Cluj Tango Orchestra: povestea muzicală a unui bandoneon care va fi

Cluj Tango Orchestra, alcătuită din muzicienii Diana Creţu şi Pedro Nuñez – volonişti, Olga Bordas – pianistă şi Sorin Robert – bandoneonist, sprijiniţi de remarcabilii dansatori Viktoria Cormoş şi Horia Călin Pop, au oferit vineri, 26 iulie, un recital memorabil la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Muzicienii încearcă în acest fel să strângă fonduri pentru achiziţionarea unui bandoneon, un instrument esenţial pentru o orchestră de tango.

Cluj Tango Orchestra, alcătuită din muzicienii Diana Creţu şi Pedro Nuñez – volonişti, Olga Bordas – pianistă şi Sorin Robert – bandoneonist, sprijiniţi de remarcabilii dansatori Viktoria Cormoş şi Horia Călin Pop, au oferit un recital memorabil în sala istorică Reduta, din cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei. A fost o etapă a unui efort mai amplu care vizează strângerea fondurilor necesare pentru achiziţionarea unui bandoneon, instrument esenţial pentru o orchestră de tango. Proiectul acestei strângeri de fonduri a fost iniţiat de Lucian Stan, dansator profesionist şi profesor pedagog, campion european de tango argentinian. 

Tangoul – pe lista reprezentativă UNESCO din anul 2009

Tradiţia tangoului este în egală măsură argentiniană şi uruguayană, iar faptul că Cluj Tango Orchestra are în componenţa sa doi foşti membri ai Orchestrei Filarmonice din Montevideo, uruguayanul Pedro Nuñez şi soţia sa, Diana Creţu, originară din Republica Moldova, adaugă un remarcabil plus de autenticitate unui element de patrimoniu imaterial pentru care transmiterea directă, între muzicieni cunoscători şi muzicieni în curs de formare, este foarte importantă. Aceasta pentru că, ne spune Pedro Nuñez, în interpretarea tangoului contează foarte mult experienţa acumulată împreună de componenţii unei orchestre, dar şi experienţa anterioară a fiecăruia dintre aceştia.

Astăzi celebru pretutindeni în lume, tangoul s-a născut în oraşele din bazinul Rio de la Plata, în special în Buenos Aires şi Montevideo. Forţa sa expresivă a putut fi receptată cu uşurinţă în întreaga lume, pentru că la naşterea tangoului au contribuit atât imigranţii europeni de diferite origini, cât şi sclavii africani şi nativii din regiune, cunoscuţi sub numele de criollos. O largă varietate de obiceiuri, credinţe şi ritualuri s-au contopit în acest element de patrimoniu imaterial cu o identitate culturală atât de puternică şi impresionantă.

Bandoneonul: scurtă istorie

Bandoneonul este un element esenţial al unei orchestre de tango. Din acest motiv, chiar în dosarul de nominalizare depus la UNESCO, una dintre acţiunile asumate de CDRT (Centrul pentru Documentarea şi Înregistrarea Tangoului) a fost cea de recuperare a bandoneoanelor furate sau pierdute. Istoria bandoneonului a început însă nu în Argentina sau în Uruguay, ci în Germania. Inventatorul său se numea Heinrich Band, s-a născut în oraşul Krefeld şi a trăit între 1821 şi 1860, ca membru al unei familii cu tradiţie în vânzarea instrumentelor muzicale. Band nu doar că a dus mai departe tradiţia familiei, dar a dovedit o îndemânare deosebită în construirea de instrumente muzicale şi, mai târziu, în adaptarea acestora la noile tendinţe din lumea muzicală. Bandoneonul a fost creaţia sa cea mai importantă. Inspirat din concertină (konzertin), un instrument pe care îl considera frustrant pentru limitările sale, Heinrich Band a creat o versiune considerabil perfecţionată şi amplificată a acestuia, care putea fi asimilată de noul val al muzicii populare şi religioase din Germania acelei epoci. Instrumentul este însă unul dificil, pentru că rigurosul Heinrich Band i-a conferit o complexitate aparte. Acesta nu era de fapt destinat amatorilor, ci unor interpreţi cu abilităţi interpretative foarte dezvoltate. După 1911, bandoneoanele au început să fie exportate în mare număr din Germania către Argentina şi Uruguay. Potrivit unor estimări, peste 60.000 de bandoneoane ar fi ajuns în America de Sud până în timpul celui de al Doilea Război Mondial, când producţia acestor instrumente în Germania a fost drastic redusă, din cauza reorientării atelierelor care le realizau către producţia de război. Multe dintre vechile bandoneoane au fost distruse sau pierdute, iar câteva dintre cele care au supravieţuit sunt considerate, la rândul lor, bunuri de patrimoniu de o valoare deosebită.

Dacă căutaţi „bandoneonist” pe Google…

….este puţin probabil să găsiţi vreun răspuns în limba română. Termenul este însă consacrat în engleză, iar, cu varianta bandoneonista, este foarte popular în spaniolă şi italiană. În urmă cu câţiva ani, o orchestră de tango aflată în turneu în România a încercat să apeleze la colaborarea unui bandoneonist român, pentru a constata cu surprindere că nu exista aşa ceva. Astăzi există Sorin Robert Indrei, un muzician din Cluj care s-a dedicat acestui instrument, dar şi genului muzical care l-a consacrat: tangoul, în cadrul relativ recent constituitei Cluj Tango Orchestra. Bandoneonul utilizat de Cluj Tango Orchestra are venerabila vârstă de 101 ani, fiind realizat în anul încheierii Primului Război Mondial. Pe lângă faptul că instrumentul are o uzură considerabilă şi câteva probleme tehnice, el este, de fapt, împrumutat de la un maestru din Olanda, care îi permite tânărului muzician din Cluj să îl utilizeze până în momentul în care îşi va putea achiziţiona unul numai al lui.

Strângere de fonduri: un bandoneon pentru Cluj Tango Orchestra

Spectacolul de la Cluj a făcut parte dintr-un ciclu de evenimente similare prin care Sorin Robert Indrei încearcă să adune fonduri pentru a achiziţiona un bandoneon pentru el şi pentru orchestra din care face parte. Ar fi al doilea bandoneon din România, pentru că mai există unul la Bucureşti, aflat în proprietatea privată a unui muzician, care nu îl foloseşte însă foarte mult. Bandoneonul, acest instrument extraordinar, este integral confecţionat manual. Se face, evident, doar la comandă şi costă 7000 de euro, sumă din care tinerii muzicieni au reuşit să adune până acum vreo 650. Pentru a-i aduna, ei fac ceea ce ştiu să facă cel mai bine: cântă şi dansează, oferind publicului recitaluri de excepţie. O fac cu pasiune şi dedicaţie, o fac cu energia inconfundabilă a oamenilor pentru care arta este nu atât o meserie, cât o vocaţie şi un mod anume de a fi. Nu ne rămâne decât să le mulţumim pentru momentele artistice unice pe care ni le dăruiesc, şi să sperăm că, poate, se va găsi o cale prin care visul lui Robert Sorin Indrei de a avea un bandoneon al lui, cu care, împreună cu Cluj Tango Orchestra, să împărtăşească publicului din România frumuseţea inegalabilă a tangoului, se va împlini cât mai curând.