Arte

articolul anterior articolul urmator

Cine suntem? De unde venim? Încotro mergem?

1
3 Jun 2015 19:37:19
Iarina Demian
Mihaela Juvara (stânga) în piesa „Ivanov“ de Cehov
Mihaela Juvara (stânga) în piesa „Ivanov“ de Cehov

Astăzi, la ora 11 dimineaţa a avut loc, la capela cimitirului Bellu, slujba de înmormântare a Mihaelei Juvara, actriţă, profesoară, prietenă şi, mai ales, DOAMNĂ…

Capela era, sau părea ca niciodată, foarte curată şi foarte intimă… Nu avea nimic înspăimântător, nimic respingător. Mirosea a ceară şi a flori proaspete… Coroanele stăteau frumos aliniate la dreapta şi la stânga catafalcului, ca nişte soldaţi...

Părea o adunare liniştita de domni şi doamne cum ai ocazia să vezi mai rar, în ziua de astăzi. Femeile, câteva actriţe, aproape toate purtau pălării de pai şi ţinute închise la culoare cu toată căldura de afară.

Era o tristeţe stăpânită şi foarte demnă. Doi preoţi şi un diacon, toţi trei cu nişte voci frumoase şi puternice au oficiat slujba cu mult suflet şi cu dorinţa sinceră de a face din această ultimă zi pe pământ a Mihaelei Juvara, o amintire frumoasă, chiar dacă sfâşietor de tristă.

În faţa catafalcului, pe un scaun, stătea Valeriu Moisescu, slab, înalt... părea că nu înţelege ce se petrece. Preotul îi vorbea ca unui copil, iar el privea, fără o participare efectivă, sicriul cu trupul neînsufleţit al Michetei.

Deşi preotul ne promitea cu multă însufleţire viaţa veşnică, probabil fiecare dintre noi ne gândeam la acelaşi lucru. Când va veni şi rândul meu? Cum va fi vremea? Va fi dimineaţa, seara sau noapte când voi pleca? Cât de grea va fi desprinderea de trup.... cine va veni la înmormântarea mea? Slujba va fi frumoasă? Voi vedea… “tunelul”?

Există un tablou al lui Paul Gauguin pictat în Tahiti, intitulat „D'où venons-nous? Que sommes-nous? Où allons-nous?” („Cine suntem? De unde venim? Încotro mergem?”)

Există oare şi un Tartar care aşteaptă să ne ducă în infern INDIFERENT dacă suntem VINOVAŢI sau NEVINOVAŢI... sau ne aşteaptă mântuirea...

Preotul a ridicat cu amândouă mâinile unul dintre platourile cu coliva şi a început să intoneze Veşnica pomenire, cel mai sfâşietor moment al unei slujbe de îngropăciune.

Priveam fix, inelul de pe mâna Michetei, un inel cu piatră roşie... îi plăceau mult inelele... I-am promis unul cu piatră bleu şi nu am mai apucat să îl duc.

Toate aceste gânduri au fost întrerupte de un incident neobişnuit. Un tânăr de statură mijlocie, îmbrăcat într-o haină de piele neagră, cu un păr lung foarte rar şi cam murdar, s-a apropiat de catafalc cu nişte hârtii în mână şi a început să citească un text din care nu se înţelegea nimic. Din când în când auzeam cuvinte ca: dormitor, înăuntru, răsună, Florin Piersic, lăsaţi-mă etc. etc. Nimeni nu ştia cine este şi ce spune...

Consternaţi, dar politicoşi, cei de faţă l-au lăsat să citescă... dar, la un moment dat, şi-a încurcat paginile şi cineva i-a spus: “Ajunge!”

Tânărul aproape că a strigat în timp ce îşi căuta pagina rătăcita: „Nu! Mai am puţin... Lăsaţi-mă să termin...”  S-a recomandat la sfârşit ca un „fost elev al Doamnei Juvara.”

Mie mi s-a părut episodul absolut sinistru, dar Micheta probabil ar fi râs. Era foarte tonică în ciuda marilor ei necazuri.

Suferea de o boală gravă de plămâni care nu-i mai permitea să respire decât cu un aparat…

De câte ori o întrebam cum se simte, ce face Alexandru, băiatul ei bonav iremediabil, îmi răspundea: “Lasă-mă pe mine, spune-mi mai bine ce faci tu, la ce lucrezi, ce face Tudor, l-am văzut la televizor, te rog să-i spui că era minunat!”

Tudor a fost elevul ei, l-a pregătit pentru examenul de la UNATC... Îl imita atât de bine, încât nu ne mai puteam opri din râs....! 

Cred că ceea ce ni se cere ca să fim mântuiţi este iubirea pentru cei din jur... iar Micheta părea că a înţeles asta...

“Dă-mi dară, mântuitorule, măcar un semn ca să ştiu că drumul meu nu o ia către nebunie şi atunci ştiind asta, pot să merg pe drumul cel mai greu, să merg oricât de mult şi să nu mai simt oboseală”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

miron miron
3.06.2015, 20:32:33

Chiar cat-i vine sa plangi, e o imormantare si Irina a scris atat de frumos despre prietena ei. E simplu, suntem pamanteni, ne nastem, traim si murim, de fapt ajungem pana la urma un nimic, la randu-i pleaca spre infinit. Ne nastem ca rezultat al evolutiei si al miracolului, traim poate frumos, cum a trait Mihaela cea fara de noroc. Cum spunea Eminescu ,, Atunci cand dupa moarte rasplata nu v-asteapta", dar ati rasplatit-o dumeavoastra prin vorbele frumoase, pe care i le-ati dedicat.

Modifică Setările