VIDEO Maria Răducanu: „Cel mai uşor îmi e să cânt în limbi pe care nu le cunosc“

Invitata lui Cezar Paul-Bădescu, la Adevărul Live, de la ora 15.00, a fost Maria Răducanu, una dintre cele mai bune voci ale jazz-ului românesc.

Maria Răducanu este o cântăreaţă care se mişcă fără probleme în domenii diferite: de la jazz, la fado, de la romanţa românească interbelică la blues, de la folclor românesc la muzică tradiţională rusească sau chiar la compoziţii renascentiste. Ea trăieşte toată această diversitate muzicală cu toată fiinţa.

Cele mai importante declaraţii:

„Cânt piese ruseşti fără să fi vrut. Nu aveam în cap să le cânt şi mai ales în rusă. Poate Ardealul a mai scăpat un pic de furtuna de contradicţii sufleteşti slave, în rest cu toţii avem o părticică de suflet rus.“

„Când vorbim despre muzică, riscăm să spunem mult mai multe stupidităţi decât despre orice altă artă. Mi-e foarte greu să-mi formulez mesajele muzicale în limba maternă, mă înhibă lucrul acesta. Am un blocaj atunci când am de-a face cu un poem românesc. De exemplu, o poezie de-ale lui Mihai Eminescu pus pe muzică, e foarte grea, mi se pare că textul e mult mai puternic decât mine şi nu am de unde să-l apuc. Rămân încă şovăitoare faţă de acele cuvinte care au o greutate covârşitoare.“

„Cel mai uşor îmi e să cânt în limbi pe care nu le cunosc. Portugheza o ştiu mai bine decât ştiu rusa. (...) N-aş putea să cânt o piesă cu un text prost pentru că n-aş putea ajunge să fac abstracţie de el.“ 

Când e pe scenă, Maria Răducanu se dedică în totalitate. „E ceva care se întâmplă brusc, e şi o stare, pe care deşi nu sunt sigură, o duc cu mine de-a lungul întregii zilei. Cântăreţ eşti mai mereu şi apar şi acele momente în care şi ceilalţi au parte de tine în această ipostază. De fapt, cânţi în gând, duci pe scenă toată fiinţa ta, e un sac cu toată istoria unui om. Dacă îmi pun o mască, e masca Maria Răducanu“

Nu fiecare concert e o bijuterie. Dacă este onest cu tine, nu poţi să nu recunoşti că, deşi totul a fost în aparenţă frumos şi un public numeros te-a aplaudat, tu ştii de fapt că pleci acasă nedând acel lucru de neexprimat pentru care veniseşi.

„Am emoţii enorme, mereu. Inclusiv trac, inclusiv o stare de iritare. Poate în felul meu sunt un mistic nevădit. Se întâmplă, totuşi, un mic miracol, fiindcă e atâta zbucium şi, de fapt, viaţa materială, viaţa diurnă, ceea ce trăim ca oameni obişnuiţi nu prea are legătură cu frumuseţea muzicii sau nu te duce într-acolo. Poţi fi mai sincer cu tine şi cu ceilalţi sau mai puţin sincer. Nu fiecare concert e o bijuterie. Dacă este onest cu tine, nu poţi să nu recunoşti că, deşi totul a fost în aparenţă frumos şi un public numeros te-a aplaudat, tu ştii de fapt că pleci acasă nedând acel lucru de neexprimat pentru care veniseşi. E bine ca atunci când faci un bilanţ, numărul de concerte reuşite să fie mai ridicat.“

„În 1991, în sesiunea de vară, care n-a fost foarte glorioasă pentru mine, am dat peste o casetă plină cu tot felul de piese şi avea şi vreo două manele turceşti sau arabe. Era vară, m-am dus în bufetul Arhitecturii, era o zi însorită, ne-am întâlnit cu nişte prieteni care aveau nişte păhărele de votcă. Am băut şi eu şi am cântat piesa Cristina de vreo 15 ori, cred. De atunci n-am mai cântat-o până în 2007, când, chemându-l pe Christensen, chitaristul suedez, am cântat împreună cu el această melodie. De atunci cânt cu el.“

FOTO Marian Iliescu 

„Se cânta la mine acasă, tatăl meu a cântat, dar bineînţeles că nu mi-a dorit această viaţă. Cine îi doreşte copilului lui să trăiască din cântat?! La liceul de muzică n-am dat şi am hotărât că vreau să stau acasă. Am cântat şi la chitară. La 12 ani am găsit o chitară la Casa Pionierilor şi am inventat acordurile.“

„Nu ştiu dacă poţi să-ţi doreşti ţintit un copil. El vine. Constaţi că nu e loc de muzică, nu mai ai timp şi chef, că ţi se schimbă priorităţile, iar cel mai important este să fii cu copilul.“

Mi-e bine [ca mamă a unui copil de trei ani, n.r.] fiindcă mama mea însăşi m-a născut la peste 40 de ani. Nu mi-a fost teamă pentru că o am pe ea în minte. Eu simt o diferenţă între părintele care eram la 25 de ani şi cel de acum. Sunt mai bunică, mai bună, mai puţin exigentă. Am fost o mamă aspră pentru Ana (prima fiică, care are acum 22 de ani, n.r.), în tot ce înseamnă o mamă aspră. Doza de temere era foarte mare.