Arte

articolul anterior articolul urmator

Cronică: Lise Davidsen şi Freddie De Tommaso la Bucureşti

1
12 May 2022 12:33:51
Alexandru Pătraşcu
Lise Davidsen şi Freddie De Tommaso
Lise Davidsen şi Freddie De Tommaso

Acum şapte ani, Christian Badea prezenta la Filarmonică un program Richard Strauss în care aducea o necunoscută pentru Ultimele patru lieduri. O soprană norvegiană de o statură impunătoare, cu faţă de copil şi cu o voce imensă, care a umplut imediat Ateneul, plutind imperial peste orchestră.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

A fost ceva atât de impresionant, încât am fost şi la repetiţia generală şi la cele două concerte şi aş fi putut să ascult această voce la infinit. Trei luni mai târziu, Lise Davidsen, soprana inocentă de la Ateneu, câştiga categoric Operalia cântând în finală Dich, teure Halle, grüß ich wieder, aria prinţesei Elisabeth din Tannhäuser, atât de entuziasmant încât a devenit, peste noapte, cea mai frumoasă promisiune a muzicii de operă, în special în cea a lui Wagner. Tot atunci a câştigat Operalia şi Ionuţ Hotea, însă carierele artistice ale celor doi au decolat cum nu se poate mai diferit, Lise Davidsen fiind astăzi (desigur, cu dezbaterea de rigoare) soprana numărul unu a lumii.

Între timp, a revenit la Bucureşti la Festivalul Enescu 2019, ca Ellen Orford din Peter Grimes, un titlu prea ezoteric pentru România, care n-a atras prea mult public la Sala Palatului, dar n-aş fi ratat-o pentru nimic în lume. A fost aproape de a fura întregul spectacol din clipa în care a deschis gura pentru prima notă. De atunci şi până azi a devenit zeiţă la Bayreuth, unde a făcut furori în Tannhäuser şi toată lumea aşteaptă de la ea ziua când va deveni Brünnhilde şi (mai ales) Isolde.

Iar acum a venit rândul Operei Naţionale s-o prezinte publicului. Acest public pe care nici o instituţie muzicală nu reuşeşte să-l identifice clar. Ocazia a fost un concert caritabil în beneficiul Institutului Oncologic din Iaşi, specializat în tratamentul paleativ, o temă foarte serioasă de discuţie în domeniul sănătăţii din România. Din păcate, gala de la ONB n-a fost sold-out, deşi ar fi trebuit, din toate motivele din lume. Nici măcar prezenţa de ultimă oră a lui Freddie De Tommaso n-a animat prea tare vânzarea de bilete, ce păcat!

Freddie De Tommaso a erupt în lumea operei anul trecut, când l-a înlocuit pe Bryan Hymel la Covent Garden în Tosca după un prim act, preluându-i apoi toate spectacolele din serie. Un tenor spinto de nici 30 de ani e ceva rar, cum nu s-a mai văzut de mult, cam de pe vremea debutului lui José Cura.

Lise Davidsen a cântat patru arii. A început cu Dich, teure Halle, în care a avut cea mai bună interpretare dintre ele, dar la care publicul a reacţionat moderat (Wagner e încă insolit la ONB). Însă la al doilea moment, Ineggiamo din Cavalleria rusticana, când vocea Lisei s-a înălţat maiestuos peste un cor care aproape urla şi o orchestră care tuna, spectatorii au rămas stupefiaţi în faţa acestui adevărat fenomen vocal care nici măcar nu fusese împins la limitele resurselor sale. Pur şi simplu nu aveau cu ce compara acest fluviu sonor fără echivalent pe scenele româneşti. A urmat un cadou, Vieni t’affretta din Macbeth, în primă audiţie, la fel de intens, arie cântată cu o anumită demnitate regală, un moment înspăimântător prin volumul sonor, dar atrăgător într-un mod inexorabil. În fine, Vissi d’arte, început aproape cu gura închisă pentru a menţine în limitele partiturii debutul pianissim al ariei care s-a deschis spre final atotcuprinzător. Patru arii au fost suficiente pentru a lăsa o impresie foarte puternică unui public uluit.

Freddie De Tommaso a cântat mai mult. A început cu La mia letizia infondere din I Lombardi, continuând cu Mamma! Quel vino é generoso din CavalleriaLamento-ul lui Federico din L’arlesianaSento avvampar nel l’amina din Simon Boccanegra Ah, la paterne mano din Macbeth şi terminând cu E lucevan le stele din Tosca. La 29 de ani, tenorul anglo-italian e deja impresionant. O voce spinto, tăioasă în acute, dar cu manieră italiană bine însuşită, atacând cu siguranţă notele înalte, suferind puţin în momentele când ţinea morţiş să ducă pianissimo în falsetto, chiar în pasajul dintre registrul mediu şi acut. Ataşant, de o tinereţe adorabilă, a venit, a cântat, a cucerit. Dacă există un regret, acela este că nu s-a cântat nici un duet.

Au fost şi câteva momente de respiro pentru solişti, alocate unor bucăţi simfonice din opere, interpretate de orchestra şi corul ONB conduse de José Miguel Perez Sierra. Falanga instrumentală a Operei prezentă pe scenă arată mult întinerită. Greşelile tehnice de altădată au dispărut, lăsând locul unei maniere de interpretare în care se vede lipsa de experienţă, totul fiind cântat şcolăreşte şi fără legătură cu ce ar trebui să însemne momentul respectiv în contextul unui libret. Dirijorul spaniol s-a străduit să galvanizeze expresivitatea, dar s-a izbit de un zid de ignoranţă, ca şi cum instrumentiştii nu ştiu ce să facă cu indicaţiile sale. Acest moment de schimbare a generaţiilor e important. Dacă aceşti muzicieni sunt îndrumaţi de dirijori buni, cu experienţă în teatre de operă importante, există o şansă ca ONB să progreseze decisiv. Dacă nu, atunci viitorul e de rău augur pentru că vor ruina spectacole în care, la Bucureşti, sunt invitaţi solişti tot mai importanţi din lumea bună a Operei.

Aceasta este, pe scurt, povestea unui concert memorabil. Însă evenimentul care urmează şi care ar trebui să marcheze stagiunea de primăvară a ONB este Otello, pe 8 şi 11 Iunie. Voi reveni.

Caseta tehnică:
Într-o marţi, 10 Mai, la Opera Naţională Bucureşti
Concert de Gală Extraordinar
în beneficiul Institutului Regional de Oncologie Iaşi

Lise Davidsen – soprană
Freddie De Tommaso – tenor
Regia: Rareş Zaharia
Orchestra şi Corul Operei Naţionale Bucureşti (maestru de cor: Daniel Jinga)
Dirijor: José Miguel Perez Sierra

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Sorin Ionascu
13.05.2022, 23:47:53

In sfarsit, un articol pus integral, dupa niste jalnice tentative de clickbait. Cateva completari utile, chiar necesare. 1. Toti invitatii au participat gratuit, lucru expus foarte clar in timpul galei. Aceasta a insemnat o mare provocare, dar ei au facut tot posibilul sa aiba prestatii cat mai reusite. 2. Lise Davidsen canta dupa o raceala cu laringita severa. Desi era indispusa vocal (pe alocuri se simtea cate ceva, mai ales in asprimea timbrului), a accceptat provocarea si sarcina pe care si-o asumase, dar a redus la minimum participarea sa. 3 arii in program, plus un bis. Suficient insa sa ne bucure si sa ne zgaltaie pana in profunzimi. 3. Freddie de Tommaso a avut 7 arii, 6 in recital si 1 la bis - ai uitat de Carmen. Unele lucruri nu i-au iesit impecabil, dar sa nu uitam ca are 28 de ani, a venit la Bucuresti in dimineata acelei zile, a facut apoi o repetitie si seara a cantat, un program nu tocmai usor. Sigur, are unele mici probleme tehnice, dar ele pot sa apara si din cauza oboselii si lipsei de experienta. Ramane o voce redutabila, cu o proiectie foarte bine construita, cu disponibilitati de virtuozitate, cu inflexiuni diverse, cu mare putere de expresie, care se va dezvolta cu timpul. Deja e uimitor cat de frumos si nuantat canta, rar auzi un canteret de varsta lui oferind interpretari atat de intense si interesante. Are potentialul sa ajunga unul din cei mai mari tenori verdieni ai timpului lui si, poate unul din cei mai mari vreodata. Oarece minus in Carmen, rol pe care deja l-a cantat, unde se simte lipsa unei pregatiri lingvistice si stilistice, dar asta se poate corecta. 4. Lipsa unui duet din program a fost, probabil, datorata lipsei timpului de repetitii. 5. Orchestra a sunat mult mai proaspat si mai coerent decat cu rutinatii casei. Cateva decalaje au aratat ca e nevoie de ceva mai mult timp de repetitii pentru o mai buna sincronizare. Se vede cand in fata lor se afla un om care stie cum sa construiasca un discurs muzical - marele minus fiind modul cum a construit Corul robilor din Nabucco, cazand in capcana obisnuita de a-l face ca pe un vals, ceea ce l-a transformat intr-o piesa cvasi-pop anosta si plicticoasa, lipsita de mesajul original si la care si publicul a reactionat in consecinta, cu aplauze de complezenta. 6. Corul a sunt si el mai rotund si mai omogen decat in spectacolele obisnuite, si asta nu doar pentru ca a fost bagat in fundul scenei. 7. Nu am inteles ce inseamna "Vieni t’affretta din Macbeth, în primă audiţie". Opera s-a cantat ani buni la ONB, productia semnata de Petrika Ionesco fiind una din cele mai remarcabile, asta dupa ce fusese prezentata in concert, in finalul stagiunii anterioare (si singura data cand Lady a fost Mariana Colpos). Si Maria Guleghina a cantat in recitalul ei din martie 2020 aceasta arie. 8. Mai multi au remarcat ca oamenii nu s-au deranjat sa vina nici macar cand s-au dat mormane de invitatii, un lucru absolut rusinos. Nemaivorbind de faptul ca nu prea s-a inteles mesajul acestei gale, sprijinul financiar pentru o institutie cu o activitate foarte speciala, de care din ce in ce mai multi oameni au nevoie si care este foarte slab acoperita in Romania. In cele doua momente vorbite, care se voiau foarte emotionante (e drept, nu tocmai reusit realizate), publicul a inceput in mare masura sa se foiasca, sa citesca - pe telefon - presa sau mesajele de pe retele sociale ori sa dea alte mesaje. Alta mare dovada de mojicie si nesimtire crasa. Unii erau atat de preocupati de mesajele lor, incat nu tineau inchise telefonele mai mult de 1-2 minute, nici in timpul muzicii. Evident, fara sa tina cont ca ecranele aprinse se vad de la foarte mare distanta. Am plecat incantat de spectacolul oferit de invitati, dar cu gustul amar ca mai avem foarte mult pana sa ajungem sa-i si meritam.

-1 (1 vot)
Modifică Setările