Arte

articolul anterior articolul urmator

Baritonul Cătălin Ţoropoc: „Nimic nu poate înlocui emoţia şi vibraţia energetică din sala de spectacol, declanşate de muzică, în forma ei pură”

0
31 Aug 2021 08:20:19
Oltea Şerban-Pârâu

O.Ş.P. Absolvent al Facultăţii de Teologie şi al Facultăţii de Arte a Universităţii Ovidius din Constanţa, iar în prezent urmând cursuri de masterat în domeniul dirijatului de orchestră la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. Un traseu mai puţin obişnuit pentru un solist de opera. Cum s-a petrecut trecerea de la teologie la operă?

Cătălin Ţoropoc: Consider că nimic nu este întâmplător. Mediul teologic mi-a folosit foarte mult, cel mai important lucru – pe lângă conştientizarea permanentă a  divinului în viaţa  mea – fiind discernământul, responsabilitatea alegerii asumate dintre bine şi rău. Am ştiut din timp că nu pot îmbrăca această haină a preoţiei, cu responsabilitatea ei imensă şi cu misiunea atât de importantă, dar sper că îmi pot bucura semenii şi prin artă, sau măcar prin latura pozitivă a acesteia, pe care încerc să o dezvolt zilnic. Opera, pentru mine, a fost o revelaţie, am descoperit-o târziu, dar a avut cel mai puternic impact, într-un moment în care încercam să îmi găsesc calea. Pot spune că ea m-a găsit pe mine şi sunt un  privilegiat.

O.Ş.P.: Care sunt personalităţile artistice care v-au modelat formarea ca muzician? Aţi urmat cursuri de măiestrie cu mai mulţi maeştri?

C.Ţ.: Cel care m-a descoperit a fost Maestrul Corneliu Fânăţeanu (Dumnezeu să îl odihnească), căruia îi datorez bazele tehnicii vocale şi pregătirea mentală pentru lumea aceasta minunată, dar  deloc privată de provocări, de urcuşuri şi coborâşuri. Personalităţile care au avut impact asupra formării mele sunt, chronologic, soprana Elena Rotari şi, din punct de vedere tehnic şi al importanţei culturii muzicale şi atitudinii pe care trebuie să o aibă un artist, soprana Florenţa Marinescu, căreia îi datorez  Marele Premiu Ionel Perlea la concursul de intepretare a liedului şi cu care am lucrat foarte mult din punct de vedere dramaturgic din rolurile mele de-a lungul timpului. Maria Slătinaru-Nistor, un adevărat mentor pentru mine, apărut în momentul cel mai potrivit pentru mine, imensul artist George Petean care m-a ajutat să mă redescopăr din toate punctele de vedere, mi- a împrăştiat toate dubiile şi care mă ajută, oferindu-mi toate mijloacele tehnice, mentale, dramaturgice şi chiar filozofice pentru a putea face muzică,artă. E un mare privilegiu să  îi fiu prin preajmă, e unul din cei mai mari artişti din toate timpurile, şi e român, aflat în plină carieră, la cel mai înalt nivel posibil.

O.Ş.P.: Aţi avut ocazia să cântaţi deja pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa din timpul studiilor?

C.Ţ.: Da, eram încă student, am început cu roluri mici,  fiind în corul Pperei, apoi am făcut trecerea la rolurile mai importante şi am debutat cu rolul Dulcamara din Elisir d’Amore. Îi mulţumesc doamnei director Daniela Vlădescu pentru că a avut încredere în mine, a fost un foarte important pas pentru mine pentru că am câştigat imensa experienţă chiar acolo unde contează cel mai mult, pe scenă.

O.Ş.P.: Figaro din „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart, Dulcamara din „L’elisir d’amore” de Gaetano Donizetti, Alfio din „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni, aţi debutat cu roluri importante la Constanţa? Cum s-a întâmplat trecerea de la Constanţa la Bucureşti?

C.Ţ.: Iarăşi în  momentul cel mai potrivit. În acea perioadă deja lucram cu Maestra Slătinaru şi domnia-sa m-a trimis la audiţia de la Opera Naţională, ştiind că se căuta un Leporello pentru Don Giovanni. Eu studiasem rolul Don Giovanni şi nu voiam să particip, pentru că nu mă vedeam deloc în Leporello, dar ea a insistat şi îi mulţumesc pentru asta, pentru că a fost iarăşi un moment foarte important pentru mine şi am obţinut nu numai un rol care mi-a dat imense satisfacţii din punct de vedere artistic, dar şi ocazia de a cânta de atunci pe cea mai importantă scenă a ţării.

O.Ş.P.: Aşadatâr în 2013, Cătălin Ţoropoc debuta pe scena Operei Naţionale din Bucureşti cu rolul Leporello din „Don Giovanni” de Mozart, debut în urma căruia devine angajat permanent al companiei. Urmează debuturi în roluri importante precum Oneghin din  „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski,  Wolfram din „Tannhauser” de Wagner, Guglielmo din „Cosi fan tutte” şi Contele de Almaviva din „Le Nozze di Figrao” de Mozart. Foarte repede intraţi şi în alte roluri principale precum Escamillo din „Carmen” de Bizet si Amonasro din „Aida” de Verdi. De obicei nu se „aşteaptă„ mai mult? Mai ales că Opera bucureşteană are mai mulţi solişti pe aceste roluri?

C.Ţ.: Şi au mai fost şi altele, tot la fel de repede: Ford din Falstaff, Germont din La Traviata, Renato din Bal Mascat, Rodrigo din Don Carlo. Deşi opera a devenit un fenomen foarte complex şi complet şi totul se desfăşoară în mare viteză, ar fi ideal şi este încă recomandat să ai timp suficient pentru fiecare rol, să îl înţelegi, să îl simţi, să „se aşeze”. Altfel trebuie să plăteşti un preţ, acela de a nu aduce în faţa publicului maximul tău de potenţial, fără de care nu poţi avea mulţumirea că participi la un adevărat act artistic pe care îl  oferi celor care vin să îl primească, să îl cunoască. Din acest motiv artiştii mari spun că ai nevoie de cel puţin 10 spectacole în rolul respectiv, ca să poţi spune că stăpâneşti rolul, nu numai vocal, ci şi mental, într-o manieră suficient de profundă.

O.Ş.P.: Aţi avut ocazia deja ca pe plan internaţional să colaboraţi ca solist cu instituţii de prestigiu precum Teatro San Carlo di Napoli, Teatro Verdi di Trieste, Dubai Opera, Teatro Giovanni da Udine. Vorbiţi-ne puţin despre aceste colaborări, despre ce a fost şi despre cum vor continua ele?

C.Ţ.: A fost prima mea participare la o audiţie pentru o producţie de operă în străinătate, una foarte curajoasă şi foarte interesantă, trilogia lui Da Ponte – Nunta lui Figaro, Don Giovanni şi Cosi fan tutte. Curajoasă – pentru că toate spectacolele au fost montate în doar o lună, de acelaşi regizor şi a ieşit ceva excepţional. Am fost contele de Almaviva din Nunta lui Figaro, cu care am deschis stagiunea la Opera din Dubai, care fusese inaugurată cu un an înainte de marele Placido Domingo. Apoi am fost invitat la Teatro Verdi di Trieste pentru rolul titular din Evgheny Oneghin, tot deschidere de stagiune, după care, cu acelaşi rol, la Teatro Giovanni da Udine. A fost o experienţă extraordinară pentru mine, mi-a ridicat foarte mult standardele şi aşteptările profesionale, m-a făcut să văd cât de mult este de muncă şi de studiu pentru a cânta în mod constant la acel nivel, la care presiunea este enormă, dar este şi împlinire artistică, ceea ce merită tot efortul. A urmat apoi un an de căutare pentru mine, în care am abordat şi repertoriul de bas. Apoi a avut loc Marea Întâlnire cu baritonul George Petean şi cu maestrul său Giorgio Zancanaro, care mi-au risipit toate dubiile şi mi-au arătat un drum greu, dar frumos, pe care deja merg. Când doi dintre cei mai mari baritoni ai generaţiilor lor şi ai tuturor timpurilor spun acelaşi lucru, nu mai este loc de dubii şi întrebări existenţiale. Repet, pentru mine a fost li este revelatoare întâlnirea, studiul, cunoaşterea şi prietenia cu marele Ghiţă Petean.

O.Ş.P.: După ce aţi urmat Cursurile de Management ale Academiei Teatro alla Scala di Milano în 2010, prin proiectul Scenart, v-aţi început activitatea în domeniul managementului cultural în calitate de Preşedinte al Asociaţiei Musica Magna, al cărei fondator sunteţi, organizând numeroase evenimente artistice. Ce înseamnă această latură a activităţii pentru dvs.?

C.Ţ.: Mi-au folosit foarte mult cursurile Scenart, am învăţat lucruri noi şi foarte importante pentru domeniul nostru. Din perspectiva administrativă, e nevoie de competenţă înaltă şi de aprofundare şi update continuu la standarde, care sunt din ce în ce mai ridicate.  Musica Magna şi evenimentele organizate mi-au lărgit orizontul şi au creat un precedent perfect pentru Asociaţia SUONARTE de azi, care are un scop clar, specific, acela de a oferi noii generaţii de artişti toate reperele necesare pentru a avea satisfacţia  împlinirii artistice şi nu numai.

O.Ş.P.: Studiile de dirijat au ca scop o viitoare orientare a carierei în această direcţie sau este vorba mai degrabă despre o dorinţă de a vedea muzica de operă şi dintr-o altă perspectivă?

C.Ţ.: Dirijatul este o veche şi o nouă pasiune, care vine tot din dorinţa mea de a cunoaşte cât mai mult, de a fi cât mai aproape de adevărul artistic, este un lucru foarte important pentru mine, deşi vine la pachet cu un consum infinit mai mare. Este dorinţa de a vedea şi de a înţelege muzica din toate perspectivele, dar este şi gândul că ar fi o împlinire profesională să pot dirija titlurile preferate, compozitorii preferaţi. Bineînţeles, studiul aici este  anevoios, complex, iar un master în dirijat orchestră nu poate echivala atâţia ani de cunoştinţe specifice dirijatului şi nu te poate certifica drept dirijor. De aceea, pe lângă studiul ca autodidact, voi începe şi facultatea de dirijat, tocmai pentru a aborda în mod just această latură.

O.Ş.P.: Sunteţi şi un rafinat interpret de lied, având chiar un mare premiu în acest sens în 2011. Cum receptează spectatorii din România acest gen, raportându-ne la operă?

C.Ţ.: Este acelaşi public, deşi într-un spaţiu mai intim, cu un alt specific, care caută emoţie, trăire şi chiar terapie. Important e ca mesajul transmis prin muzică să fie autentic redat, corect transmis şi chiar trăit, ca să producă un impact. Din ce am experimentat până acum, tocmai acest impact emoţional este căutat prin artă. Asta ne face cu atât mai responsabili în declanşarea lui. Iar asta nu se poate face decât prin studiu la acele standarde de care am vorbit anterior. Am o bună prietenă, melomană dar nu de specialitate, care şi acum simte impactul unui spectacol de operă petrecut cu mulţi ani în urmă. Emoţia şi trăirile pe care le-a avut au fost atât de puternice şi de autentice încât i s-au întipărit pentru foarte mult timp în suflet. Pentru mine, acesta este exemplu de impact al unui act artistic şi cred că studiul trebuie început cu acest scop în minte.

O.Ş.P. Revenind la operă, care sunt rolurile pe care nu le-aţi abordat încă şi cu care v-aţi dori să vă întâlniţi pe scenă?

C.Ţ.: Mi-aş dori foarte mult Carlo Gerard din Andrea Chenier de Umberto Giordano, Macbeth de G. Verdi şi în viitor, Rigoletto, o culme pentru orice bariton.

O.Ş.P.: Cătălin Ţoropoc interpretul, managerul cultural, masterandul la dirijat s-a confruntat în toate aceste trei posturi cu provocările anului de pandemie. Cum aţi trecut prin această perioadă de încercare  pentru toţi cei din domeniul artistic?

C.Ţ.: Mi-am găsit motivaţia în studiu, aşa am şi hotărât să urmez cursurile de Master. Am folosit perioada ca pe una de introspecţie, de evaluare a priorităţilor artistice şi personale şi am găsit mult folos în expresia: „Fă Rai din tot ce ai!”

O.Ş.P. Ne aflăm în anul centenarului Operei bucureştene. Aruncând o privire asupra istoriei acesteia, care credeţi că a fost perioada sa de glorie, din perspectiva dvs.?

C.Ţ.: Riscând să fiu puţin subiectiv, cred că perioada de aur a baritonilor, când era numită... Teatrul de Operă şi de Baritoni. Toate generaţiile au fost speciale şi au fost puntea de legătură către următoarele etape, dar sunt foarte rezonante personalităţile lui Jean Athanasiu, Petre Ştefănescu Goangă, Nicolae Herlea, David Ohanesian, Octav Enigărescu, Vasile Martinoiu. Sunt nume imense care sunt renumite pe cele mai importante scene ale lumii şi care au „sfinţit” şi scena operei noastre naţionale.

O.Ş.P.: Cum vedeţi evoluţia spectacolelor online în viitor? Sunt ele o alternativă reală?

C.Ţ.: Au fost un mijloc foarte bun pentru a depăşi acea perioadă delicată, semn că arta a continuat şi va continua pentru totdeauna, pentru că avem nevoie să ne rezoneze în suflete. Este o alternativă, atâta timp cât putem avea acces la unele spectacole de foarte bună calitate, dar nimic nu poate înlocui emoţia şi vibraţia energetică din sala de spectacol, declanşate de muzică în forma ei pură. Atât publicul spectator, cât şi noi, ca participanţi umili la construirea de la zero a ceea ce ne dorim să fie un act de graţie, asta căutăm şi prin asta arta devine mijloc de comunicare şi de comuniune.

Repertoriul de operă:

  • Guglielmo din „Così fan tutte” de Wolfgang Amadeus Mozart
  • Figaro şi Contele Almaviva din „Le Nozze di Figaro” de W. A. Mozart
  • Leporello din „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart
  • Evgheni Oneghin din „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski
  • Wolfram von Eschenbach din „Tannhäuser” de Richard Wagner
  • Germont din La Traviata de G. Verdi
  • Renato din Bal Mascat de G. Verdi
  • Ford din Falstaff de G. Verdi
  • Amonasro din „Aida” de Giuseppe Verdi

Nabucco din ”Nabucco„ de Giuseppe Verdi

  • Don Carlo di Vargas din La Forza del Destino de Giuseppe
  • Verdi
  • Escamillo din „Carmen” de Georges Bizet
  • Alfio din „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni
  • Scarpia din „Tosca” de Giacomo Puccini


 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările