Ateneul, devenit neîncăpător pentru publicul care a venit să vadă „Parsifal“, cu intrarea liberă. Preşedintele Iohannis: „A fost un concert extraordinar“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Iohannis, la Ateneu, la reprezentaţia Parsifal, actul I  FOTOGRAFII:Precidency.ro
Preşedintele Iohannis, la Ateneu, la reprezentaţia Parsifal, actul I  FOTOGRAFII:Precidency.ro

Sute de oameni au rămas pe afară, miercuri seară, când actul I din opera Parsifal, de Richard Wagner, a fost interpretat de Orchestra şi Corul Filarmonicii "George Enescu", dirijate de Christian Badea, la Ateneu, pentru tineri, în repetiţie generală, cu intrarea liberă de la ora 19.00. La concertul repetiţie, în preambulul celor de pe 7 şi 8 octombrie, a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Aglomeraţie fără precedent la Ateneul Român, miercuri seară, la repetiţia cu public, Parsifal, actul I, interpretate de Orchestra şi Corul Filarmonicii "George Enescu", dirijate de Christian Badea.

În deschiderea noii stagiuni 2016-2017, vineri, 7 şi sâmbătă, 8 octombrie, la Ateneul Român, Filarmonica „George Enescu”, în parteneriat cu Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică, a anunţat două concerte-spectacol cu actul I din opera Parsifal, de Richard Wagner.

În preambul, dirijorul Christian Badea a dorit să facă, miercuri-seară, o repetiţie cu public, cu intrarea liberă, pentru tineri, la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Sub bagheta lui Christian Badea s-au aflat  orchestra şi corul Filarmonicii „George Enescu” împreună cu soliştii invitaţi Ştefan Vinke (Parsifal), Eric Halfvarson (Gurnemanz), Petra Lang (Kundry), Bela Perencz (Amfortas), consideraţi printre cei mai mari interpreţi wagnerieni din lume. 

"Un spectacol extraordinar. Sunt impresionat. L-am felicitat pe maestrul Badea. Întreaga orchestră, toţi cei care s-au prezentat astăzi în faţa publicului, tânăr şi entuziast, au avut o performanţă notabilă”, a declarat preşedintele, la finalul reprezentaţiei. ”Sunt foarte bucuros că am venit în această seară, aici, la proba generală”, a adăugat Klaus Iohannis.

O mulţime de oameni nu a putut intra în Ateneu

La 18.30, uşile Ateneului au fost închise. O mulţime de oameni a rămas afară, deşi accesul era anunţat că este permis până la ora 18.55.

"Spectacolul a fost foarte tentant, conceptul fiind unic în România, o premieră absolută. Firesc, melomanii au dorit să vină, mai ales că intrarea de miercuri pentru repetiţia concert a fost liberă. De la 17.30 lumea a început să intre buluc, trecând prin filtrele de securitate. Din păcate, nu a putut intra mai multă lume. Regulile SPP sunt, oricum, inflexibile. 

Desfăşurarea întregului eveniment a ţinut însă exclusiv de rigorile regiei pe care maestrul Badea le-a impus, nu de regulile SPP din partea preşedinţiei. Ne pare rău pentru disconfortul creat publicului care a rămas afară. Ateneul Român are o capacitate doar de 800 de locuri. În momentul în care sala s-a umplut, uşile au fost închise, subliniez pentru că regia nu permite ca publicul să stea în picioare, pe culoare, acestea fiind un spaţiu ocupat de artişti, de Cor, în timpul spectacolului, a spus Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii "George Enescu".

 "Au avut noroc să intre doar cei care au venit mai devreme. Aşteptăm publicul la cele două concerte de vineri şi sâmbătă, când melomanii vor putea asculta acest regal Wagner, sub bagheta maestrului Badea", a subliniat Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii "George Enescu".

Din distribuţie au făcut parte şi cântăreţii români Marius Boloş, Liviu Indricau, Iustinian Zetea şi Sidonia Nica de la Opera Naţională Bucureşti şi Ionuţ Popescu şi Adrian Dumitru de la Filarmonica „George Enescu”.Pe scenă s-au mai aflat Corul de copii Radio şi elevi de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”.

Parsifal la Ateneul Român, concept unic în România

Klaus Iohannis la Parsifal FOTO Presidency.ro

„Wagner se cântă foarte rar în România. Nu există o tradiţie în acest sens şi nici o şcoală de canto care să formeze solişti pentru acest repertoriu. Din acest punct de vedere, România se află cu mult în urma ţărilor europene cu tradiţie culturală, dar am constatat cu bucurie că există un potenţial de afinitate muzicală şi stilistică deosebită a orchestrei şi corului Filarmonicii cu muzica lui Wagner.

Proiectul «Parsifal la Ateneul Român», iniţiat în luna mai 2015, este un început de construire a unei tradiţii a stilului wagnerian în România, care implică artiştii români în colaborare cu artişti străini renumiţi, pentru a familiariza publicul cu opera marelui compozitor german”, declară dirijorul Christian Badea.

Concertele-eveniment „Parsifal la Ateneul Român” sunt un concept nou şi unic atât în România, cât şi în lume. Dirijorul-regizor împleteşte în mod firesc componentele muzicale (orchestră, cor, solişti) cu elemente complexe de teatru (lumini, decor, costume, efecte speciale vizuale şi de sunet), folosind caracteristicile acustice şi arhitecturale ale sălii Ateneului. 

Johannis

Cei 60 de membri ai corului bărbătesc cântă într-un cerc care cuprinde şi publicul. Spectatorii se regăsesc astfel în mijlocul muzicii şi al legendei Cavalerilor Sfântului Graal. Soliştii se mişcă liber prin sală şi cântă pe scene special amenajate, ceea ce asigură o balanţă de sunet perfectă cu orchestra wagneriană de 90 de muzicieni şi dă publicului o perspectivă acustică şi vizuală de 360 de grade. Alte două coruri, indicate de Wagner ca fiind îndepărtate de acţiune, ca şi faimoasele clopote grave specifice lui Parsifal, se aud prin uşile deschise, din foaierul Ateneului, unde sunetul produs este reverberant şi rotund prin natura architecturii clădirii, iar efectul de distanţă este extraordinar pentru publicul din sală.

„Fără îndoială, deschiderea stagiunii 2016 - 2017 în octombrie va fi un eveniment de aristocratică ţinută, la nivelul marilor scene muzicale ale lumii. Să ne aducem aminte de concertul cu Parsifal Actul III, un spectacol copleşitor, realizat anul trecut, în aceeaşi regie si sub aceeaşi bagheta a maestrului Christian Badea. Solişti wagnerieni consacraţi, alături de ansamblurile Filarmonicii, sunt cea mai bună garanţie pentru un adevarat eveniment muzical european. Wagner, din păcate, nu este un compozitor suficient cântat în România. Pot fi multe explicaţii..., a spus directorul Filarmonicii George Enescu.

Prin aceste concerte – în primăvară sperăm ca actul al II-lea din Parsifal să întregească acest proiect uriaş «Parsifal la Ateneul Român», iniţiat în luna mai 2015 - Filarmonica «George Enescu» şi maestrul Christian Badea îşi propun să familiarizeze publicul românesc cu muzica de mare rafinament a compozitorului german,” a subliniat Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu”.
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite