Arte

articolul anterior articolul urmator

CANNES 2022. Corespondenţă specială de la Eugenia Vodă: Strălucirea şi decăderea Cannes-ului

0
19 May 2022 06:28:49
Autor: Redacţia Adevărul
Foto AFP
Foto AFP

La capitolul strălucire nu mai e nevoie de povestit nimic, pentru că glamour-ul Cannes-ului face instant ocolul planetei, orice s-ar întâmpla! (Şi, cum ar spune francezii, „comme si de rien n’etait“...) Aici intră defilarea de modă şi de frumuseţe (sau frumuseţi) de pe scara cu covor roşu, emblemă a Cannes-ului.

Până acum, cea mai strălucitoare, la propriu (pentru că a avut o rochie argintie din cap până-n picioare, Yves Saint Laurent), dar şi la figurat (pentru că din timpuri imemoriale n-a mai avut festivalul o prezentatoare atât de „bine“!) a fost Virginie Efira (belgiano-franceză, percepută ca un fel de Sharon Stone „a lor“)...

Virginie Efira Foto Profimedia

Dar la capitolul strălucire intră, mai ales, defilarea de inteligenţă (sau inteligenţe), avalanşa de imagini şi de viziuni, imensul spectacol pe care îl oferă festivalul, cu, despre şi pentru lumea noastră.

Bunăoară, filmul din deschidere: „Coupez!“ („Tăiaţi!“, titlul original, sau „Final Cut“, titlul englez), de Michel Hazanavicius. Probabil că va fi, în Franţa, ceea ce se cheamă „comedia anului“. Regizorul, oscarizat pentru „The Artist“, revine cu un film prin care, zice cu modestie, nu şi-a dorit altceva decât să facă lumea să râdă. Izolat, în pandemie, a simţit nevoia să facă ceva dezlănţuit frenetic pe pârtiile atât de greu accesibile ale râsului! Şi a reuşit! Producţia franceză cu un buget de 4 milioane de euro e un remake cât se poate de liber, după un film japonez, al unui tânăr necunoscut (cu titlul „Nu tăiaţi!“, făcut şi el după o piesă de teatru, cu un buget sub 30.000 de dolari, şi cu încasări de câteva zeci de milioane! – dovadă că lumea vrea să râdă, dacă se poate şi inteligent!). Filmul e un triptic crazy, care mizează tocmai pe inteligenţa spectatorului (şi nu pe prostia lui)! Prima parte e un film de groază, cu zombi! O echipă de filmare care face o asemenea producţie „de gen“ se trezeşte cu zombi „adevăraţi“ pe cap, apoi se „zombifică“ toţi, pe rând, prin aer zboară tone de sânge, mâini şi capete tăiate, într-un plan secvenţă de 32 de minute, la care eventual poţi să râzi albastru şi să te întrebi oare ce vrea Hazanavicius... În partea a doua se trece la registrul realist: aflăm că e vorba de o producţie comandată de o japoneză pitică, şi ea cu un aer „zombi“ – unui regizor francez în pană de inspiraţie şi de bani, dar care lucrează „rapid, ieftin şi decent“, visul oricărui producător. Iar în partea a treia – o demonstraţie de forţă! – regizorul reia toată prima parte şi o demontează la vedere, cu o poftă nebună de joc şi joacă, intră în măruntaiele lucrului unei echipe de filmare, introduce spectatorul în culise, şi totul cu mult umor – de la umorul gros până la umorul subţire –, şi fără niciun moment de plictiseală. Să ne înţelegem: nu e o capodoperă. Nu e nici sofisticat şi nici original, ca „The Artist“. E, la urma urmelor, ca anvergură, un film minor. Dar e un film cinstit, viu, la care „se râde“. Şi căruia nu-i lipseşte o doză de tristeţe subtilă, privind industria filmului şi destinele cineaştilor care (se) macină acolo... Un exemplu de cadru, fulgurant: regizorul ratat stă de vorbă cu propria fiică, şi ea viitoare regizoare, îmbrăcată cu un tricou pe care scrie mare, pe piept, Quentin Tarantino!

Julianne Moore Foto Profimedia

Un critic englez se întreba cât de potrivită e această copertă zombi în contextul în care în Ucraina curge sânge adevărat... Dar şi Zelenski, prezent pe ecranul ceremoniei de deschidere, a evocat o „comedie“, Dictatorul lui Chaplin, şi replica finală, „Libertatea nu va pieri!“... Sigur, filmul nu poate lichida dictatori şi nu poate câştiga războaie, dar poate influenţa „mentalul colectiv“, poate fi – şi este – un „oxigen emoţional“ la fel de vital ca oxigenul propriu-zis...

La ora la care scriu aceste rânduri, programul festivalului propune „un rendez-vous cu Tom Cruise“ (care îşi lansează aici „Top Gun: Maverick“). Alături de Palme d’Or onorifică decernată lui Forest Whitaker şi de prezenţa actriţei Julianne Moore, aleasă să declare deschisă ediţia, şi de prezenţa în juriu a lui Jeff Nichols – totul reconfirmă faptul că „americanii“ rămân partenerul cel mai important al Festivalului de la Cannes. În paralel cu o politică de deschidere obstinantă, de pildă în 2022 a intrat pentru prima dată în selecţia oficială Pakistanul!

Forest Whitaker Foto Profimedia

Dar pentru că titlul articolului promitea şi ceva despre „decăderea Cannes-ului“, capitolul include o serie de inovaţii nefericite, care strică aspectul ediţiei. De pildă, ideea total absurdă a organizatorilor de a renunţa la catalogul festivalului şi la celebrele „cutii de presă“, în care jurnaliştii primeau zilnic INFORMAŢIE... Ideea e la fel de stupidă ca a băncilor care şi-au desfiinţat casieriile! E un nonsens! Acum totul se vrea „dematerializat“! Digitalizarea excesivă nu face niciun bine culturii! În plus, mai nou, toţi festivaliştii, indiferent de acreditare, trebuie să-şi mai şi rezerve bilete la filme online! În perioade cu mai mulţi invitaţi decât azi, se intra la filme fără această tortură... Cui prodest? Absolut nimănui! Trebuie să-ţi deschizi de mii de ori mobilul, să introduci de fiecare dată 13 cifre şi litere de identificare – ca să ce? Ca să-l arăţi, de câteva ori la rând, seriilor de cerberi de la intrare! Senzaţia e că omul a devenit accesoriul mobilului său; şi că, dacă Doamne fereşte i se întâmplă ceva mobilului – nu mai exişti la Cannes! Pe scurt, festivalul şi-a pierdut mult din eleganţă, din nobleţe, din rafinament... Şi riscă să piardă total dimensiunea umană... Ar fi păcat.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările