Arte

articolul anterior articolul urmator

Ciocnirea civilizaţiilor VIDEO

0
27 Jan 2017 04:04:02
Doinel Tronaru
Anca (Diana Spătărescu), în „interviu“ cu
„fixeur“-ul Radu (Tudor Aaron Istodor)
Anca (Diana Spătărescu), în „interviu“ cu „fixeur“-ul Radu (Tudor Aaron Istodor)

FALIE O radiografie microscopică a societăţii româneşti actuale, dar şi o analiză a şocurilor interculturale dintre Est şi Vest, realizează regizorul Adrian Sitaru în cel mai recent film al său, „Fixeur“, pe un scenariu excelent, pe care-l transpune într-o formă de zile mari.

Prima întrebare care s-a pus după ce-a fost anunţat subiectul acestui nou film al lui Sitaru (cel de-al cincilea lungmetraj semnat de regizor) a fost ce dumnezeu înseamnă acest „fixeur“, pentru că termenul este rar folosit chiar şi în jargonul jurnalistic, televizual, specific mediului în care se desfăşoară acţiunea. A venit imediat şi răspunsul: „fixeurul“ este cel angajat de o echipă de filmare străină (aşadar, în cazul nostru, un român) pentru a aranja, „a fixa“, locaţiile de filmare şi alte detalii procedurale, şi în primul rând a comunica cu autohtonii, cu indigenii, a căror limbă o vorbeşte ca nativ.

Puţin mai mult decât nimic

Ne dăm repede seama, după ce începem să urmărim filmul, că personajul principal, Radu (primul rol principal în film pentru actorul Tudor Aaron Istodor, şi interpretat excelent), este un „fixeur“ atât la propriu, cât şi la figurat. El este doar cel care aranjează filmările, e posibil niciodată să nu ajungă jurnalist adevărat, plin, îi lipseşte ceva (probabil cruzimea şi detaşarea strict ncesare, după cum se sugerează la un moment dat, deşi le mimează cât poate). „Tu nu eşti jurnalist, eşti doar fixeur“, îi urlă angajatorul franco-arab, într-o clipă de maximă tensiune, când Radu dă dovadă de prea multe scrupule. Totodată, tot ce-i rămâne eroului de făcut, după experienţa devastatoare de pe traseu, este să-ncerce să-şi rezolve, să „fixexe“ relaţiile din viaţa personală, unde se dovedise la fel de ageamiu.

Scenariul filmat de Sitaru, scris de Claudia Silişteanu şi Adrian Silişteanu (directorul de imagine al filmului) şi inspirat dintr-o experienţă personală a acestuia din urmă (pe când lucra el însuşi ca „fixeur“), este necruţător cu meseria de jurnalist quality. Echipa franceză şi ajutorul ei român, plecată tocmai pe plaiurile Bistriţei pentru a găsi şi intervieva o minoră (doar 14 ani) repatriată din Franţa după „infernul“ unui an în mâinile unei bande de proxeneţi, susţine că trebuie să facă această anchetă pentru a atrage atenţia asupra fenomenului traficului de persoane. Tot ceea ce-i interesează, de fapt, este să livreze reportajul mai departe şi să-şi încaseze onorariile destul de grase. Se simte acest lucru şi îl simte şi Radu, când începe să-şi facă loc ideea că nu-i chiar atât de onest ce face.

„Fixeur“-ul Radu (Tudor Aaron Istodor) alunecă din ce în ce mai mult pe panta introspecţiei

„Barbarii“ de la Est

Lucrul este sintetizat magistral de maica stareţă (o apariţie extraordinară a actriţei de teatru Cristina Toma) de la aşezământul religios unde-i plasată acum fata: „Ce-au rezolvat sutele de anchete şi reportaje care s-au făcut până acum?“. Călugăriţa consideră că nu-i cazul ca Anca să mai fie traumatizată în continuare. Bineînţeles, Radu va rezolva în stilul românesc, apelând la serviciile poliţistului însoţitor al acesteia (Adrian Titieni). Apariţia Ancăi (Diana Spătărescu, uluitoare) este cutremurătoare şi îi dărâmă neexperimentatului, „nehârşitului“ Radu tot eşafodajul justificativ pe care şi-l construise până atunci.

Realizat sobru şi impecabil (Adrian Sitaru a găsit tonul corect, acea detaşare şi „cruzime“ eficiente artistic, care te fac să nu cazi în patetism), „Fixeur“ aminteşte de filme mari ca „Reconstituirea“, „Onoarea pierdută a Katharinei Blum“ sau „Şoferul de taxi“. Este cel mai bun film al regizorului, după debutul excelent cu „Pescuit sportiv“. Totodată, „Fixeur“ poate fi privit şi ca o metaforă a „ciocnirii civilizaţiilor“ (teoretizată mai demult de Huntington), a şocurilor interculturale Est-Vest.

Felul în care francezii vorbesc despre „adevăr“, „dreptate“ şi alte noţiuni lipsite de conţinut (o frazeologie goală, pentru că-i interesează doar câştigul material) este similar celui în care Occidentul s-a purtat, după ’90, cu „barbarii“ din Est, în a căror viaţă a intrat cu picioarele şi cu „cele mai bune intenţii“. Reacţia acestora nu poate fi decât una, când se poate, violentă: un bolovan în parbriz, aşa cum i se întâmplă, în Bistriţa „profundă“, echipei de filmare.

Info

Fixeur (România-Franţa, 2016)
Regia: Adrian Sitaru
Cu: Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Diana Spătărescu, Cristina Toma, Andreea Vasile, Adrian Titieni

4 stele

Citeşte şi: INTERVIU Adrian Sitaru, regizor: „Prefer să dau chix, decât să fac lucruri verificate, care m-ar plictisi“ VIDEO

PORTRET DE REGIZOR

Adrian Sitaru – liderul cinemaului social din „noul val“

Premiat cu Gopo pentru „Valuri“, în 2008     FOTO: Mediafax

Chiar dacă nu a prins (din motive de vârstă, în primul rând) plutonul principal al „noului val“ douămiist (constituit, să zicem, din Puiu, Mungiu, Muntean, Porumboiu şi Mitulescu), regizorul Adrian Sitaru s-a afirmat decis ca unul dintre cei mai importanţi autori ai acestei mişcări, ca lider al „noului nou val“, să-i spunem, sau al plutonului secund al acesteia. Născut pe 4 noiembrie 1971, în localitatea hunedoreană Deva, Adrian Sitaru este şi unul dintre cei mai prolifici autori de scurtmetraje, activitate cu care s-a afirmat iniţial („scurtul“ său, „Valuri“, din 2007, fiind unul dintre cele mai premiate filme româneşti de acest tip) şi pe care-a continuat-o intens şi după trecerea la lungmetraj. Nici ca autor de lungmetraje, Sitaru n-a şomat, de la „Pescuit sportiv“ (2009) până la actualul „Fixeur“ realizând, în total, nu mai puţin de cinci filme (pe scenariile sale sau ale unor terţi).

Vocaţie experimentală

Aşa cum spuneam, scurtmetrajul „Valuri“ (multipremiat şi realizat, până la urmă, în două variante, cu finalul schimbat) a reprezentat consacrarea pentru tânărul regizor, deşi era departe de a fi primul său film (realiza „scurte“ încă din 1999). Prin el, Sitaru se afirma decis ca reprezentant al unui cinema social, axat pe problemele acute ale actualităţii. Mai era însă ceva la el, devenit evident odată cu primul lungmetraj, „Pescuit sportiv“, realizat la scurtă vreme după „Valuri“: o vocaţie experimentală a naraţiunii (în acest film de debut, ea este dată de „camera subiectivă“, din punctul de vedere al unui singur personaj).

Acest stil experimental Sitaru va încerca să-l păstreze, chiar dacă niciodată nu-i va mai ieşi ca la debut, ceea ce va face ca să-şi mai piardă din numeroşii fani iniţiali: „Din dragoste cu cele mai bune intenţii“ (2011) este filmat cu camera tot timpul pe personajul principal (Bogdan Dumitrache), „Domestic“ (2012, care dezvoltă câteva scurtmetraje) „întretaie“ poveşti cu animale, „Ilegitim“ (2016) se bazează pe improvizaţia actorilor. De aceea e de admirat că „Fixeur“ renunţă la jocuri sterile şi e filmat sobru, reţinut, glacial, adică e cinema adevărat.

Top 5 filme importante

1. Pescuit sportiv (România-Franţa, 2009) (foto dreapta)
2. Fixeur (România-Franţa, 2016)
3. Valuri (România, 2007)
4. Ilegitim (România, 2016)
5. Domestic (România-Germania, 2012)

Citeşte şi:

„Uite avortul, nu e avortul“ – cronica la „Ilegitim“ (2016), precedentul film al lui Adrian Sitaru

„Monştrii“ – cronica la „Domestic“ (2012), un film mai vechi al lui Adrian Sitaru

„Filmul meu este despre dispariţia celor dragi“ – interviu şi cronică despre filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenţii“ (2011)

Maria Dinulescu şi Ioana Flora, în „Pescuit sportiv“ (2009)

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările