”Cai verzi pe pereţi” -  tot despre Florin Piersic

Scriitorul român de etnie maghiară, Peter Demeny, de bună voie şi nesilit de nimeni, dă din nou cu oiştea în gard, cum se spune despre cei care gafează, numiţi într-un anumit fel. După ce într-un articol recent a suspinat pe umerii Transilvaniei, condamnând vehement Trianon-ul, într-o limbă română pe care nu o stăpâneşte bine, acum se declară nemulţumit de prestaţia actoricească a lui, nici mai mult, nici mai puţin, Florin Piersic.

Când vezi ce scrie P.D. în articolul „Cai albi pe pereţi-Despre Florin Piersic”, te cruceşti, rămâi înlemnit. I-auziţi colea: ”Florin Piersic a devenit un personaj logoreic, mai mult decât narcisiac”. Apoi, acelaşi actor este ”un om cu gusturi îndoielnice”.

Ceea ce pune vârf la toate este reacţia lui P.D. când, la un moment dat, l-a văzut pe Florin Piersic călărind un cal alb: (...) mi s-a făcut părul măciucă”.

Încerc să-mi revin din starea de perplexitate şi spun câteva cuvinte pe care nu mai am timp să le şlefuiesc. Aşadar, probabil cel mai iubit actor român, întrecut poate doar de Toma Caragiu, este dispreţuit de P.D.!

În sala uriaşă în care noi ceilalţi (poate chiar vreo 20 de milioane de spectatori),  râdem cu hohote când îl ascultăm pe Florin Piersic, P.D. se scoală şi pleacă. Lui nu-i place spectacolul acestui ”personaj logoreic” şi ”narcisiac”.

Nu-i pasă de faptul că este singurul care părăseşte sala. Nici nu se întreabă dacă nu ar fi ceva în neregulă cu el. Dimpotrivă, pleacă cu pas hotărât şi semeţ.

Noi, ceilalţi, uităm de casă, de copii, de grijile de mâine, şi îl rugăm pe Florin Piersic să mai rămână cu noi şi după miezul nopţii, să ne mai povestească ce vrea el, deoarece o face cu un farmec unic.

Nu, P.D. pleacă din sală pentru că nu poate uita altceva: că cinematograful din Cluj a primit numele marelui actor, în locul unui alt actor, susţine el, se pare de etnie maghiară. Acesta este marele ”of” al lui P.D.!

Ca să nu pară că îşi apără prea mult etnia, P.D. mai pomeneşte numele altui important actor român, Dorel Vişan, prieten cu Florin Piersic, care ar fi putut şi el să dea numele cinematografului respectiv. Da, ar fi putut, dar mai sunt cinematografe.

Dar, cine l-a întrebat pe P.D. cum ar fi trebuit procedat? Cine are nevoie de părerea lui P.D., mai ales după câţiva ani buni de la botezarea pomenită? Nu cumva e o simplă aflare în treabă? Nu cumva scriitorul nostru visează ”cai verzi pe pereţi”?

Mi-am mai revenit din starea de înlemnire de la început. Acum, mă întreb: oare asemenea afirmaţii şi panseuri despre un brand naţional, aş îndrăzni să spun, nu otrăvesc sufletul românilor, nu îi jignesc fără motiv?

Oare trebuie să cerem aprobare de la P.D. ca să ne placă ceva, să iubim pe cineva, pe care concetăţeanul nostru maghiar nu îl suportă? Dacă observi că Florin Piersic este atât de iubit de ”privitori” şi de ”ciocoflenderi”, cum spune el, nu poţi să realizezi că a arunca în el cu piatra, aceasta se poate întoarce ca un bumerang la tine?

Apoi, înainte de a arunca cu piatra, poţi să uiţi că Florin al nostru s-a căsătorit cu cu o frumoasă actriţă maghiară, că există un fruct al iubirii lor, că pritenia lor continuă şi după divorţ? Asta nu vă spune nimic, domnule P.D.?

Cel mai caraghios în tot articolul ”Cai albi...” mi se pare, totuşi, finalul, în care P.D. aduce argumentul suprem în legătură cu faptul că cinematograful clujean ar fi trebuit să poarte alt nume. În opinia autorului, cei doi actori nominalizaţi ”nu ar fi călărit cu atâta fudulie ca Şaptecaii de odinioară”.

Aşadar, am trăit ca s-o auzim şi pe asta: Forin Piersic călăreşte ”cu fudulie”!, iar numele lui în film era ”Şaptecaii”... No comment! Într-un anumit fel, şi nouă ni se face ”părul de măciucă” când îl citim pe P.D.