CRONICĂ „Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar”- filmul realizat după mărturisirile celei mai celebre amante a lui Pablo Escobar

La doar un an de la publicarea cărţii ”Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar” în România de către Editura Litera, tumultoasa poveste de dragoste dintre Virginia Vallejo, cea mai iubită jurnalistă a Columbiei, şi Pablo Escobar, unul dintre cei mai celebri traficanţi de droguri ai lumii, prinde viaţă şi pe marele ecran. Filmul „Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar” intră în cinematografele româneşti începând de vineri.

Adaptare a cărţii cu titlu omonim scrisă de Vallejo însuşi, filmul „Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar” (Loving Pablo, hating Escobar), în regia lui Fernando León de Aranoa, surprinde o serie de momente cheie din relaţia celor doi şi, implicit, din viaţa supranumitului „lord al drogurilor,” pătrunzând în intimitatea vieţilor acestora.

Printr-o manieră plină de sarcasm dar totodată presărată cu o  uşoară doză  de cinism pe alocuri, realitatea acelor vremuri este transpusă într-un mod total diferit faţă de filmele şi documentarele de acest gen realizate până acum. De fapt, latura ironică a lui Pablo Escobar, evidenţiată în mod constant pe tot parcursul filmului, stârneşte hohote de râs chiar şi în cele mai critice momente ale poveştii, precum plănuirea asasinării rivalului său Cesar Gaviria, candidat la preşedinţia Columbiei. 

Din acest punct de vedere, se poate spune că ”Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar" este prima creaţie cinematografică care să ofere o imagine atât de intimă în ceea ce îl priveşte pe traficant, în pofida faptului că urmează firul unei poveşti care nu este spusă pentru prima dată.

Javier Bardem şi Penelope Cruz în rolurile din ”Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar” (Foto: Daily Mail)

Un element nou este perspectiva din care Escobar este văzut, şi anume cea a Virginiei Vallejo, femeia cu care a întreţinut o relaţie extraconjugală ce sfidează limitele imaginaţiei vreme de un deceniu. De aceea, acesta este prezentat nu doar ca un traficant de droguri, om politic sau geniu al crimei şi al corupţiei, dar şi ca un bărbat şarmant, intrigant şi pasional. Din acest punct de vedere, se poate spune faptul că dozajul în ceea ce priveşte expunerea elementelor personalităţii lui Escobar se află într-un echilibru aproape perfect, cu excepţia faptului că, în unele momente, pare că genul filmului se transformă într-o uşoară comedie.

                                                                                                ( Foto: facebook.com/upcomingmovies)

În ceea ce priveşte distribuţia, Penelope Cruz (Virginia Vallejo) şi Javier Bardem (Pablo Escobar) alcătuiesc o echipă bună, însă, din nefericire, pare că nu pot replica pasiunea dintre cei doi aşa cum este expusă în varianta tipărită a poveştii. Mai mult decât atât, deşi pare că reuşeşte să adopte în mare parte atitudinea adevăratei Virginia Vallejo, Penelope Cruz nu emană în totalitate puterea şi curajul de care Vallejo dă dovadă pe parcursul relaţiei cu Escobar, îndeosebi spre sfârşitul acesteia. De asemenea, în comparaţie cu alţi actori ce au jucat rolul „lordului drogurilor”, asemănarea fizică dintre Javier Bardem şi personajul pe care îl interpretează este uşor forţată, însă este salvată de autenticitatea conferită de accentul său latin.

Astfel, „Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar'  este un film ce surprinde din numeroase puncte de vedere, însă nu pozitiv în totalitate. Un lucru sigur este faptul că este cu mult diferit faţă de filmele ce îl au în centrul atenţiei pe Pablo Escobar apărute până acum, prezentând povestea din unghiul unei femei a cărei viaţă a fost schimbată în totalitate de acesta. 

Redăm mai jos un fragment din cartea scrisă de Virginia Vallejo, publicată la editura Litera, în traducerea Oanei Balaş:

Este ora şase dimineaţa, marţi, 18 iulie 2006. Trei automobile blindate ale Ambasadei Americane vin să mă ia de la apartamentul mamei mele din Bogotá pentru a mă conduce la aeroport, unde mă aşteaptă, cu motoarele pornite, un avion ce se îndreaptă spre o destinaţie necunoscută din Statele Unite. Suntem precedaţi şi urmaţi de automobile care se deplasează cu mare viteză şi în care se află agenţi de pază, înarmaţi cu mitraliere. Cu o seară înainte, şeful securităţii de la Ambasada Americană m-a avertizat că sunt nişte persoane dubioase în parcul de vizavi de clădire şi mi‑a adus la cunoştinţă faptul că are misiunea de a mă proteja. Nu trebuie să mă apropii de ferestre sau să deschid uşa sub nici o formă. O altă maşină cu bunurile mele de preţ a plecat cu o oră înainte; îi aparţine lui Antonio Galán Sarmiento, preşedintele Consiliului din Bogotá, fratele lui Luis Carlos Galán, candidatul la preşedinţie asasinat în august 1989, la ordinele lui Pablo Escobar Gaviria, şeful cartelului din Medellín. 

Escobar, fostul meu amant, a fost împuşcat pe 2 decembrie 1993. Pentru a‑l captura şi ucide, după un an şi jumătate de urmărire, a fost nevoie de o recompensă de 25 de milioane de dolari, de banii câtorva dintre cele mai bogate personae din Columbia, de avioane americane cu radare speciale şi de intervenţia unui comando al poliţiei columbiene special antrenat pentru această operaţiune şi de cea a aproximativ 8 000 de persoane aparţinând unor organisme de securitate ale statului, a cartelurilor de droguri rivale, a unor grupări paramilitare, a mai multor efective DEA, FBI, CIA, Navy Seals din Marina Americană şi a trupelor Delta din Armata Americană.

Cu două zile înainte, l‑am acuzat în periodicul The New Herald din Miami pe Alberto Santofimio Botero, fost senator, ministru şi candidat la preşedinţie, că a instigat la asasinarea lui Luis Carlos Galán şi că a facilitat contacte între marii capi ai traficului de droguri şi preşedinţii Columbiei. Jurnalul din Florida a acordat relatării mele o pătrime din prima pagină a ediţiei de duminică şi o pagină integrală în interior. Álvaro Uribe Vélez, care tocmai a fost reales preşedinte al Columbiei cu peste 70 la sută dintre voturi, se pregăteşte să preia funcţia pe 7 august. După ce i‑am propus procurorului general să depun mărturie în procesul aflat pe rol împotriva lui Santofimio, care ar fi trebuit să se mai prelungească două luni, judecătorul care se ocupa de caz l‑a închis brusc. 

În semn de protest, fostul preşedinte, ambasador al Columbiei la Washington, şi‑a dat demisia din funcţie. Uribe s‑a văzut silit să anunţe numirea celuilalt fost preşedinte în funcţia de ambasador al Columbiei în Franţa. Un nou ministru al afacerilor externe a fost numit în locul celui anterior, care a devenit ambasador al Columbiei la Washington. Guvernul Statelor Unite ştie foarte bine că, dacă îmi refuză protecţia, s‑ar putea să‑mi pierd viaţa în zilele ce urmează, cum i s‑a întâmplat celuilalt din cei doi martori unici în procesul împotriva lui Santofimio. Ştie, de asemenea, că deţin informaţii esenţiale despre unele dintre cele mai cumplite crime din istoria recentă a Columbiei şi despre pătrunderea influenţei traficanţilor de droguri în rândurile celor mai puternici şi de neatins, care controlează puterile prezidenţială, politică, juridică, militară şi mediatică. (Copyright: Editura Litera)