Baritonul Bryn Terfel: Opera din Bucureşti trebuie să se gândească la următoarea sută de ani, să aducă tinerii pe scenă şi în sală; acesta este noul vaccin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
bryn terfel

După o scurtă incursiune pentru a vedea câteva obiective turistice din Bucureşti şi împrejurimi între cele două spectacole, impresionat de vizita la Sinaia sau de cea la Casa Poporului, celebrul bariton Bryn Terfel ne-a împărtăşit gândurile sale legate de evoluţia în spectacolul inaugural al stagiunii 100 a Operei Naţionale din Bucureşti, pe 1 şi 3 octombrie, în Tosca de Puccini, în rolul Scarpia.

În interviul acordat, Terfel a mai vorbit şi despre experienţele avute cu alţi artişti români de operă de-a lungul carierei sale şi despre cum ar trebui privită această artă în viitor, dar şi despre atenţia pe care ar trebui să o acordăm tinerei generaţii de cântăreţi.

- Pe 1 şi 3 octombrie aţi fost protagonistul primelor reprezentaţii din această stagiune cu Tosca de Puccini alături de soliştii, corul şi orchestra Operei Naţionale din Bucureşti ? Cum aţi perceput această experienţă ?

Povestea de culise sună astfel : am primit un email de la biroul lui Ioan Holender căruia îi sunt foarte dator pentru sprijinul pe care mi l-a acordat la începutul carierei mele de cântăreţ. Are în continuare conexiuni importante în lumea muzicii. A fost un mare director de teatru, la Staatsoper Wien. Avea un anumit tip de charismă, atunci când păşea în cameră ştiai că a intrat Directorul. Într-un fel asemănător l-am simţit pe Daniel Jinga, directorul Operei din Bucureşti, care este şi  un muzician excepţional. Când intră în încăpere sau în scenă, fiecare ştie unde îi este locul. Pe de altă parte, îmi e “frică” să îl refuz pe Ioan Holender şi atunci am zis “DA, sigur că vin”! Atunci când am intrat în teatrul de operă de la Bucureşti şi am cunoscut orchestra, corul, am văzut cât de puternice sunt vocile din celelalte roluri m-am bucurat. Ştiam din punct de vedere istoric cât de bune sunt vocile din România, am cântat cu Angela Gheorghiu şi nu numai. Fiind pe scenă aici m-am bucurat pentru tinerii cântăreţi din România, pentru că ei sunt exact cum eram eu când eram tânăr student la Londra şi eram încântat să îi aud pe Dietrich Fischer-Dieskau, Hermann Prey, Brigitte Fassbaender, toţi aceşti artişti imenşi pe care i-am putut vedea eu atunci… Aşa au avut ei ocazia acum să mă audă pe mine la ei în oraş. Când i-am văzut eu atunci, veneam din Ţara Galilor, eram un fiu de fermier, care până la 16 ani trăia într-o lume din care nu făcea parte muzica clasică. Auzeam muzică populară, părinţii mei amândoi cântau în coruri, dar cam atât. Până la urmă toţi venim de undeva… Revenind la primul spectacol cu Tosca de aici, a fost exceptional, m-am simţit foarte bine, între timp am avut ocazia să văd şi puţin din Bucureşti, la Casa Poporului, la senat m-a întâmpinat Anca Dragu, care a fost un ghid minunat, un om care mi-a vorbit foarte frumos despre România. A fost o experienţă minunată.

bryn terfel

- Faceţi parte din aceeaşi generaţie cu mari cântăreţe de operă din România precum Angela Gheorghiu sau Ruxandra Donose. Povestiţi-ne ceva despre momentele în care vi s-au încrucişat drumurile?

O frumoasă întâmplare am avut în America, unde cântam cu toţii la Philadelphia şi la New York, în spectacole diferite şi le-am luat pe Ruxandra Donose şi pe Anna Netrebko să le duc la Atlantic City unde cânta Tom Jones, care este galez ca şi mine. Am luat un microbuz şi ne-am dus cu toţii acolo, am fost la el în backstage, a fost o seară extraordinară… Ceea ce am vrut să văd e cum reacţionează ele, cântăreţe de operă, la un astfel de spectacol. Cu Ruxandra Donose nu am cântat, doar am văzut-o în diferite spectacole extraordinare, dar mi-ar plăcea să cânt de exemplu în Castelul lui Barbă Albastră. Este o colegă minunată, o natură umană superbă. Cu Angela Gheorghiu am cântat la debutul ei la Royal Opera House Covent Garden în Don Giovanni de Mozart în care eram Zerlina şi Masetto, apoi am fost în turneu împreună în Japonia cu Royal Opera House, o experienţă superbă. Şi am tot cântat împreună în Faust, în Tosca… Ea este un comunicator excepţional. Îi place să fie alături de prietenii şi colegii ei. Totul la ea este despre prietenie. Cel puţin odată la două luni îmi scrie şi mă întreabă “Bryn-ulescu, unde eşti ?” Încearcă să păstreze contactul, ceea ce îmi place şi mie, pentru că şi eu încerc să fac la fel.

- Aţi fost aici la Festivalul “Enescu”, iar acum aţi venit prima data într-o producţie de operă. Ce înseamnă a lucra în contexte scenice diferite, a veni să cânţi într-un teatru mai puţin cunoscut, cum este Opera bucureşteană?

Cu siguranţă în mod normal Opera din Bucureşti nu s-ar fi aflat pe agenda mea, pentru că încerc să-mi limitez apariţiile, să reuşesc să mai fiu şi acasă, pentru familia mea. Dar, cu toate acestea, eu vreau să ajung în fiecare an într-un teatru nou, în care nu am mai fost. Nu sunt aici ca să dau master-class-uri. Dar când ajung pe o scenă nouă încerc să fiu sunt un coleg bun, să le dau sfaturi utile colegilor mei mai tineri. Cred că am ceva de dăruit după 40 de ani de carieră. Eu am început sub aripa unui mare dirijor, Sir George Solti, care a fost cel care mi-a oferit cele mai frumoase experienţe. Încerc să le ofer şi eu celor tineri ce mi-a oferit el mie. 

Să vezi 80.000 de oameni pe stadioane şi teatrele încă închise, să vezi oameni înghesuiţi în avioane şi teatrele încă închise, este straniu

-După un an şi jumătate de linişte, dacă putem spune aşa, din cauza pandemiei, cum percepeţi aceste prime reprezentaţi din această vară şi toamnă?

Întâmplarea a făcut că acum doi ani am avut şi un accident, mi-am rupt piciorul la Bilbao, înainte de începutul pandemiei şi a trebuit să anulez spectacole la New York. Atunci vezi cât e de fragil totul… Au urmat două luni de recuperare, apoi un an de pandemie… Am fost la Graz pentru Fidelio, am făcut mici concerte, m-am menţinut în activitate şi ştim cu toţii că încet-încet toate îşi vor reveni în teatre, dar este ciudat. Balansul este foarte dificil. Să vezi 80000 de oameni pe stadioane şi teatrele încă închise, să vezi oameni înghesuiţi în avioane şi teatrele încă închise, este straniu. Aşa se arată de fapt calitatea artistică a diferitelor ţări, se arată unde ne aflăm de fapt şi dacă suntem sau nu în stare să aduce viaţa artistică, în cazul nostru cea a muzicii clasice, la nivelul la care a fost. Cred că pentru mult timp ne-am aflat la capătul de jos al listei. Dar acum lucrurile par să revină şi avem nevoie de oameni puternici, cu energie, aşa cum e directorul Operei din  Bucureşti, ca să revitalizăm această lume, să spunem din nou ce înseamnă opera. Oamenii vor muzică clasică, vor contact viu cu artiştii. Trebuie să fim stricţi, în siguranţă, purtăm măşti, călătorim, nu-mi place expresia “noul normal”, dar normalitatea a fost mult zdruncinată.

i

-Simon Rattle, care a venit la pupitrul uneia dintre cele 6 orchestre britanice participante în septembrie la Festivalul “Enescu”, a mulţumit organizatorilor, lui Mihai Constantinescu personal, că i-au ajutat să revină la normal, să meargă în turneu, să iasă din… ţară (n.b. din Marea Britanie), să călătorească? Revenind la repertoriul dvs, care este poziţionarea dvs actuală,, ce urmează?

Am cântat mult Mozart, este esenţial în cariera unui tânăr cântăreţ, au urmat Strauss, Donizetti, apoi au venit copleşitoarele lucrări ale lui Wagner în viaţa mea, dar nu am rămas foarte mult acolo, la Wagner. Am trecut la un alt tip de repertoriu, alături de Emma Thompson, la teatrul muzical cu Fiddler on the Roof (Scripcarul pe acoperiş), cu rolul Sweeney Todd, am început să cânt în mici teatre de operă de lângă Londra, la the Grange Theater – un teatru excepţional construit în doar un an… Cred că asta e nişa mea la acest moment. Nu vreau să fac prea multe spectacole pe an. Voi merge şi în Germania cu Falstaff, un rol care îmi place atât de mult la acest moment, pentru că ai mulţi colegi alături…

i
Acum Opera din Bucureşti trebuie să se gândească la următoarea sută de ani

-Opera Naţională din bucureşti îşi sărbătoreşte centenarul în 2021. Ce mesaj aţi avea pentru cântăreţii dar şi pentru spectatorii acesteia acum, la aniversare ?

E o onoare pentru mine să fac parte din această stagiune aniversară, este incredibil să te gândeşti cât de mulţi mari cântăreţi, câţi dirijori fabuloşi au trecut prin această Operă. Acum, Opera din Bucureşti trebuie să se gândească la următoarea sută de ani şi să aducă tinerii şi pe scenă şi în sală., acesta este noul vaccin de care are nevoie lumea operei. Eu cred că în acest moment Opera din Bucureşti este pe mâini bune, există pasiune, o dorinţă de a face mai mult. Aveţi talentele, aveţi entuziasmul – am văzut în rolurile mici din Tosca multe voci excepţionale. Eu vin dintr-o ţară mică, Ţara Galilor, din care provin multe voci remarcabile, la fel e şi România. Trebuie dată ştafeta mai departe. Cred că tineretul este foarte important. Royal Opera House a făcut o seară pentru tineret, a fost superb. Trebuie să vă gândiţi şi aici să faceţi spectacole doar pentru tineri, pentru studenţi. Este incredibil de important. Chiar dacă vor fluiera sau se vor plictisi la început, aşa reuşeşti să îi încurajezi. Iar pentru tinerii interpreţi am un sfat: cred că e important să cânte şi în limba lor să păstreze, legătura cu folclorul ţării din care provin, este un lucru extrem de important să nu pierzi legătura cu rădăcinile, înainte de a ajunge să ai o carieră de anvergură în operă. Dacă înţelegi asta, ai mult mai multe şanse să reuşeşti.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite