Arte

articolul anterior articolul urmator

Concertul

1
3 Jun 2013 16:07:06
Iarina Demian

Începe…Tobele bat, chitarele se dezlănţuie, un val de lumină se plimbă pe feţele palide şi neliniştite ale fetelor din primele rânduri, un fel de cor antic gata să intervină în acţiune,  ochii lor privesc într-un punct fix, de ce nu intră odată?

Tobele bat disperate…nerăbdarea creşte, în culise clinchet de pahare, şoapte, râsete mici şi mai mari, s-au adunat prietenii lui, mulţi, tobele bat, se aprind ţigările cu filtru şi fără filtru, se fac glume, se spun bancuri, se deapănă amintiri, se fac pariuri, se pregătesc aparatele de fotografiat, se vorbeşte la mobil… mult, foarte mult!

ÎN SFÂRŞIT intră în scenă  EL, cel mai îndrăgit, cel mai aşteptat, cel mai iubit dintre pământeni, în această clipă unică. Un strigăt ca de luptă, însoţit de aplauzele zeci, sute şi chiar mii de oameni, străbate toată sala. Se apropie de microfon şi intră cu forţă în prima melodie, în a doua, în a treia, ca şi cum i-ar fi teamă că nu mai apucă sfârşitul. De fiecare dată groaza că îl va lăsa vocea din cauza oboselii, din cauza nodulului care apare şi dispare, care se joacă cu El, care dispune de vocea lui, de mintea lui, de inima lui, de viaţa lui.

Repaus vocal”, îi sună în urechi o voce, tobele bat, sala e în delir, fetele cântă cu ochii în lacrimi, de bucurie şi recunoştinţă.Toată sala ştie cuvintele cântecelor pe dinafară, o femeie cu părul alb se mişcă frenetic în ritmul cântecului şi nimeni nu se miră, şi nimeni nu o întreabă câţi ani are şi nici de ce se află aici, în toiul nopţii.

Reflectoarele s-au încins, prin cămaşa LUI a început să plouă, aerul este fierbinte, prietenenii fumează cu voluptate, cu frenezie, superiori…ţigară de la ţigară, cu filtru şi fără filtru, fiecare dintre ei trăieşte măreţia momentului, rotocoale de fum învăluie scena, sala, orchestra. Tobele bat, aerul este tot mai greu de respirat, clapele pianului punctează sfâşietor de trist moartea unei iubiri, cuvintele ţipă, ies cu durere de pe hornul însângerat al gâtului .   

Urmează  departe, ultimul tren, să dansăm, pe cer, între noi...mai sunt încă atâtea de cântat şi EL luptă să termine CONCERTUL, în picioare.

Ar vrea să strige: „Opriţi fumul să mai intre în plămânii mei, stingeţi afurisitele voastre de ţigări, vreau să respir, vreau să trăiesc şi să cant…nu vreau să mooor!

Simte pe umăr şi pe faţă o adiere uşoară. Iartă-i, nu-i lua în seamă! Ei nu ştiu că sub tine este o plită încinsă, un altar făcut din jar, nu ştiu că artiştii sunt îngeri trişti, prigoniţi din rai, care seară de seară îşi ard aripile, pe plita încinsă de sub ei! Din spatele unui reflector, îl priveste trist...doar CRIST!

Dedic aceste rânduri tuturor Artiştilor care sunt obligati deseori să-şi facă profesia în locaţii în care se fumează din greu, se vorbeşte la telefon, se bea sau se mănânca, dar mai ales se fumează non-stop!

 

 

                       

 

 

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Bby.rux
5.06.2013, 11:29:22

Si eu am cantat, am plans in acelasi timp cu oamenii din sala ,chiar in sala aceea. Ca de fiecare data, am lasat cantecele sa imi patrunda in suflet,dar acestea au trebuit sa strapunga o perdea de fum. Au reusit, caci in unghiul meu nu era fum. Era o caldura amara, plina de nerabdare. A durut,la 16 ani,ca si la o varsta mai inaintata. Ma uitam ,uluita, cum a intrat si apoi a iesit, cum ne-a provocat din nou sa ne gandim la trecut, la iubire la libertate,fara un scancet neputincios. La sfarsit,am inotat intr-o mare de tigarete mototolite. Contrastul m-a durut ingrozitor. Cum sa merite asa ceva un Artist, cand el ne ofera Noua tot ce are mai bun? Nici eu nu sunt de acord, va sustin in totalitate.

Modifică Setările