin şi cele Cinci lieduri scrise cu ani în urmă de compozitorul Adrian Pop pe versuri de Rainer Maria Rilke. O lucrare care depăşeşte timpul în care a fost scrisă cu mai bine de o jumătate de secol în urmă, se dovedeşte a fi  Sonata ostinato pentru pian, datorată lui Cornel Ţăranu, creaţie ce aparţine zonei clasice a muzicii noastre. Un sound de un uimitor rafinament timbral, o construcţie inspirat imaginată, ferm împlinită, dezvăluie Trio-ul pentru corzi de Gabriel Iranyi, compozitor originar din Cluj, actualmente stabilit la Munchen. Am apreciat mult – şi nu pentru prima dată – evoluţia pianistului ceh Jan Dušek, un muzician total ce abordează stiluri dintre cele mai diferite; dispune de o deschidere pertinentă, spre exemplu, atât pentru Sonata monopartită, op.1 de Alban Berg, cât şi pentru ciclul momentelor de gen Les Soirées de Naselles de Fr. Poulenc; este artistul profesionalismului ce devine artă.

Creaţii captivante? Au putut fi audiate. Mă refer la Capriccio pentru violoncel solo de Tigran Mansurian, la Variaţiuni şi dublă fugă de Viktor Ullmann, la Satya 1 pentru vioară solo de Violeta Dinescu.

Expuneri asupra unor creaţii semnificative rămase de la Hannenheim, au susţinut prof.dr. Siegfried Mauser şi prof. Ludwig Holtmeier; colocviile s-au constituit în prilejuri importante privind înţelegerea drumului creator al acestui compozitor german care şi-a urmat chemarea în pofida conjuncturilor dintre cele mai neprielnice ale epocii.

Nu poţi să nu realizezi, Hannenheim aparţine perioadei de maximă efervescenţă artistică europeană din prima jumătate a secolului trecut. S-a integrat trup şi suflet epocii; fără, însă, a o fi influenţat. Timpul, timpurile nu i-au fost favorabile. După anul 1933 nu i s-a permis a exista în calitate de artist liber.

A lăsat în urma sa peste două sute de creaţii catalogate. Prioritar camerale. Date fiind vicisitudinile războiului, marea majoritate a acestora s-a pierdut; sunt cunoscute actualmente aproximativ cinci zeci de lucrări.

Notam că Hannenheim s-a născut la Sibiu în ultimii ani ai secolului al XIX-lea. A ieşit din scena vieţii în 1945, într-un sanatoriu de boli mintale din Pomerania, la graniţa cu Polonia, strivit de asaltul trupelor sovietice, la numai câteva luni după terminarea razboiului. Nu împlinise cincizeci de ani.

Anii copilăriei, ai adolescenţei, i-a petrecut într-o familie relativ numeroasă, bine situată, în comunitatea germană a Sibiului. Particula ce desemnează rangul nobiliar a moştenit-o din familie. La începutul secolului al XVIII-lea a fost conferită de conducerea imperiului habsburgic unui strămoş, originar din Mediaş, care a luptat împotriva turcilor.

Primele studii muzicale le primeşte în oraşul natal; apoi la Budapesta iar mai târziu la Berlin. In anul 1925, la Bucureşti, obţine o distincţie oferită în cadrul Concursului de compoziţie „George Enescu”. Nu este sigur dacă întâlnirea cu marele compozitor român a avut loc. Ulterior este admis la şcoala de compoziţie condusă de Arnold Schönberg, una dintre instituţiile muzicale cele mai pretenţioase, mai speciale din capitala federală a Germaniei; maxima libertate era aici asociată unei rigori maxime în plan compoziţional. Aici îşi însuşeşte tehnica dodecafonică de lucru.

În anul 1933 prin venirea la putere a lui Hitler, verdictul asupra drumului creator al lui Hannenheim a fost dat. Creaţia sa, creaţia altor creatori ai timpului, a intrat în zona cenuşie a marginalizării forţate. Nu s-a putut adapta rigorilor inpuse de partidul naţional-socialist în perioada celui de al III-lea Reich. Libertatea de gândire, de creaţie, constituiau pentru Hannenheim valori supreme de la care nu a înţeles a abdica cu nici un chip. A fost eliminat; …fiind trimis la un ospiciu. Căci numai un nebun – nu-i aşa? - se putea înpotrivi elanului expansionist al Führer-ului susţinut de entuziasmul maselor hipnotizate. A fost o vicitimă a regimului nazist care a subjugat Germania pentru o perioadă de 12 ani.

În mod cert, colocviile, concertele organizate în ultimii ani în cadrul programului  Musica Suprimata se dovedesc a fi o victorie a conştiinţei asupra spiritului gregar. Instituţii şi susţinători individuali din Austria, din Germania, din România transilvană sunt angajaţi de ani buni în reabilitarea unor valori care, poate, nu ar fi schimbat drumul muzicii în secolul trecut dar, în orice caz, ar fi dat consistenţă unei epoci, în ţări cu mare tradiţie culturală-artistică, într-o Europă atât de turmentată a secolului trecut.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite