Ce mai faceţi, Axia Marinescu?

«Lumea se raportează la fenomenul muzical gîndit în termeni de performanţă tehnică, dar şi de comunicare confuză între artist şi public, deseori fără prea multă noimă. Fenomenul muzical este pentru mine acea expresie care transcende aluzii incerte, nălucitoare». Ce mai faceţi este un proiect jurnalistic de salut.

Cu ce vă ocupaţi în 2013?

Axia Marinescu: În anul 2013 fac, din fericire, foarte bine, pînă la acest moment. Am avut privilegiul acum cateva luni de a fi primul pianist român invitat să cînte cu ocazia ceremoniei decernării Legiunii de onoare de către statul francez, în Paris. Un eveniment de neuitat, unde am avut ocazia de a cunoaşte oameni minunaţi. Nu demult (cam acum o lună) mi-am încheiat studiile : Master de pian la Conservatorul regal din Bruxelles, pe care l-am absolvit  Magna cum laudae, ceea ce mă face bineînţeles extrem de bucuroasă, şi licenţa în filozofie la Sorbona, în Paris. Odată cu sfîrşitul acestei etape de studenţie, degrevată  de examene şi toate cele, îmi doresc şi sper în aceeaşi măsură să am mai mult timp pentru a mă ocupa de proiectele care se anunţă.Voi avea două recitaluri în Turcia, în octombrie, în cadrul festivalului, apoi vor urma cîteva concerte în Paris pînă la sfîrşitul anului. Am de asemenea un prim proiect discografic, care sper să apară undeva după mijlocul lui 2014. Altfel,  mă preocupă în continuare dialogul între artă şi filozofie, care sper să se concretizeze cît mai curînd în publicarea cîtorva scrieri.

Cine / ce anume v-a tăiat răsuflarea (de indignare, de încîntare...) în ultima vreme?

Axia Marinescu : Încîntată am fost, sunt şi voi rămîne mult timp de acum încolo de Barcelona. Am avut bucuria să vizitez acest oraş pentru prima dată în aprilie... M-am întîlnit pentru prima dată cu un Paradis terestru. Şi în România am trăit de cîteva ori bune această senzaţie de a descoperi locuri mitice, care trăiesc în afara timpului, peisaje  uitate de lume .. Îmi era greu însă să-mi imaginez ca aş putea întrezări această « trimitere »  paradisiacă în mijlocul forfotei, al actualului mereu înnoit  din spatiul citadin.

Un oraş fantastic, care trăieşte vesel - fără exagerare,  într-o  mare de lumini şi culori. M-a pasionat întotdeauna opera lui Gaudì, faţă de care resimţeam o admiraţie estetică, însă clădirile lui visate printre forme şi lumini dau Barcelonei acel spirit care se înalţă deaspura plăcerii estetice pure, însufleţind acest oraş hărăzit cu străduţe însorite şi palmieri, răsfrînt între munte şi apă…

Ce m-a indignat ? hmmm… Recunosc că nu se întîmplă  prea des, dar nici prea rar,  să mă indignez. Cum însă nicio o indignare şi nici reconsiderarea ei nu a dus la nimic bun,  cred că nu merită osteneala de a fi amintită. Încîntarea va ramîne în toate împrejurările deasupra …

Ce întrebare nu vi s-a pus niciodată şi răspunsul era esenţial?

Axia Marinescu : Întrebarea esenţială care nu mi s-a pus niciodată, dar care parcă stă la colţ, la pîndă, cred că poate fi spusă simplu : Ce înseamnă pentru mine a face cu adevărat muzică ? De multa ori,  lumea se raportează la fenomenul muzical gîndit în termeni de realizare, sau şi mai rău spus «  performanţă tehnică » (nefiind vorba în niciun caz de techné, ca etalon al savoir-faire-ului grecilor antici), dar şi de comunicare confuză între artist şi public a unui ceva sub formă de senzaţie subiectivă, aparentă, şi deseori fără prea multă noimă. Sigur că parametrii de realizare nu sunt neimportanţi, ei rămîn totuşi, adiacenţi, secundari.

Fenomenul muzical, ca şi arta în general, este pentru mine acea expresie care transcende aluzii incerte, nălucitoare, este expresia creatoare a unui act suprem de iubire. Artistul îşi construieşte interpretarea, opera, depăşind dimensiunea agonistică dintre dionisian şi apolonian, el creează o viziune personală, dar în acelaşi timp universală a iubirii, pe care o împărtăşeşte în chip cît se poate de intim şi adevărat, celui de lîngă, publicului.

Axia Marinescu s-a născut în 1987 în Bucureşti. După studii de pian la conservatorul George Enescu din Bucureşti, a urmat cursuri de master class la Conservatorul din Lausanne, la Şcoala Normală de muzică din Paris şi la Conservatorul regal din Bruxelles, printre maeştrii săi numărîndu-se Andrzei Jasinski, Roy Howat, Jacques Rouvier, Felix Gottlieb, Jean-Francois Antonioli, Stanislav Pochekin, Theodor Paraskivesko, Jean-Claude Vanden Eynden. A susţinut recitaluri în România, Elveţia, Germania, Austria, Italia şi Franta. La Paris, a debutat cu un recital în 2010, la “ Cité des Arts”. În paralel cu activitatea muzicală, pianista a studiat filozofie şi limbi clasice la Universitatea Sorbona din Paris, obţinînd licenţa în 2013.

Nota Bene: „Ce mai faceţi?” este un proiect jurnalistic de salut (etimologic, salut însemnă reverenţă dar şi salvare, mîntuire). Trei întrebări tipizate cu răspunsuri atipice, o invitaţie de a ne saluta unii cu alţii – scriitori, politicieni, artişti, jurnalişti, oameni obişnuiţi şi neobişnuiţi –cînd ne întîlnim la răscruce, prin ecran interpus.

Au răspuns Ana Blandiana, Bodo George Bodocan, Virgil Tănase, Teodor Baconschi, Daniela Nane, Codrina Pricopoaiam Gabriela Lupu, Axia Marinescu.