Cannes 2015. Românii au talent la cinema

Aşa cum era previzibil, de dorit şi mult aşteptat s-a întâmplat: Corneliu Porumboiu a luat un premiu, anume inventat, personalizat i-am spune, cu un termen la modă, croit după chipul şi asemănarea sa, de cineast original, la secţiunea „Un certain Regard” - O privire aparte, respectiv „Un certain Talent”.

Juriul a fost prezidat de charismatica şi sentimentala:Isabella Rosellini, devenită mai recent şi ea regizoare, nu doar actriţă. Ea a fost singurul dintre cei patru copii ai legendarei Ingrid, care a călcat pe urmele mamei, cea care a străjuit, ca s-o citez pe Isa, şi a ocrotit îngereşte iubitorii şi creatorii de cinema, din înaltul unui afiş, cu un zâmbet incofundabil de generos şi sincer!.  

Comoara s-a dovedit o comoară canneză, pe gustul unui juriu internaţional, cu un haz special şi suficient de absurd cât să amintească, subtil, că autorul vine din ţara lui Ionescu, devenit Ionesco. Din 29 mai îl veţi putea „vâna”, apare pe ecrane şi în România, deci vă veţi putea convinge şi, în plus, faptul că vine atât de curand în proiecţii la el acasă, e un gest de afecţiune pentru cinefilii autohtoni şi o premoniţie împlinită!.

La aceeaşi secţiune, cel mai bun regizor a fost desemnat un japonez, pentru un tulburător secenariu, plin de poezie, „Călătorie spre celălalt mal”, de un alt Kurosawa - doar că la ei e numele mic, deci fără legătură cu maestrul, dar o coincidenţă fericit - Kiyoshi Kurosava.

Premiul Juriului a ajuns la croatul Dalibor Metanik, cu „Soare topitor”, despre un alt fel de iubire interzisă, pe care l-a dedicat celor 3 femei din viaţa lui: mamei, nevestei şi fetiţei încă pe drum -, iar cel mai important s-a dus la „Berbecii”,  de Grimur Haonarson, o coproducţie islandezo- daneză despre nişte oieri atipici, înduioşători, adesea cu scene de un umor negru - în contrast cu animăluţele cele ataşante şi albe!-, fără final, dar la care aproape că te bucuri că te lasă să-ţi faci povestea bis, cum îi spunea neuitatul D.I. Suchianu.

Am regretat că japonezul de o sensibilitate şi o candoare fără margini, „An / Dulceaţa de fasole roşie” al lui Naomi Kawase, li s-a părut poate prea normal, iar „Cimitirul splendorilor”,  venit de la un deja Palme d’Or, din Thailnada, prea abscons, în supranaturalul lui (le-om recupera cumva, că ar fi păcat să rămână nevizionate)!  

Şi ca bonus, la „Semaine de la critique”, criticul mai nou şi regizorul şi scenaristul Andrei Creţulescu a câştigat un premiu rafinat, pentru un Kinosseur, cel al Canal + - echivalentul HBO-ului nostru, unde acelaşi Creţulescu a fost producător de seriale locale-, singurul care prezintă peliculele în original, cu subtitrare - de data asta nefiind absolut necesar, „Ramona” neavând cuvinte! - şi care retransmite ceremoniile importante de la Cesar la Cannes!