Cineastul ucrainean Oleg Sentsov împlineşte joi o lună de când se află în greva foamei. Familia îi cere lui Putin eliberarea înainte de Campionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cineastul ucrainean Oleg Sentsov, care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani, în Rusia, va împlini joi, când debutează Campionatul Mondial de Fotbal, o lună de când se află în greva foamei. Sentsov a fost închis în 2015 pentru că ar fi plănuit acte de terorism, acuzaţie descrisă de mulţi ca nefondată sau exagerată. Familia îi cere lui Putin eliberarea acestuia, spunând că „este un om care îşi respectă cuvântul”.

Oleg Sentsov (41 de ani) a intrat în greva foamei pentru a cere eliberarea sa şi a prizonierilor politici ucraineni deţinuţi în Rusia. În prezent, se află într-o închisoare din Labytnangi, destinată criminalilor periculoşi, denumită „Ursul polar”.

Avocatul cineastului, Dmitri Dinze, care l-a vizitat săptămâna trecută la închisoare, a declarat că acesta a pierdut opt kilograme de când a intrat în grevă, existând riscul ca rinichii să îi cedeze, informează The Guardian. Reprezentanţii închisorii au anunţat că, dacă sănătatea lui Sentsov se va deteriora până într-un punct critic, vor începe să îl hrănească forţat. 

Închis în 2015, Sentsov a fost acuzat că ar fi incendiat birourile partidului pro-Kremlin „Rusia unită”. Cineastul a negat acuzaţiile, declarând că este pedepsit pentru organizarea unei rezistenţe paşnice împotriva anexării Crimeei de către Rusia în 2014.  Conform aceleiaşi publicaţii, procesul lui Sentsov ar fi fost plin de nereguli, printre acestea numărându-se ignorarea de către procurori a vânătăilor de pe corpul cineasului, pe care le-au pus pe seama sexului sado-masochist, şi nu pe seama torturii din timpul interogării. La proces, Sentsov a spus că nu va renunţa la poziţia sa pro-Ucraina nici sub tortură.

„Nu ştiu cât de valoroase pot fi  credinţele voastre dacă nu sunteţi gata să suferiţi sau să muriţi pentru ele”, a spus el la vremea respectivă, citat de The Guardian.

Familia îi cere lui Vladimir Putin eliberarea cineastului, fiind convinşi că acesta o va duce până la capăt. 

Mai avem foarte puţin timp şi chiar sper că Putin va lua decizia de a-l elibera pe el şi pe toţi prizonierii politici ucrainieni înainte de Campionatul Mondial”, a declarat pentru the Guardian, Natalia Kaplan, verişoara cineastului.

Aceasta a mai explicat că la proces, Sentsov l-ar fi numit pe putin „un pitic însetat de sânge” şi acesta ar fi motivul pentru care este acum pedepsit. 

Cineastul ucrainean a căpătat susţinere interaţională, mai multe personalităţi de la actori precum Johnny Depp şi Meryl Streep, şi până la scriitori pecum Margaret Atwood au cerut, într-o scrisoare adresată lui Putin, eliberarea acestuia până la data începerii campionatului mondial. 

Într-o conversaţie telefonică cu omologul său ucrainean Petro Porochenko, Putin ar fi vorbit despre posibilitatea unui schimb de prizonieri între cele două ţări. Totuşi, nu se ştie când ar urma ca acest schimb să aibă loc. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite