Cristian Mungiu şi Danis Tanovic, la prima ediţie a Festivalului Qumra din Doha, Qatar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Mungiu se numără printre invitaţii speciali ai festivalului de film din Qatar
Cristian Mungiu se numără printre invitaţii speciali ai festivalului de film din Qatar

Cineaştii Cristian Mungiu şi Danis Tanovic se numără printre personalităţile din industria cinematografică ce vor susţine o serie de masterclass-uri la prima ediţie a Festivalului Qumra, organizat de Institutul de Film din Doha, Qatar.

Institutul de Film din Doha a dezvăluit programul Festivalului Qumra, un eveniment iniţiat pentru încurajarea realizatorilor de film care se află la prima sau a doua peliculă din cariera lor. Evenimentul beneficiază de o abordare inovatoare, combinând ateliere de filme cu elementele unui festival.

În centrul festivalului se vor afla masterclass-urile dedicate tinerilor realizatori de film, acestea urmând să fie susţinute de unii dintre cei mai importanţi cineaşti din lume.

"Rezervaţi" pentru "Qumra Masters" sunt deja Abderrahmane Sissako, care a realizat "Timbuktu", câştigătorul premiului Palme d'Or Cristian Mungiu, premiat la Cannes pentru lungmetrajul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", regizorul Danis Tanovic, distins cu premiul Oscar, şi multipremiata actriţă iraniană Leila Hatami, care a jucat în lungmetrajul "A Separation".

Prima ediţie a Festivalului Qumra se va desfăşura între 6 şi 11 martie 2015, la Doha, la eveniment urmând să participe peste 60 de persoane din industria cinematografică.

"Vrem să fim siguri că aducem cei mai potriviţi oameni care să îi ajute să progreseze, indiferent dacă sunt finanţatori, agenţi de vânzări, consultanţi scenarişti, orice este nevoie pentru aceste proiecte", a declarat Fatma Al Remaihi, CEO al Institutului de Film din Doha.

Partea de festival a Qumra va consta în proiecţii cinematografice selectate în mare parte de membrii Qumra Masters. Totodată, fiecare film va fi urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu participarea publicului, intrarea la evenimente fiind liberă.

Primele planuri pentru organizarea Qumra au fost anunţate în mai 2013, după ce Institutul de Film din Doha a încheiat colaborarea cu Festivalul Tribeca (New York), renunţând la Doha-Tribeca Festival.

Qumra este condus de o echipă a Institutului de Film din Doha, dar lucrează îndeaproape cu Festivalul de Film de la Sarajevo.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite