Arte

articolul anterior articolul urmator

Cu Mariana Nicolesco, de la lied la aria de operă

0
31 Oct 2017 13:05:33
Costin Popa
Mariana Nicolesco
Mariana Nicolesco

Toamna muzicală este îmbogăţită în fiecare an de recitalurile pe care distinsa soprană le iniţiază în contextul aducerii în prim plan a liedului românesc şi universal, ca pandant al marilor evenimente desfăşurate sub auspiciile Festivalului şi Concursului Internaţional „Hariclea Darclée“, în care opera este regina absolută.

În acest an, tradiţionalul recital de la Sala Bolţilor a ARCUB a îngemănat arta liedului cu cea a paginilor de teatru liric sub titlul „De la Lied la Aria de Operă“, un traiect capital pentru voce şi cânt. Glasul uman nu se poate considera împlinit dacă interpretarea nu parcurge cele două stadii obligatorii spre desăvârşirea artistică.

Este ceea ce a dorit să ilustreze Mariana Nicolesco şi tinerii discipoli veniţi de la Cursurile sale de Măiestrie în arta liedului, recent încheiate, în pregătirea celor de anul viitor, în teritoriul operei. S-a construit un parcurs ce a pornit de la miniatura vocală cultă, ilustrată prin diverse compoziţii aparţinând unor varii areale stilistice reprezentate de lied, romanţă, chanson, musica da camera, până la arii de partituri clasice, romantice, veriste ori contemporane. Creaţia originală românească, prin Gheorghe Dumitrescu, Nicolae Bretan, Paul Constantinescu, Dan Dediu, Tiberiu Brediceanu, a avut locul său bine reprezentat şi definit.

Alese în mod special din creaţia aceluiaşi compozitor român sau străin pentru fiecare interpret în parte, cu scopul de a ilustra similitudini componistice şi trimiteri de la lied la aria de operă, îndeosebi în sens dramaturgic, piesele din program au beneficiat de prezentarea Marianei Nicolesco, subtilă şi analitică exegetă a stilisticii cântului. Intervenţiile artistei şi profesoarei au transformat recitalul într-un veritabil curs de măiestrie – spectacol, tinerii fiind îndrumaţi, îndreptaţi către valorizări expresive în teritoriile abordate, cu direcţionări şi către alte zone recomandate de vocalităţile proprii.

Aşa încât cristalinei soprane Larisa Ştefan, performantă în ţesături vocale acute, după expunerea unui lied şi a unei arii de Gheorghe Dumitrescu, i s-a cerut redarea spectaculară a unor vocalize din „Lakmé“ de Delibes, basului Andrei Nicoară, posesor al unui registru central solid relevat în compoziţii de Nicolae Bretan, i-au revenit pasaje adiţionale de Gershwin şi Cimarosa. Delicioasa soprană Ramona Păun (în partituri mozartiene) a primit şi replica lui Andrei Nicoară pentru scena Zerlina – Masetto din „Don Giovanni“. Cu nuanţări expresive, baritonul Alexandru Constantin a cântat un lied de Paul Constantinescu şi, alături de basul de caracter Iustinian Zetea, scena de debut a operei „O noapte furtunoasă“, în care au intervenit vocile Larisei Ştefan şi chiar a pianistului Alexandru Petrovici. O solicitare din partea Mariana Nicolesco a adus suculenţă suplimentară momentului comic.

Andreea Novac sub îndrumarea Marianei Nicolesco

Cu linie vocală bine pliată formulărilor belcantiste, soprana Andreea Novac, îndrumată de interpreta esenţială a genului care este Mariana Nicolesco, s-a implicat în universul bellinian. Componistica secolului nostru a fost reprezentată de creaţiile lui Dan Dediu (liedul „Păianjenul“ pe versuri de Arghezi şi aria lui Pristanda din opera „O scrisoare pierdută“), bine puse în pagină de Iustinian Zetea.

Un moment de vîrf al seratei a fost prezenţa pe podium a cunoscutei mezzosoprane Oana Andra, artistă de adâncă poetică în „Élégie“ de Massenet şi răscolitoare interpretă a ariei „scrisorilor“ din „Werther“ a aceluiaşi Massenet.

Promiţătorul tenor liric Mihai Urzicana a pătruns în universul puccinian prin canzona „Sole e amore“ şi aria lui Rodolfo din „Boema“ în care precizările, recomandările Marianei Nicolesco au conferit plusuri de trăire interpretării. Soprana Irina Baianţ a cântat un lied şi Doina Stăncuţei din „La seceriş“ de Tiberiu Brediceanu, cărora le-a adăugat, la cererea Marianei Nicolesco, Doina lui Drăguş din aceeaşi scenă lirică, prilejuri de expuneri a patosului, însoţit de calitative pianissime acute.

Din creaţia lui Giuseppe Verdi, toţi interpreţii au cântat în încheiere, într-o corespondenţă bine ideată de Mariana Nicolesco, mai puţin cunoscuta piesă „Brindisi“ şi ultra-celebrul „Brindisi“ din „Traviata“, consfinţind atmosfera de sărbătoare a recitalului, frenetic aplaudat.

A acompaniat pianistul Alexandru Petrovici, mare cunoscător de repertoriu, oricând pregătit pentru cele mai diverse şi neaşteptate abordări.

La final, un gând omagial a fost rostit de Mariana Nicolesco la adresa compozitoarei Carmen Petra Basacopol, prezentă în sală, printre altele, reputată  autoare de lied.


În jurul Marianei Nicolesco, Andreea Novac, Ramona Păun, Alexandru Petrovici, Irina Baianţ, Alexandru Constantin, Adrian Nicoară, Larisa Ştefan, Oana Andra, Mihai Urzicana, Iustinian Zetea

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii