Arte

articolul anterior articolul urmator

Concursul George Enescu, în spectaculoasă expansiune internaţională

0
2 Oct 2018 10:46:05
Dumitru Avakian

Unicul concurent român căruia i-a fost atribuită distincţia supremă în cadrul recentei ediţii a Concursului enescian a fost compozitorul Alexandru Ştefan Murariu. Lucrarea sa, Concertul pentru clarinet şi orchestră, s-a clasat pe primul loc în cadrul secţiei concursului de compoziţie; juriul fiind condus de renumitul compozitor polonez Zygmunt Krauze.

Tânarul compositor şi-a desăvârşit studiile profesionale în cadrul Academiei clujene de muzică la clasa compozitorului Adrian Pop. In cadrul secţiunii destinate muzicii de cameră, concursul a fost câştigat de compozitorul corean Jung Hoon Nam cu lucrarea Scattering pentru cvartet de coarde. Ambele lucrări vor fi prezentate în primă audiţie absolută în cadrul ediţiei din anul 2010 a Concursului Enescu. Cam târziu! Etalarea acestor creaţii pe parcursul concertelor festivalului enescian din anul viitor, ar fi fost cu totul potrivită.

Concursul Enescu şi-a căştigat o largă notorietate internaţională. Ediţia din acest an o dovedeşte. S-a scris, s-a vorbit, recenta ediţie a Concursului – se poate spune – a depăşit aşteptările; dată fiind larga participare a tinerilor muzicieni sosiţi din toate colţurile lumii. 400 de concurenţi înscrişi! Cu peste 80 mai mulţi decât în ediţia anterioară! Nu poţi să nu observi, o tremie dintre tinerii muzicieni sosiţi la Bucureşti erau originari din Orientul Îndepărtat, din Corea, din China, din Japonia. O dovadă în plus a faptului potrivit căruia cultura muzicală de tradiţie europeană se înscrie în zona unei universalităţi absolute.

Îmbucurător lucru, aproape 10% dintre concurenţi proveneau din România. Ne-am aflat în faţa unei mari competiţii artistice de largă extensie internaţională! Concursul de pian…; acesta a fost realmente dur! 126 de concurenţi înscrişi; 82 ajunşi în competiţie! Rusoaica Daria Parhomenko (foto dreapta) a fost cuceritoare; o inteligernţă sensibil orientată, o cursivitate a comunicării; în plus transparenţe timbrale; sunt date în baza cărora a susţinut partitura celebrului Concert în re minor, cel de al 3-lea, de Rachmaninov. Dezvoltă o graţie interioră absolut fermecătoare, sonorităţi functional adecvate partiturii marelui opus schumanian care este, spre exemplu, Humoresca!

Este de menţionat, faţă de ediţia precedentă numărul concurenţilor pianişti s-a dublat! In finală şi în semifinală au fost promovaţi tineri cu vădită experienţă, cu trecut artistic, competiţional dar şi scenic important. La cei 29 de ani ai săi, rusul Alexandr Panfilov este un artist performer de mare forţă. Dezvoltă o activitate concertistică absolut remarcabilă susinută în importante săli de concert ale lumii muzicale actuale; dispune de un aparat pianistic bine reglat. Construieşte temeinic ţintind grandoarea marilor edificii cum este Sonata în si minor de Liszt. In nuanţele dinamice mari, paroxistice, sunetul său ajunge a fi strivit sub greutatea atacului. In aceste condiţii, rafinamentele timbrale ale Suitei enesciene în re major, nu au mai fost luate în consideraţie; desi partitura  lucrării era plasată pe pupitru. A cucerit locul al treilea.


FOTO Lureatul premiului de compoziţie al concursului internaţional George Enescu, compozitorul Alexandru Ştefan Murariu.

Pe al doilea loc pe podiumul concursului de pian a fost promovat lituanianul Daumants Liepins, artist de inteligenţă activă, sclipitoare. A fost singurul pianist din concurs care s-a apropiat de textul cu totul complex al Sonatei a 3-a, în re major, de Enescu. Semnificativ aspect, la nivelul concertant al relaţiei cu orchestra, toţi cei trei finalişti au susţinut partitura celebrului Concert în re minor, de Rachmaninov, una dintre cele mai dificile partituri neoromantice destinate pianului în prima jumătate a secolului trecut. Miza competiţiei era enormă. Alegerea pe măsură! Pianistul român clasat pe cea mai înaltă poziţie a fost Florian Mitrea, stabilit actualmente, în urma studiilor universitare, la Londra; i-a fost oferită distincţia Fundaţiei  Constanţa Erbiceanu. A realizat o versiune excelent construită, excelent susţinută a marelui opus romantic care este Sonata de Franz Liszt.; este o natură muzicală generoasă, inteligent orientată, o personalitate artistică solară. Preşedinţia juriului a fost asigurată de cunoscutul pianist şi profesor Philippe Entremont.

În finala concursului de violoncel, magistrală s-a dovedit a fi fost realizarea celebrului Concert în mi bemol major, de Dmitri Şostakovici, una dintre cele mai importante partituri ale creaţiei concertante dedicate acestui instrument, în secolul trecut. Protagonist, laureat al distincţiei supreme, a fost estonianul Marcel Johannes Kits (foto dreapta), artistul unei maturizări artistice aflate în temeinică constituire; ne aducem aminte, cei care am fost de faţă, pe parcursul celebrei cadenţe solistice întreaga asistenţă s-a cufundat într-o tăcere absolută; fluxul comunicării a acţionat de o manieră acaparatoare. Valoarea expresivă a sunetului atingea în acest caz cotele introspecţiei spiritualizate! Clasamentul final a fost completat de fracezul Stanislas Kim, de japonezul Shizuka Mitsui, interpreţi ai Concertului de Antonin Dvorak. Cu toţii sunt studenţi ai conservatoarelor din Germania, din Austria, din Franţa. Preşedinţia juriului a fost asigurată de cunoscutul violoncelist, profesor David Geringas.

La secţiunea vioară a Concursului, pe bună dreptate, marele premiu al competiţiei nu a fost acordat; preşedintele juriului a fost cunoscutul violonist, profesorul Pierre Amoyal. Se poate vorbi de natura artistic-virtuoză evidentă, în cazul ambilor finalişti; la nici 19 ani, italienii Vikram Sidona şi Giuseppe Gibboni au de parcurs etapele unei coagulări artistice necesare stabilităţii actului performanţei solistice. Am regretat faptul că ucraineanul Orest Smovzh - bine echilibrat în susţinerea părţii solistice a Concertului de P.I. Ceaikovski - nu i-a fost atribuită nici o distincţie; desi a demonstrate, în finală, stabilitatea unei anume maturităţi.

La şase decenii de la prima sa ediţie, Concurul  George Enescu se dovedeşte în continuare a-şi îndeplini menirea; membrii Agenţiei Artexim, principalii organizatori ai evenimentului, s-au dedicat trup şi suflet acestui deziderat.

Concursul se dovedeşte a fi un eveniment de anvergură internaţională, un eveniment dedicat tinerelor generaţii de muzicieni performeri, de compozitori. Asta şi-a dorit Enescu însuşi atunci când - cu aproape un secol în urmă - a înfiinţat premiul de compoziţie ce-i poartă numele. Abea acum, în concertul de deschidere a actualei ediţii, am putut audia lucrarea laureatului premiului de compoziţie din anul 2016, tănărul compozitor chinez Tian Tian, anume Concertul pentru orchestră. Este creaţia unui tânăr maestru format în cadrul structurilor educaţionale ale ţării sale, actualmente profesor al Conservatorului din Beijing. Este o lucrare orchestrală amplă care depăşeşte limitele unor idiomuri regionale păstrând însă datele proprii unei spiritualităţi în care se identifică marea cultură a ţării sale de origină; ştiinţa orchestrală, vigoarea conducerii discursului muzical, organizarea structurii de ansamblu a  Concertului, ne aduce în zona unei contemporaneităţi temeinic asumate. Excelentă s-a dovedit a fi fost relaţia cu întregul colectiv al Filarmonicii bucureştene, cu tânărul dirijor Gabriel Bebeşelea. Este de menţionat, dintre cei patru laureaţi ai ediţiei din anii 2016 şi 2014, tineri prezenţi de această dată pe scena Atheneului, am putut aprecia că unul era originar din România, anume violonistul Ştefan Tarara căruia i s-au alăturat pianistul spaniol Josu de Solaun, violoncelista coreană Eun-Sun Hong; cu toţii au construit o versiune de excepţională coerenţă a Triplului Concert de Paul Constantinescu, o capodoperă a perioadei aşa-numit clasice a muzicii româneşti.

Pe parcursul seriei de recitaluri ale maeştrilor, membri ai juriilor, concertele de special interes s-au dovedit a fi fost cel al violoncelistului Raphael Wallphisch însoţit de pianistul John York; un exemplu de înţeleaptă colaborare camerală realizată pe parcursul unui program inedit. Nonconformist în sensul atractiv al termenului s-a dovedit a fi fost apariţia pianistului Peter Jablonsky. Aşteptări contrazise de o evoluţie muzicală de-a dreptul dezamăgitoare a oferit violonistul Salvatore Accardo, un artist cu trecut glotios dar care nu ştie când este cazul a se retrage de pe scenă. Poate fi ajutat evitând a-l readuce în concert!

Prestaţia colectivului Filarmonicii bucureştene s-a dovedit inegală. In funcţie de prestaţia dirijorilor care au condus cele trei finale ale Concursului. Excepţională a fost conducerea asigurată de dirijorul Vassily Sinaisky; partial împlinită cea a dirijorilor Christoph Poppen sau Paul Watkins.

Ce este de făcut în continuare? Sunt destule! Dată fiind notorietatea în ascensiune a competiţiei tinerilor pianişti, exigenţele pot fi sporite. La nivelul suprem al marilor competiţii pianistice, în etapele finale sunt prezentate două concerte cu orchestra dintre care unul din literature clasică, celălalt din marea literatură clasico-romantică. Pot exista, cum se practică în unele competiţii, la casele cele mari, etape de muzică de cameră. Este de asemenea utilă revenirea la concursul dedicat tinerilor vocalişti! …stimulând astfel, în primul rând, cultura cantului vocal. Enescu a compus două opere, şi peste cincizeci de miniaturi vocal-instrumentale. Competiţia merită a fi extinsă.

Sunt speranţe, bucurii muzicale, sunt deziderate îndreptăţite. Se împlinesc o sută de ani de la marile performanţe enesciene ale anilor 1918-1920, perioadă marcată de maturitatea creatoare a unuia dintre personalităţile artistice atât de importante, de captivante, ale secolului trecut.

Materialul a apărut anterior în revista România Literară.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările