Criticii liberalismului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am tot respectul faţă de Jean Daniel, fondatorul, cu peste 50 de ani în urmă, al hebdomadarului francez de stânga „Le Nouvel Observateur“, recent rebotezat pe scurt „L'Obs“, al cărui „Editorial“,  rebotezat tot pe scurt „Edito“, din numărul 2642 (25 iunie-1 iulie), m-a determinat să scriu rândurile de faţă.

Karl Popper a dovedit mai demult că întreaga critică pe care o aduce Karl Marx capitalismului englez de la mijlocul secolului XIX se bazează pe date economice şi sociale proprii începutului aceluiaşi secol, care nu mai erau valabile în epoca în care îşi scria studiul. O legislaţie nouă reglementase între timp raporturile de muncă. Marx nu ţine seama de schimbare. Premisa criticii lui constă, aşa dar, într-o realitate care nu mai exista de câteva decenii.

Iată ce scrie Jean Daniel astăzi:

„Trăim într-o civilizaţie în care industria se prăbuşeşte, după ce a înlocuit agricultura, în care realismul s-a substituit utopiei şi chiar ideologiei, în care individualismul triumfă contra solidarităţii şi în care, în spatele cortinei de un roşu aprins a cifrelor, statisticilor, bugetelor şi concurenţei, un singur lucru pare a fi dispărut, şi anume omul […] N-avea dreptate Condorcet care făcea din egalitatea economico-socială o condiţie a progresului moral“.

Riguros inexact! Să luăm constatările lui Jean Daniel pe rând.

(Neo)liberalismul, realist

Nu e adevărat că industria se prăbuşeşte în capitalism. Industria este principalul produs al capitalismului. Doar că industria actuală nu mai seamănă cu aceea de ieri. Noi tehnologii au modificat-o structural şi radical. Şi cum, adică, industria a luat locul agriculturii? Din contra, a făcut din agricultură o ocupaţie mai mult decât rentabilă şi asta, graţie tocmai noilor tehnologii create de industriile de tot felul pentru munca câmpului. În ţările capitaliste, în care (neo)liberalismul este ideologia de bază, nimeni nu mai moare de foame. Există chiar perioade de supraproducţie, când statul plăteşte fermierilor despăgubiri pentru diminuarea producţiei, de cereale, de exemplu, în Franţa.

Foametea cronică din anumite ţări africane nu e rezultatul unei politici economice (neo)liberale, din contra, a uneia centralizate, ca în fostele state comuniste lipsite de o economie de piaţă.

A da vina pe secetă sau pe alte calamităţi naturale este a-i cruţa pe guvernanţi de acuzaţia unui management defectuos. Următoarea remarcă a lui Jean Daniel este corectă: (neo)liberalismul e realist, nu utopic. Doar că asta nu reprezintă un defect, ci o calitate. Ideologia este cea care a distrus economia şi societatea comunistă.

Mai ţineţi minte sloganul parodic de odinioară: speech cu speech, patriei snop? În sfârşit, cum să conteşti ideea că societăţile (neo)liberale sunt cele care au făcut mai mult pentru om şi pentru viaţa împreună a comunităţilor decât orice civilizaţie din istorie? E imposibil să accepţi critica celor care ignoră existenţa în capitalism a unei calităţi a vieţii umane superioare tuturor regimurilor anterioare. Cu toate inegalităţile, nici atât de mari în societăţile dezvoltate pe cât clamează aceiaşi critici, capitalismul (neo)liberal acordă unui număr considerabil de cetăţeni şansa de a avea cele de trebuinţă, de a profita de viaţă într-o măsură necunoscută strămoşilor noştri. Spre a nu mai vorbi de protecţia sănătăţii şi a consumului.

Spiritualitatea din capitalism

Condorcet vorbea de progres moral. Să despărţim afirmaţia filosofului luminist francez în două. Civilizaţia capitalistă nu înseamnă lipsă de spiritualitate. Suntem înconjuraţi de obiecte care sunt rodul spiritului uman. Islamiştii radicali consideră că spiritul se reduce la religie şi, încă, la interpretarea lor a textelor sacre, care e de obicei una literală şi fără discernământ. Ceea ce nu-i împiedică să se folosească de achiziţiile spiritului uman ca şi cum le-ar fi picat din cer, făcând, de exemplu, din internet o armă.

Cât priveşte morala, iată, pe de o parte, cazurile cele mai oribile de amoralitate ne vin tot din partea organizaţiilor teroriste, iar pe de alta, nici o societate din istorie n-a reglementat mai strict drepturile şi obligaţiile omului decât aceea capitalistă. Au devenit oamenii mai buni? Părerea mea e că da. N-o spun fără a  mă fi gândit temeinic înainte. Priviţi în urmă: până doar cu puţine secole în urmă, statele se măcelăreau între ele şi îi ucideau barbar, nu numai pe cei de altă credinţă, dar chiar pe proprii supuşi; tratatele şi convenţiile internaţionale se refereau exclusiv la guvernanţi, nicidecum la popoare; despre toleranţă, nici vorbă. Indivizii nu pot fi mai morali decât societăţile în care trăiesc. Au existat şi vor mai exista anarhişti, rebeli, nebuni, inşi asociali. Dar când altădată în trecut societatea a reuşit într-o măsură mai mare să armonizeze tendinţele şi contradicţiile din sânul ei.

A trage concluzia, cum fac Marx şi Jean Daniel, că „spiritul profitului“ e păcatul mortal al liberalismului înseamnă a nu vedea că nu câştigul în sine, cu toate derivele, caracterizează capitalismul, ci calea pe care civilizaţia liberală o propune, şi anume  economie de piaţă, concurenţă, şanse egale, şcolarizare, artă, pe scurt, o cultură umanistă. E loc şi pentru mai bine? Desigur. Dar cale de întors nu există, dacă vrem să păstrăm tot ce omul a făcut mai bun pentru om şi să evităm riscul ca societăţile liberale contemporane să semene cu cele de felul  Daech.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite