Cele mai bune 30 de filme româneşti ale deceniului. „Aurora“ şi „Touch Me Not“ jalonează anii de început şi de sfârşit ai decadei VIDEO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmele lui Radu Jude, Cristian Mungiu sau Cristi Puiu au dominat deceniul, dar adevărata deschidere a fost produsă spre sfârşitul decadei, de filmul Adinei Pintilie, „Touch Me Not“, câştigător al Ursului de Aur la Berlin în 2018. Regizoarea nu aduce numai o tematică cu totul nouă în cinematograful românesc, ci şi un limbaj cinematografic unic, revoluţionar chiar pe plan universal.

Se poate spune că, la nivelul capodoperelor, „Aurora“ (2010-11) lui Cristi Puiu a deschis deceniul, iar „Touch Me Not“ (cu premiera românească în 2019) l-a închis. Desigur, întrebarea care stă pe buzele tuturor cinefililor este: dar de-acum încolo?

Anii 2010 au însemnat, pentru cinematografia românească, şi despărţirea de cei mai mari şi mai importanţi regizori (atât de teatru, cât şi de film) care au activat vreodată pe pământul românesc: Liviu Ciulei (1923-2011) şi Lucian Pintilie (1933-2018).


Dacă, aşa cum am mai spus, îmi este greu să fac un top/clasament al filmelor internaţionale ale deceniului, datorită cantităţii uriaşe clasamentele anuale cinematografice (pentru că, am zis, „nu compar mere cu pere“). Aceasta nu numai pentru că, inevitabil, cantitatea de filme este mai limitată – cu toate că acest deceniu care se încheie (începând să numărăm cu 2010, evident) a constituit o perioadă extrem de fastă şi benefică pentru cinematografia românească (la fel ca şi deceniul anterior, când s-au lansat majoritatea tinerilor, la acea vreme, regizori de film, dar iată că „miracolul“ NCR/„noului val“ a continuat să subziste şi în aceşti 10 ani) –, dar şi pentru că, privind filmele exclusiv prin autori şi având propria listă a autorilor români (din toate timpurile), mi-e mult mai uşor să identific titlurile (decât dacă aş fi parcurs interminabilele liste anuale de filme). Iniţial, aş fi vrut ca lista să fie una ierarhică (pe principiul „să moară şi capra vecinului“), dar în cele din urmă am adoptat criteriul cronologic, cel al datei de premieră (premiera românească, nu cea din festivaluri!), este mult mai „cuminte“ aşa.

Voi începe totuşi lista cu „Aurora“ (s-a văzut la Cannes şi TIFF în mai 2010, chiar dacă-a avut anul următor premiera în cinematografe), pentru că, într-un fel, acesta este cel mai bun film al deceniului cinematografic românesc, sub semnul lui stau întregii ani 2010.

Nota bene: Voi privilegia filmele care mi-au plăcut mie foarte mult, chiar dacă nu au fost atât de încununate de premii şi de aprecieri critice favorabile ca altele, tocmai pentru că pentru anumite titluri există riscul să intre în uitare.

Imagine indisponibilă

Şi acum iată, în opinia mea, „cele mai bune 30 de filme româneşti ale anilor 2010“, selectate dintre cele care au avut premiera pe marile ecrane din ţară între 1 ianuarie 2010 şi 31 decembrie 2019 (fără nici un alt comentariu suplimentar):

2010

1. Aurora (2010), regia Cristi Puiu, cu: Cristi Puiu, Catrinel Dumitrescu, Clara Vodă, Valeria Seciu. Data premierei: 14 mai 2010, la Cannes; 11 martie 2011, în cinematografele româneşti



2. Metrobranding – O poveste de dragoste între oameni şi obiecte (documentar, 2010), regia: Ana Vlad & Adi Voicu. Data premierei: 10 aprilie 2010, în Elveţia romandă; a fost distribuit totuşi şi pe ecranele româneşti, de Mandragora, şi difuzat pe HBO, cred

3. Marţi, după Crăciun (2010), regia Radu Muntean, cu: Mimi Brănescu, Mirela Oprişor, Maria Popistaşu. Data premierei: 17 septembrie 2010

4. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (doc. de montaj, 2010), regia Andrei Ujică, montaj Dana Bunescu, producător Velvet Moraru. Data premierei: 29 octombrie 2010

5. Medalia de onoare (2009), regia Călin Peter Netzer, cu: Victor Rebengiuc, Camelia Zorlescu, Mimi Brănescu, Ion Iliescu. Data premierei: 12 noiembrie 2010 (aşadar, filmul aparţine anilor 2010)

6. Portretul luptătorului la tinereţe (2010), regia Constantin Popescu jr., cu: Constantin Diţă, Alexandru Potocean, Răzvan Vasilescu. Data premierei: 19 noiembrie 2010

2011

7. Film pentru prieteni (mediumetraj, 2011), regia Radu Jude, cu: Gabriel Spahiu, Şerban Pavlu, Lucia Maier. Data premierei: nedistribuit niciodată oficial, difuzat prima oară, probabil, prin mai 2011

8. Crulic – drumul spre dincolo (animaţie/documentar, 2011), regia Anca Damian, cu: Vlad Ivanov (voce). Data premierei: 21 octombrie 2011

9. Vorbitor (documentar TV, 2011), regia: Radu Muntean, Alexandru Baciu. Data premierei HBO: decembrie 2011

2012

10. Visul lui Adalbert (2011), regia Gabriel Achim, cu: Gabriel Spahiu, Doru Ana, Mimi Brănescu, Ozana Oancea. Data premierei: 4 mai 2012

11. După dealuri (2012), regia Cristian Mungiu, cu: Valeriu Andriuţă, Cosmina Stratan, Cristina Flutur. Data premierei: 26 octombrie 2012

2013

12. Poziţia copilului (2013), regia Călin Peter Netzer, cu: Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Vlad Ivanov. Data premierei: 8 martie 2013

13. Trois exercices d’interpretation / Trei exerciţii de interpretare (Franţa, 2012), regia Cristi Puiu, cu: Ludivine Anbérrée, Marion Bottollier, Ugo Broussot. Data premierei: nu a avut premieră românească niciodată (de fapt, nicăieri, şi nici măcar pe vreun DVD oficial), fiind rezultatul unui atelier găzduit de studioul Chantiers Nomades, din Toulouse; cred că s-a văzut prima oară în România la TIFF 2013, în mai-iunie

14. Lupu (2013), regia Bogdan Mustaţă, cu: Mihai Vasilescu, Ada Condeescu, Sergiu Nicolaescu. Data premierei: 4 octombrie 2013

2014

15. Cripta (2014), regia Cornel Gheorghiţă, cu: Serge Riaboukine, Camelia Pintilie, Gabriel Spahiu. Data premierei: 12 septembrie 2014

16. Bogdan Mirică, Igor Cobileanski, cu: Şerban Pavlu, Doru Ana, Dorel Vişan, Maria Obretin, Andreea Vasile, Ştefan Velniciuc, Gabriel Huian, Mădălina Craiu, Laurenţiu Bănescu. Data premierei HBO: decembrie 2014

2015

17. De ce eu? (2015), regia Tudor Giurgiu, cu: Emilian Oprea, Liviu Pintileasa, Mihai Constantin, Andreea Vasile. Data premierei: 27 februarie 2015

18. Aferim! (2015), regia Radu Jude, cu: Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Mihaela Sîrbu, Alexandru Dabija. Data premierei: 13 martie 2015

19. Aliyah DaDa (documentar, 2015), regia Oana Giurgiu. Data premierei: 27 martie 2015

20. Un etaj mai jos (2015), regia Radu Muntean, cu: Teodor Corban, Iulian Postelnicu, Oxana Moravec, Tatiana Iekel. Data premierei: 18 septembrie 2015

2016

21. Bacalaureat (2016), regia Cristian Mungiu, cu: Adrian Titieni, Maria Drăguş, Vlad Ivanov, Lia Bugnar, Mălina Manovici. Data premierei: 20 mai 2016

22. Sieranevada (2016), regia Cristi Puiu, cu: Mimi Brănescu, Bogdan Dumitrache, Judith State, Tatiana Iekel, Dana Dogaru, Ana Ciontea, Sorin Medeleni, Ilona Brezoianu. Data premierei: 9 septembrie 2016

23. Câini (2016), regia Bogdan Mirică, cu: Dragoş Bucur, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu. Data premierei: 23 septembrie 2016

24. Discordia (2016), regia Ion Indolean, cu: Rareş Hanţiu, Ilinca Hărnuţ. Data premierei: 14 octombrie 2016

25. Inimi cicatrizate (2016), regia Radu Jude, cu: Lucian Teodor Rus, Ilinca Hărnuţ, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Ivana Mladenovic, Alexandru Dabija, Dana Voicu. Data premierei: 18 noiembrie 2016

2017

26. Ultima zi (2016), regia Gabriel Achim, cu: Doru Ana, Mimi Brănescu, Rodica Lazăr, Gabriel Achim, Adrian Văncică. Data premierei: 12 mai 2017

27. Ţara moartă (doc. de montaj, 2017), regia Radu Jude, cu: Radu Jude (voce). Data premierei: 25 august 2017

2018

28. „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari“ (2018), regia Radu Jude, cu: Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Şerban Pavlu. Data premierei: 28 septembrie 2018

2019

29. Touch Me Not / Nu mă atinge-mă (2018), regia Adina Pintilie, cu: Laura Benson, Tómas Lemarquis, Christian Bayerlein, Grit Uhlemann, Adina Pintilie, Hanna Hofmann. Data premierei: 15 martie 2019

Imagine indisponibilă



30. Arest (2019), regia Andrei Cohn, cu: Alexandru Papadopol, Iulian Postelnicu. Data premierei: 20 septembrie 2019

Alte filme remarcabile (dintre mult mai multele parcurse), care au fost luate în considerare, dar nu au reuşit „să facă lista“, sunt semnate de (în ordinea alfabetică a regizorilor): Nora Agapi: Closer to the Moon / Mai aproape de lună (2014), 6,9 pe scara Richter (2016), Igor Cobileanski: La limita de jos a cerului (2013), Afacerea Est (2016), Andrei Dăscălescu: Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism (2013), Comoara (2015), Adrian Sitaru: Ilegitim (2016), Fixeur (2016), Alexandru Solomon: Kapitalism – Reţeta noastră secretă (doc., 2010), Roxana Stroe: O noapte în Tokoriki (sm, 2016), Nicolae Constantin Tănase: Lumea e a mea (2015). Menţionez că nu am văzut documentarul Monicăi Lăzurean-Gorgan „Doar o răsuflare“ (2016, producţie HBO), care s-ar putea să fie unul dintre filmele mari ale deceniului.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă



Iată, în subsidiar, şi lista omoloagă pentru deceniul precedent, anii 2000 (tot 30 de titluri; de data aceasta, filmele sunt în ordinea alfabetică a numelor autorilor, iar pentru acelaşi regizor, în ordine cronologică):

1-2. Nae Caranfil: Filantropica (2002), Restul e tăcere (2008)

3. Thomas Ciulei: Asta e (doc., 2001)

4. Radu Vasile Igazsag: Boborul (sm, animaţie, 2004)

5. Radu Jude: Lampa cu căciulă (sm, 2007)

6. Cătălin Mitulescu: Trafic (sm, 2004)

7-8. Cristian Mungiu: Occident (2002), 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile (2007)

9-11. Radu Muntean: Furia (2002), Hârtia va fi albastră (2006), Boogie (2008)

12. Titus Muntean: Examen (2003)

13. Bogdan Mustaţă: O zi bună de plajă (sm, 2007)

14-15. Cristian Nemescu: Marilena de la P7 (mm, 2006), California Dreamin’ (2007)

16. Călin Peter Netzer: Maria (2003)

17-19. Lucian Pintilie: După-amiaza unui torţionar (2001), Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003), Tertium non datur (mm, 2006)

20. Constantin Popescu jr.: Apartamentul (sm, 2004)

21-23. Corneliu Porumboiu: Visul lui Liviu (mm, 2004), A fost sau n-a fost? (2006), Poliţist, adjectiv (2009)

24. Gheorghe Preda: Îngerul necesar (2007)

25-27. Cristi Puiu: Marfa şi banii (2001), Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea (sm, 2004), Moartea domnului Lăzărescu (2005)

28. Răzvan Rădulescu & Melissa de Raaf: Felicia, înainte de toate (2009)

29. Adrian Sitaru: Pescuit sportiv (2009)

30. Alexandru Solomon: Marele jaf comunist (doc., 2004)

Şi-aici „au rămas pe dinafară“ filme remarcabile aparţinând unor: Thomas Ciulei: Podul de flori (doc., 2008), Cristina Ionescu: După ea (2007), Cătălin Mitulescu: Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (2006), Constantin Popescu jr.: Apă (sm, 2007), Adrian Sitaru: Valuri (sm, 2007), Alexandru Solomon: Franzela exilului (sm, doc., 2002), Clara B. (mm, doc., 2006, împreună cu Corinne Ibram), Ruxandra Zenide: Ryna (2005).

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

"Aurora"

Imagine indisponibilă

"Touch Me Not"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite