Conferinţa filosofului Mihai Şora de la TNB, amânată pentru 21 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Şora va susţine o conferinţă la TNB
Mihai Şora va susţine o conferinţă la TNB

Din motive obiective, conferinţa „101. Dialog cu Mihai Şora” programată pentru data de 14 ianuarie 2018 a fost amânată pentru duminică 21 ianuarie 2018, ora 11.00, la Sala Studio a TNB.

Biletele cumpărate rămân valabile pentru aceast dată sau doritorii îşi pot recupera contravaloarea acestora de la Casa de bilete a TNB sau de pe mystage.ro pentru cele achiziţionate online.

Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916, la Timişoara. A urmat studii de filosofie la Universitatea din Bucureşti (1934-1938), unde i-a avut profesori, printre alţii, pe Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu, iar ca asistent pe Mircea Eliade. Bursier al guvernului Franţei, ajunge în 1939 la Paris, unde obţine titlul de doctor în filosofie, devenind pentru o vreme cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique.

Revenit în ţară în 1948, se dedică unei vaste activităţi editoriale, regândind din temelii colecţia „Biblioteca pentru toţi”, în care vor apărea în deceniile şapte, opt şi nouă cele mai importante cărţi ale culturii universale. Din anii '70 a început să publice dialoguri filosofice în revistele literare, care mai târziu vor alcătui cărţi de referinţă în filosofia românească. După 1990 a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi a ocupat fotoliul de ministru al Învăţământului în primul guvern de după Revoluţie. Din 2012 este membru de onoare al Academiei Române.

În ultima perioadă, filosoful Mihai Şora a devenit tot mai popular în mediul online, acolo unde postările sale pe pagina de socializare sunt urmărite şi apreciate de mii de persoane, iar activitatea sa online este una care a generat numeroase reacţii. În ciuda vârstei sale înaintate, Mihai Şora a putut fi văzut în mai multe rânduri la protestele din Piaţa Victoriei, dar şi la Iaşi.

Printre operele sale literare se numără: Du dialogue intérieur, 1947, Paris, Editions Gallimard; trad. rom. Despre dialogul interior. Fragment dintr-o Antropologie Metafizică, 1995; Sarea pământului, 1978; A fi, a face, a avea, 1985; eu&tu&el&ea sau dialogul generalizat, 1990; Firul ierbii, 1998; Câteva crochiuri şi evocări, 2000; Mai avem un viitor? România la început de mileniu, interviuri, 2001; Locuri comune, 2004; Clipa şi timpul, 2005

Mihai Şora a mai susţinut două conferinţe la Teatrul Naţional, prima în 2007 - Puterea cuvintelor sau despre onestitatea intelectuală, a doua în 2009 - Partea dăruită a jocului: Brâncuşi văzut de Fondane. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite