Bobby Păunescu vorbeşte azi la Londra despre „revoluţia română a realismului“, după proiecţia filmului său „Francesca“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul intitulat „Revoluţie în realism. Noul cinema românesc” găzduit în iunie de faimosul centru cinematografic de pe malul Tamisei, British Film Institute, se va încheia in iulie cu trei proiecţii suplimentare, găzduite de ICR Londra în cadrul unei secţiuni speciale a Cinematecii româneşti.

Astfel, în 7 iulie a avut loc proiecţia filmului „California Dreamin’’” (2007), în regia lui Cristian Nemescu, iar în 11 şi 14 iulie vor urma „Francesca” (2009), în regia lui Bobby Păunescu, şi respectiv „Domestic” (2011), în regia lui Adrian Sitaru.
 
Regizorul şi producătorul Bobby Păunescu se va întâlni cu publicul londonez în 11 iulie, la ICR Londra, după proiecţia filmului său „Francesca”, având-o în rolul titular pe actriţa Monica Bîrlădeanu, inclus în retrospectiva „Revoluţie în realism. Noul cinema românesc”. Filmul a avut premiera britanică în 2010 la Festivalul Internaţional de Film East End din Londra, unde a fost distins cu premiul pentru cel mai bun debut internaţional.
 
Filmul „Francesca“ a avut premiera în 2009 la Veneţia, în deschiderea secţiunii „Orizzonti” a Festivalului de Film, unde a stârnit un interes mediatic deosebit. Este povestea unei românce care vrea să deschidă în Italia o şcoală pentru copiii imigranţilor şi să schimbe totodată percepţia italienilor despre români. Francesca este pregatită să înfrunte orice, chiar şi reţinerile apropiaţilor săi. Numai că evenimentele se precipită, adevăruri dureroase ies la iveală şi priorităţile se schimbă. Alături de Monica Bîrlădeanu, din distribuţie mai fac parte Dorian Boguţă, Luminiţa Gheorghiu, Teodor Corban, Doru Ana, Mihai Dorobanţu, Dana Dogaru.
 
Programul „Revoluţie în realism. Noul cinema românesc” găzduit în mai de ICR Londra şi în iunie de faimosul centru cinematografic de pe malul Tamisei, British Film Institute, se va încheia săptămâna aceasta cu „Domestic” (2011), în regia lui Adrian Sitaru, proiectat în cadrul unei secţiuni speciale a Cinematecii româneşti în 14 iulie.
 
Cel mai mare program de film românesc desfăşurat vreodată în Marea Britanie, rezultat al parteneriatului dintre Institutul Cultural Român din Londra şi British Film Institute, a inclus peste 70 de proiecţii şi evenimente speciale: întâlniri şi discuţii cu importanţi cineaşti români, expoziţie şi recepţii. Proiectul a beneficiat de menţiuni importante în presa britanică, printre care The Independent, Financial Times, Sight & Sound sau BBC Radio 4, dar şi de recomandări din partea majorităţii criticilor britanici de film.   
 
Sezonul „Revoluţie în realism” de la BFI Southbank a inclus şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristi Puiu, ale cărui filme s-au aflat la originea noii direcţii din cinematografia românească impusă după anul 2000 - „Marfa şi banii” (2001), „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea” (2004), „Moartea domnului Lăzărescu” (2005), „Aurora” (2010), „Trei exerciţii de interpretare” (2013) şi „Spectrul Europei” (2014) -, la care s-a adăugat o selecţie reprezentativă pentru poetica Noului Val: „A fost sau n-a fost?” (r. Corneliu Porumboiu, 2006), „Hârtia va fi albastră” (r. Radu Muntean, 2006), „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (r. Cristian Mungiu, 2007), „Felicia, înainte de toate” (r. Melissa de Raaf şi Răzvan Rădulescu, 2009), „Eu când vreau să fluier, fluier” (r. Florin Şerban, 2010), „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” (r. Andrei Ujică, 2010), „Crulic - Drumul spre dincolo” (r. Anca Damian, 2011), „După dealuri” (r. Cristian Mungiu, 2012), „Poziţia copilului” (r. Călin Peter Netzer, 2013), „De ce eu?” (r. Tudor Giurgiu, 2015), „Un etaj mai jos” (r. Radu Muntean, 2015) şi, nu în ultimul rând, cel mai recent succes din serie, „Aferim!” (r. Radu Jude, 2015), câştigător al Ursului de Argint pentru regie la Berlinala de anul trecut, căruia organizatorii i-au asigurat o săptămână întreagă de rulare.
 
Proiectul „Revoluţie în realism” este realizat şi co-curatoriat de către Institutul Cultural Român din Londra împreună cu British Film Institute (BFI), partener instituţional: Ambasada României la Londra.
 
Pentru mai multe detalii despre întregul program, relatări şi fotografii de la evenimente, vizitaţi film.icr-london.co.uk, www.icr-london.co.uk şi www.facebook.com/ICRLondon.

image
image

Afişele celor trei filme proiectate la ICR Londra

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite