Arte

articolul anterior articolul urmator

Baritonul Iordache Basalic: „Când păşeşti pe scândura scenei, te contopeşti cu trecutul, prezentul şi viitorul acestui Templu sacru al artei”

0
14 Jun 2021 08:24:08
Oltea Şerban-Pârâu

Iordache Basalic este solist al Operei Naţionale Bucureşti din anul 1995. O.Ş.P. Ne aflăm în anul centenarului Operei bucureştene. Cu aproximativ 25 de ani în urmă, baritonul Iordache Basalic intra în corpul de solişti ai acestei scene legendare. Cum aţi ajuns să fiţi solist al Operei, care a fost traseul formării ca artist? Ce personalităţi v-au marcat mai mult în acea perioadă?

Iordache Basalic: În primul rând trebuie să amintesc că m-am format ca artist în corul Operei Naţionale din Bucureşti, unde am activat timp de trei ani, până în 1995, sub îndrumarea marelui dirijor de cor Stelian Olariu, fie-i ţărâna uşoară. Un om şi dirijor de excepţie cum rar se vor mai naşte. Intrarea mea în operă a fost făcută de maestrul meu din acea perioadă (1992), Corneliu Fânăţeanu, cu care m-am pregătit vocal timp de 3 ani. Apoi, în urma unei audiţii cu o comie din care făceau parte soprana Eugenia Moldoveanu, dirijorul Corneliu Trăilescu şi basul Pompei Hărăşteanu, am fost promovat ca solist al acestei prestigioase opere bucureştene. Ţin minte că imediat ce am promovat ca solist, în 1995, direcţia de atunci m-a distribuit în două roluri principale, făcându-mi debutul în Lucia di Lammermoor, în rolul lui Enrico, apoi în La Traviata, în rolul lui Germont-tatăl, ambele roluri cântându-le la debut alături de marea soprană Felicia Filip. Amprenta ca artist şi-au pus-o de-a lungul timpului doi profesori pe care îi voi respecta toată viaţa şi de care mă leagă amintiri plăcute din timpul studiului şi nu numai, tenorul Corneliu Fânăţeanu şi baritonul Vasile Martinoiu. Anii au trecut, dar perfecţionarea ca artist nu a încetat, aşa că am continuat şi am mers la trei master-class-uri de canto şi interpretare... unul cu renumitul bariton roman Eduard Tumagian şi la două masterclass-uri cu marele bariton Renato Bruson. Toate aceste experienţe au contat enorm pentru mine şi pentru cariera mea ca solist de operă.

O.Ş.P.: Până în anul 2000 aţi participat la mai multe concursuri, printre care Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée” de la Brăila. De ce sunt importante competiţiile pentru o carieră în domeniul operei?

I.B.: Competiţiile sunt importante pentru cariera unui artist (în special cele internaţionale), pentru că astfel i se deschide şansa de a fi auzit de un impresar important şi de a începe o carieră internaţională dacă are „norocul” să fie plăcut de un impresar sau de un director de operă important. Eu, personal, nu am „alergat” prea mult după concursuri, am fost o fire mai comodă, recunosc şi mi-a plăcut să fiu mai legat de glie, dar nu înseamnă că nu am încercat. Uite, vă dau un exemplu... în anul 2000 am fost chemat să dau audiţie la Scala din Milano, după o înscriere cu doi ani inainte...d eci, am aşteptat doi ani să-mi confirme Scala audiţia. Asta fără să am un impresar. Am cântat impecabil şi când au ajuns să mă întrebe ce impresar am, s-au „împiedicat”, pentru că nu aveam... şi nu m-au acceptat pentru că nu aveam impresar la acea vreme şi nici două-trei concursuri internaţionale... Aveam doar unul singur, „Haricleea Darclee”. După, au mai apărut, dar prea târziu pentru Scala. În concluzie, îi sfătuiesc pe tinerii de azi să nu rateze pe cât pot niciun concurs, pentru că dă bine la curriculum-ul personal şi este util pentru viitorul artistic. Eu m-am mulţumit cu atât şi nu am alergat după concursuri. Iubesc ce am făcut până acum şi ce fac de acum înainte şi pot spune că sunt împlinit. 

O.Ş.P.: În 2002 aţi câştigat castingul pentru opera „Macbeth” de Giuseppe Verdi la Festivalul de la Spoleto. Despre ce a fost vorba exact?

I.B.: După concursul Darclee, distinsa doamnă Mariana Nicolesco, în urma premiului câştigat, m-a trimis la Spoleto, la „Festival dei Due Mondi”, unde am dat o audiţie pentru rolul Macbeth, audiţie pe care am şi câştigat-o din treizeci şi ceva de concurenţi, dar care nu s-a finalizat în cele din urmă, pentru că, după o lună de studiu rolul îmi punea probleme, nefiind pe calibrul meu vocal... Aşa că am renunţat, cu părerile de rău ale ambelor părţi. Niciodată în cariera mea de solist nu am acceptat un rol care mă depăşea tehnic şi vocal... mai cu seamă la acea vârstă, de 30 de ani. Cred că este foarte important să-ţi cunoşti limitele şi să nu rămâi fără voce mai târziu.

O.Ş.P.: De-a lungul carierei, Iordache Basalic a cântat alături de nume mari ale scenei lirice internaţionale, precum Agnes Baltsa, Mario Malagnini, Elena Moşuc, Igor Borko, Alberto Rinaldi, Luis Lima şi a întreprins turnee în Europa şi Asia etc. Ce au avut special experienţele internaţionale, ce întâlniri memorabile v-au produs?

Când erai pe scenă cu aceşti artişti fabuloşi simţeai că eşti într-un spectacol de talie mondială.”

I.B.: Într-adevăr, experienţele internaţionale au emoţia şi farmecul lor. În anul 2000 am întreprins un turneu în Japonia cu opera Carmen de G. Bizet, unde i-am avut ca parteneri pe tenorul Luis Lima şi celebra mezzosoprana Agnes Baltsa, cântând la cunoscuta sală de spectacole, Bunkamura Orchard Hall din Tokio şi nu numai, în toate oraşele principale: Osaka, Fukuoka, Kyoto, Fukushima etc. Nu pot să descriu în cuvinte această experienţă, a fost ca un vis frumos de aproape trei săptămâni în care din cele 12 spectacole, 7 le-am cântat în compania lor. Când erai pe scenă cu aceşti artişti fabuloşi simţeai că eşti într-un spectacol de talie mondială. Mi-ar fi plăcut ca Bizet să fi compus mai mult pentru rolul lui Escamillo, ca să pot fi în compania lor pe scenă mai mult, însă îi „sorbeam din priviri” din culise, atât de mult transmiteau emoţia, încât la finalul duetului Escamillo - Don Jose, când s-a apropiat de mine Baltsa şi m-a sărutat pe buze, ca să-i facă în ciudă lui Jose, m-am pierdut cu firea şi simţeam că se învârte scena cu mine, fără a fi planificată vreo regie... Ăsta era farmecul celor mari ca ei… totul era firesc şi făcea parte din context.

O altă experienţă de neuitat care îmi produce fiori şi acum când mă gândesc, este atunci când la spectacolul inaugural de Carmen a venit însuşi Împăratul Japoniei de la acea vreme, Akihito, care, după spectacol, a ţinut să vină în culise şi să strângă mâna cu toţi protagoniştii acelei seri. Incredibilă surpriză, ţinând cont că împăratul iese o dată la câţiva ani din palatul său. O onoare pentru noi ca artişti şi pentru ţara noastră. A fost un moment de neuitat, când o sală plină de aproape 4000 de locuri s-a ridicat în picioare să-şi slăvească împăratul şi să cânte imnul. Şi acum mi se ridică părul când îmi amintesc.

O.Ş.P.: Care dintre premierele pe care le-aţi pregătit pentru scena bucureşteană v-a rămas în memorie ca un eveniment special, în contextul în care aveţi un amplu repertoriu de operă?

I.B.: Am câteva roluri dragi mie cu care aş putea spune că mă identific. Figaro din Bărbierul din Sevilla, Valentin din opera Faust, Silvio din Pagliacci, Germont din Traviata şi rolul baritonului din cantata profană Carmina Burana, cea din urmă aducându-mi satisfacţii sufleteşti, mai ales când o cânt în Olanda, o ţară dragă sufletului meu, în superba sală Het Cpncertbgebouw din Amsterdam, de aproximativ 20 de ani, an de an. Doar pandemia a reuşit să întrerupă acest ciclu, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reveni. Întorcându-mă la premierele bucureştene, îmi amintesc cu drag debutul meu din opera Faust cu rolul lui Valentin, având-o ca parteneră pe soprana Doina Dimitriu, o voce colosală, pe tenorul Robert Nagy, cu un timbru de cristal şi pe regretatul bas Pompeiu Hărăşteanu, cu o voce caldă şi un timbru de bas de rang mondial, în regia talentatului şi regretatului Alexandru Tocilescu. Am cântat-o cu diverşi dirijori, unul şi unul, de la care înveţi tot timpul: Răzvan Cernat, Adrian Morar şi nu ultimul dar cel mai drag mie şi mai aproape de suflet, Tiberiu Soare.

O.Ş.P.: Dintre regizorii şi partenerii de scenă cu care aţi lucrat, pe care i-aţi menţiona ca reprezentând întâlniri artistice esenţiale?

Foarte important e să fii personaj veridic în timp ce cânţi”

I.B.: Am lucrat cu foarte mulţi regizori în diferite spectacole. L-am prins la începuturile mele artistice, chiar pe maestrul Hero Lupescu, un regizor cu carismă, printre puţinii regizori autentici de operă. El spunea: „Regia de operă este transformarea sunetului în imagine, dar nu în orice fel de imagine, ci într-una scenică. Şi nu în orice fel de imagine scenică, ci într-una scenică artistică. Totul pleacă de la un portativ cu cinci linii, care are punctuleţe negre pe el. Pe asta au scris şi Bach şi Mozart şi Beethoven. Adică toţi cei care stau de vorbă la per tu cu Dumnezeu.”. Sigur că am colaborat în decursul carierei mele artistice cu numeroşi regizori din ţară sau străinătate în diferite regii, clasice sau moderne. Totuşi, voi menţiona regizorii care m-au impresionat şi m-au introdus în acea stare emoţională ce a dus la identificarea cu personajul. Unul dintre aceştia este Alexandru Tocilescu, în colaborarea pentru opera Faust, sau Alexandru Darie, regizori care veneau din sfera teatrului şi-ţi deschideau pofta de actorie, o combinaţie perfectă a actoriei cântate. Foarte important e să fii personaj veridic în timp ce cânţi, mult mai greu ca atunci când doar reciţi, părerea mea. Alături de Elena Moşuc în Traviata sau Lucia di Lammermoor simţi că nu poţi decât să ţii nivelul foarte sus. Sau în prezenţa lui Agnes Baltsa ori Luis Lima, Felicia Filip precum şi a altor cântăreţi de operă ai zilelor noastre, cum ar fi Irina Iordăchescu, Maria Miron, Ştefan Pop, Marius Manea, Alin Stoica, Liviu Indricău şi alţi colegi dragi cu care m-am simţit bine pe scenă Operei Naţionale din Bucureşti sau pe alte scene din ţară.

O.Ş.P. Aţi colaborat cu numeroase teatre lirice din ţară şi din străinătate, precum Opera Română din Cluj, Opera Naţională Română din Timişoara, Opera Braşov, Teatrul Liric „Elena Teodorini” din Craiova, Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa. Privind din această perspectivă şi pentru că ne aflăm în anul centenarului Operei bucureştene, privind retrospectiv evoluţia acesteia, care credeţi că au fost momentele de glorie ale istoriei legendarei scene bucureştene?

I.B.: Pe scurt, Opera bucureşteană a avut tot timpul momentele ei de glorie, însă după părerea mea, opera a triumfat în perioada când existau o sumedenie de voci mondiale şi nu ştiai ce titlu să vezi mai întâi şi cu ce artişti, pentru că toţi erau unul şi unul: Nicolae Herlea, Ludovic Spiess, Dan Iordăchescu, Corneliu Fânăţeanu, Vasile Martinoiu, Eduard Tumagian, Maria Slătinaru-Nistor, Silvia Voinea, Florin Georgescu, Ionel Voineag şi mulţi alţii.

O.Ş.P. Ce înseamnă a fi solistul unei scene anume, în speţă Opera din Bucureşti? A fost o opţiune sau o întâmplare în cazul lui Iordache Basalic?

Cinci ani m-am străduit să învăţ tainele preoţiei, dar cu gândul tot la operă şi la marile scene”

I.B.: A fost o alegere. De mic copil visam să cânt ca maestrul Herlea. Efectiv îl idolatrizam. M-a fascinat vocea lui, iar tatăl meu era un fan Nicolae Herlea şi avea o voce izbitor de asemănătoare cu a maestrului. Tatăl meu a cântat când era tânăr La Calul Bălan în trupa lui Constantin Tănase. De mic copil, mama îmi insuflase dragostea de biserică, dragostea de a merge şi a cânta la strană duminica. Însă, pe măsură ce creşteam, simţeam o atracţie tot mai mare către lumea operei. Mama trăgea cu dinţii să mă fac preot şi, uite aşa, după două încercări eşuate (Seminarul Ortodox de la Mănăstirea Neamţ) a treia oară am intrat la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti, unde timp de cinci ani m-am străduit să învăţ tainele preoţiei, dar cu gândul tot la operă şi la marile scene. Aşa că, după ce am absolvit seminarul, am intrat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, în paralel dând audiţie şi la operă, audiţie pe care am câştigat-o, marcându-mi astfel intrarea în corul operei şi, mai apoi, după trei ani, pornind pe drumul frumos, dar nu uşor, al carierei de solist.

O.Ş.P. Pentru a ne uita puţin în urmă la ultimul an, cum aţi parcurs, ca muzician, perioada blocajului lumii artistice, concretizat într-o tranziţie spre online a celei mai mari părţi a activităţii?

Am aşteptat cu nerăbdare întoarcerea spectatorilor în sală, unde emoţia live nu se compară cu nici o înregistrare”

I.B.: Destul de dificil. În prima perioadă a începutului pandemiei am stat acasă şi la socri, la ţară. Am muncit, pentru că nu e o ruşine. Am mai făcut vocalize pentru a mă menţine în formă, am şi înregistrat din sufragerie mini-clipuri pentru fanii operei. Apoi, după un pic de relaxare, ne-am reîntâlnit la operă pentru o serie de concerte în aer liber şi mai apoi pe scenă, pentru înregistrări online. Într-un fel, am ţinut legătura cu iubitorii operei prin mediul online, dar am aşteptat cu nerăbdare întoarcerea spectatorilor în sală, unde emoţia live nu se compară cu nici o înregistrare.

O.Ş.P. Ce roluri v-aţi dori să mai abordaţi în următorii ani pe scena operei bucureştene?

I.B.: Am în vedere să debutez în Don Carlo în rolul lui Rodrigo, să reiau Lucia di Lammermoor cu rolul Enrico, pentru că nu l-am mai cântat de mult, şi-mi aduc aminte de debutul meu în acest rol alături de soprana Felicia Filip. Încă nu aş aborda roluri mai tari, pentru că vreau să mai cânt Figaro din Il Barbiere di Siviglia până la vreo şaizeci de ani…

Repertoriul de operă:

• Enrico Ashton din Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti • Giorgio Germont din La traviata de Giuseppe Verdi • Valentin din Faust de Charles Gounod • Escamillo din Carmen de Georges Bizet •  Silvio din I Pagliacci (Paiaţe) de Ruggero Leoncavallo • Zurga din Les Pêcheurs de Perles (Pescuitorii de perle) de Georges Bizet • Contele di Luna din Il trovatore (Trubadurul) de Giuseppe Verdi • Figaro din Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) de Gioachino Rossini • Ford din Falstaff de Giuseppe Verdi • Simon Boccanegra din Simon Boccanegra de Giuseppe Verdi • Lescaut din Manon Lescaut de Giacomo Puccini • Oneghin din Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski • Gusmano din Alzira de Giuseppe Verdi • Renato din Un ballo in maschera (Bal mascat) de Giuseppe Verdi

Carmina Burana-rolul baritonului.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările