Brâncuşi, drumul către cuminţenie trece prin înţelepciune (sagesse)

Despre această campanie de strângere de fonduri se pot spune multe, mai bune sau mai rele, însă cu siguranţă nimeni nu îi va putea nega vreodată caracterul revelator. Campania pentru sculptura lui Brâncuşi este un excelent revelator al fortei dar şi al slăbicunii noastre.

Exact asemeni procedeului acum desuet şi utilizat doar de fotografii profesionişti, de a scoate fotografiile trecându-le prin acel produs specific (cunoscătorii mă vor ajuta cu precizări) şi doar în interiorul unei camere obscure. Pentru a obţine la final un produs de maximă frumuseţe şi perfecţiune, care va fi iniţial suspendat de un fir, pentru a se usca, înainte de a lua un loc într-o ramă. Ce s-a întâmplat cu această subscripţie publică a fost ceva similar.

Sigur, guvernul, statul român, puteau face apel probabil la vreun mecena care ar fi achiziţionat Cuminţenia Pământului şi apoi ar fi donat-o sau nu statului român: dar ar fi expus-o. Banii ar fi circulat printr-un virament, presa ar fi scris sau nu o ştire şi s-ar fi difuzat o fotografie, însă informaţia nu ar fi avut o durată foarte lungă de viaţă întocmai pentru că se ştie, în presă o veste bună nu este o veste. Nu pasionează. Nici măcar nu produce adrenalină sau sărituri în tavan, pentru că nu este vorba nici de vreun sport.

Arta se consumă în calm şi discreţie, plăcerea spiritului este mai întotdeauna inefabilă şi tăcută. Se materializează printr-un singur zâmbet,  sau surâs.

Insă statul român, guvernul, a preferat, aşa cum a menţionat de câteva ori primul ministru Dacian Cioloş, să facă un pariu, să încerce să focalizeze şi să unească românii, de peste tot, în jurul unui proiect naţional. Un scop minunat, aşa cum la fel de minunat, dar la altă scară, este când toată naţia stă cu nasul lipit de televizor pentru a urmări meciul naţionalei României. In sine, miza era mare: 6 milioane de euro. Practic, ar fi suficient ca 3 milioane de români să doneze câte doi euro. 9 lei. Mai puţin decât o cină la vreun restaurant, mai puţin decât o cafea băută în străinătate. 3 milioane de români însemnând evident suma diasporei române din străinătate, aproximativ 14 % din populaţia României, fără diaspora, sau, şi mai simplu, populaţia oraşelor Bucureşti, Cluj Napoca, Braşov, Iaşi, Tg Jiu. Am luat la întâmplare câteva oraşe din imaginarul meu apropiat. Puteau fi Bucureşti, Constanţa, Piteşti şi Sibiu.

Puteau. Mi-e greu să folosesc condiţionalul sau imperfectul. Ar fi putut fi. Detest  condiţionalul şi imperfectul astăzi, dar şi mâine, căci mi-e teamă de ce aş putea vedea într-o zi la ştiri : românii nu au reuşit să strângă suma, statul  nu a avut de unde completa, nu s-a  găsit niciun mecena care să completeze, deci Cuminţenia  Pământului va rămâne la fel de cuminte la proprietarii ei. Dacă nu va lua cumva drumul  vreunui alt continent, stat etc. Dacă nu vom fi reuşit şi dacă niciunul din faimoşii noştri milionari, care tot  apar pe primele pagini ale ziarelor, non stop la televizor, nu va face  un gest, tot efortul celor care au dat totuşi ceva, va fi  fost în zadar. Mă tem să sper. Statul nu a făcut nimic nici pentru manuscrisele pariziene ale lui Emil Cioran, cumpărate până la urmă, in extremis, de un bun român. Al cărui nume este astăzi uitare...Aşa este presa. Noi, oamenii,  în general, uităm repede.

Insă campania va fi fost un bun revelator  a ceea ce suntem noi, azi, românii. Chit că ne place sau nu opera în sine - căci plăcerea este chestie de gust, de afinitate electivă -  noi, cei care contribuim cu ceva la achiziţionarea ei, un gest mai degrabă modic, dar puternic pasionant patriotic, noi eram mediul necesar revelării fotografiei: camera obscură în absenţa căreia nu se poate face nimic, căci fotografia s-ar voala.

Vom fi reuşit oare să ne mobilizăm?

Substanţa care permite ulterior fotografiei să devină ... artă era deja creată de guvern, cel care participase cu suma de 5 milioane de euro, şi care prilejuise acest...exerciţiu de admiraţie.

Cum stă diaspora? Nu ştiu precis. Mulţi români din diaspora au donat direct în conturile destinate strângerii de bani. Apoi, mai există cele câteva mobilizări de care am auzit cel puţin în Paris, mai ales organizarea unei vânzări de tablouri în cadrul unei galerii de artă contemporană.

Mai rămân, nu în ultimul rând, cei 2300 de euro pe care am reuşit să-i strângem, eu, Tatiana Tibuleac şi Mihai Tarna, în urma celor trei spectacole de teatru organizate şi care au avut deja loc în palatul Behague, sediul Ambasadei României din Franţa, cu amabilitatea Excelenţei Sale, Luca Niculescu. Ambasadorul nostru în Franţa, Andora şi Monaco, a acceptat să ne împrumute superba sală mitică, Mihai Tarna şi Mickael Pernet, doi regizori parizieni,  dar şi profesori la EICAR (Ecole Internationale de creation audiovisuelle et de realisation),  au acceptat să monteze gratuit aceste piese de teatru, iar actorii – iată-i aici:  Mickael Pernet, Luce Glorieux, Victoria Piccot, Arthur Arzillier, Arnaud Richaud, Auguste Ladgiri, Alexandre Locatelli, Alban Duc, Ryan Icaré, Camille Policci, Louise Mathevet, Anna Young, Maude Lecoeur, Tamzine Zaahl, Yann Denis, Ermano Degli Azzoni, Kristina Dogolich, Diana Muschei, Gabriella Curicheru,Morgane Blondeau, Cécile Vigoureux, Hugo Malinverni -

Actorii au jucat de dragul unei ţări pe care nu au vizitat-o niciodată, de dragul unui sculptor care e înmormântat în Paris.

„Jocul  de-a vacanţa”,  de Mihail Sebastian,  în 15 septembrie, „L’amour est eternel tant qu’il dure”, după nuvelele lui Gabriel Garcia Marquez, în 28-29 septembrie. Spectacole care nu ar fi putut avea loc, aşa cum spuneam, fără sprijinul ambasadorului nostru şi ajutorul efectiv acordat de Mioara Pituţ, prim secretar al ambasadei noastre.

Restul este doar serendipity! Creând paginile Facebook dedicate popularizării evenimentului, recuperând nume, sume, semnături, am cunoscut o mulţime de persoane minunate. Câştigul nostru, al asociaţiei  Cartierul Latin, pe care am creat-o şi de care ne ocupăm, noi, cei trei prieteni, este al întâlnirilor avute, al bucuriei unei reuşite şi al unor spectacole de calitate într-un loc exquis.

Cei 2300 de euro, o mică picătură în oceanul de care am avea nevoie, au fost viraţi Băncii Transilvania, din Cluj, în contul Brâncuşi. Restul este, cum spuneam, serendipity. Sper, sperăm, să iasă bine. A dona pentru Brâncuşi înseamnă, pentru noi, ceva similar cu a dona în biserică. Este, pentru imaginarul nostru cultural şi spiritual, o investiţie în noi. Mulţumesc din suflet, şi aici, celor care au venit la teatru pentru Brâncuşi:  Adriana Gagachi, Charlotte Andrieux, Andrei Alexandru, Caroline Arzillier, Patrice Arzillier, Solange Barre, Flavien Biesmann, Gabriel Bonneau, Sophie Blondeau, Eric Blondeau, Erwan Blondeau, Tana Bujor, Bernard Bardes, Stefan Caracas, Aliona Cheptene, Marius Craciunescu, Maria Costinas, Lidia Cristian, Florian Clot, Steven Chollent, Simon Charles, Victor Caraulau, Adela Caraulau, Eva Claudine Cadar, Adina Cusnir, Claudia Cucuteanu, Franck Degueille, Margot Deuve, Bastien Darcel, Thibault Derbesse,Thibault De Lesseps, Sophie De Lesseps, Serghei Demidov, Evelyne Du Merle, Jamal El Adel, Isabelle Derbesse, Sami Elhajoui, Sandra Efthimiades, Thibault Fernandez, Carmen Fratila, Ana Florea, Angela Girard, Philippe Girard, Raluca Grigore, Maria Guilhot, Dalal Guerini, Lou Grimberg, Eric Gaboriau, Cristina Hermeziu, Monica Iacovici, Florentina Ienachescu, Socrate Ienaschecu, Thomas Lefevre, Christophe Lajoinie, Eric Lallemand, Bertille Legoux, Linhardt Dominique, Lorenzo  Samantha, Lorenzo Ruben, Mabriez Thomas, Corina Mantu, Nicolae Mas, Alexandra Marinescu, Josette Metzger, Alina Morgoci, Brunhilde Manz, Catherine Mc Carthy, Jean-Baptiste Montagne, Geanina Munteanu-Millet, Irina Mihailescu, Doina Munteanu, Segolène Olivié, Zoe Pacea, Mihaela Pintea, Ioana Popa, Ingrid Popa, Alina Petras, Alexandra Petrutescu, Alna Pruna, Victoria Piccot, Sarah Pierce, Marie Prybilski, Florian Schneider, Olesia Strechie, Sybille Ricard, Jessica Rozycka, Cristina Tanasescu, Ines Tanassescu Schertz , Barbara Scheffer, Adriana Silai, Silvia Stoica, Lavinia Tasset, Mathias Tymula, Andreea Ticoi, Diana Tothezan, Oana Troneci, Alexis Vigoureux, Olimpia Vochin, Sergiu Zancu, Cristina Zderea.       

La fel ca în piesa de teatru după Marquez, am primit un înger, simbolic, primindu-l pe Brâncusi. Vom ştii oare ce să facem cu el? Sau va avea destinul îngerului lui Marquez, plecat în ruşinea şi indiferenţa oamenilor care nu au ştiut să-l aprecieze?