Calea îngerului…

… cea a îngerului… uman“. Este titlul acestui spectacol-ritual, un spectacol pe parcursul căruia îşi dau mâna mijloace de comunicare dintre cele mai diferite ce însoţesc un artist tradiţional – în acest caz Grigore Leşe în calitate de invitat special, de asemenea un ansamblu instrumental; conturând un complex de sunete procesate, cărora li se adaugă mişcarea scenică, dansul, imaginile video.

Conceptul artistic, inclusiv evoluţia sonoră, muzica, aparţin compozitoarei Mihaela Vosganian, un muzician care găseşte  măsura raportului eficient dintre idee, mişcarea scenică şi ambientul sonor. Este un spectacol ce preia şi aduce împreună sugestii ce pornesc din zone spirituale diferite, din Orentul Indepărtat şi cel Mijlociu, până spre zona bizantină a creştinătăţii.

Temerar demers!

Este un experiment captivant ce se adresează publicului zilelor noastre, spectatorului inteligent şi sensibil, avid de cunoaştere; …de întremare.

Povestea devine purtătoare de învăţăminte pe care esti invitat a le desluşi; „drept un basm iniţiatic al devenirii omului”, aşa cum ne provoacă autoarea scenariului şi a muzicii. „Am comeput această lucrare gândindu-mă la interpretarea lui Grigore Leşe”, menţioneză autoarea spectacolului. Acesta „reflectă conştientizarea propriei misiuni divine pe care ar putea să o aibă orice om deschis spre înţelesurile spirituale”.

Unitar, cursiv, spectacolul se desfăşoată de o manieră imaginativă pe parcursul mai multor secţiuni; se marchează devenirea fiinţei pământene de la vârstele omului spre momentele trecerii unor vămi sprituale de semnificaţie, marcate de trepre sonore explicit considerate.

Indubitabil, imaginţia, sensibilitatea, cultura publicului spectacor sunt solicitate intens pe întreaga desfăşurare a acestui spectacol gândit drept un ritual al identităţilor umane ce unesc naşterea cu moartea; … de-a-lungul unui parcurs făr-de sfârşit, greu de cuprins, firesc de simţit. Dacă ai, dacă dobândeşti forţă spirituală.

Captivantă îmi apare relaţia ecourilor ancestrale, inclusiv sonore, cu mediul acustic elecronic cu totul propriu zilelor noastre; este meritul autoarei de a fi realizat această compatibilitate şi nu fuziune. Este mediul în care se înserează firesc recitarea versurilor „Mioriţei” drept o ruăciune pe care Grigore Leşe o rosteşte spre sine, cu grăbită înfrigurare. Este mediul în care evoluează dansatoarea Liliana Iorgulescu inclusiv în calitate de coregraf al întregului spectacol; …trasând liniile ce unesc conceptul spiritual-sonor de imaginea vizuală pe care acesta o determină.

Artiştii plasticieni Maria Constantinescu, Mihai Cucu, Dan Andrei şi-au luat dificila misiune de a fi definit complexul imagistic al întregului spectacol; pe parcursul acestuia, sugestia unor artefaxe tradiţionale româneşti este întărită prin accente vizuale, prin tonuri evocatoare de lumini, de umbre. O bună coordonare a întregului complex sonor a fost asigurată de Cristian lupeş, conducătorul ansamblului instrumental. Şi-au dat concursul grupul vocal-instrumental-coregrafic Inter-Art şi Cvartetul de coarde Passione…; un program susţinut de ARCUB în parteneriat cu Opera Naţională Bucureşti, cu Teatrul de Operetă, gazda evenimentului.

Greu de spus dacă acest spectacol îşi va găsi drum spre un numeros public. Personal nu am pătruns toate conexiunile evoluţiei scenic-sonore. Dar în mod cert, cei care vin să asiste la acest spectacol trebuie să-şi abandoneze o parte importantă dintre ideile preconcepute. Merită.