Arte

articolul anterior articolul urmator

Cum poţi avea succes cu muzică cultă contemporană

0
2 May 2017 15:59:59
Cristina Comandasu
Coperta albumului Prehension semnat de compozitorul olandez Joep Beving
Coperta albumului Prehension semnat de compozitorul olandez Joep Beving

Reţeta se pare că o caută marile case de discuri care încearcă noi soluţii de a păstra treaz interesul publicului, într-o lume extrem de concurenţială.

Sigur, poate fi o provocare să încerci să vinzi a o suta versiune a Simfoniei a V-a de Beethoven (deşi eu cred că oricând e nevoie şi de versiuni contemporane ale unei capodopere din veacul trecut); poate fi mai simplu să oferi o muzică de care oamenii să aibă nevoie. Şi există asemenea cazuri care arată că publicul de astăzi are nevoie, de fapt, de muzică cultă contemporană, însă, e adevărat, de un anumit fel de muzică cultă contemporană.

Joep Beving – albumul Prehension

Chiar dacă nu este (încă) accesibil din România, probabil că aţi auzit de portalul de streaming online Spotify. Locul unde şi-a lansat în 2015 primul său album compozitorul olandez Joep Beving. Solipsism a fost ascultat pe Spotify, până în prezent, de 51 milioane de ori! Şi e un album cu muzică cultă contemporană, înregistrat de Joep Beving în studioul său personal de acasă… Joep Beving a lucrat ca copywriter într-o agenţie de publicitate, iar acum este angajatul unei companii internaţionale care creează muzică pentru industria de publicitate şi de divertisment. În primul său album, el a adus tocmai cea mai ne-comercială muzică pe care şi-a imaginat-o: un pian, sentimentul de introvertire, un aer romantic şi straniu. O muzică neo-tonală departe de stridenţe şi agresivitate sonoră, o muzică ce invită la meditaţie, o terapie anti-stres. Probabil că aceasta este de fapt şi cheia succesului la nivel global a tuturor compozitorilor de muzică cultă contemporană: acceptarea faptului că publicul ascultă muzică de tipul acesta, printre altele, şi pentru a se retrage din lumea obositoare, stresantă în care trăiesc zilnic. Muzica lor nu este comentariu pentru această lume, ci un remediu, un refugiu.

După succesul primului său album, Joep Beving a semnat un contract cu celebra casă de discuri, specializată în muzică clasică, Deutsche Grammophon. În 7 aprilie 2017 a apărut noul album al lui Joep Beving – Prehension, având aceleaşi caracteristici sonore ca şi primul său disc. „O muzică pentru emoţii complexe” este modul cum şi-a definit muzica Joep Beving, o muzică difuzată în premieră românească la Radio România Muzical luni, 1 mai şi posibil de ascultat oricând pe site-ul proiectului Discurile anului 2017.

Elena Kats-Chernin – albumul Unsent love letters

În cadrul aceleiaşi emisiuni a fost difuzat şi un alt album cu muzică contemporană, înrudit cu cel semnat de Joep Beving: Unsent love letters, cu muzică semnată de Elena Kats-Chernin. Din nou, muzică pentru pian, o incursiune în lumea oniricului, însă de altă factură. Albumul se inspiră din muzica lui Erik Satie, un compozitor francez care a trăit la graniţa secolelor al XIX-lea şi XX şi care a scris enigmaticele Gymnopedies, lucrări celebre astăzi. Şi, mai mult decât din muzica lui Satie, albumul se inspiră din povestea tristă de iubire a compozitorului cu o femeie care l-a părăsit. În 1925, când Erik Satie a murit, prietenii au descoperit în apartamentul lui din Paris mai multe scrisori de dragoste pe care compozitorul nu le-a trimis niciodată. Aceste scrieri au inspirat-o pe compozitoarea australiană Elena Kats-Chernin să scrie 26 de piese scurte care compun albumul Unsent love letters; o lume enigmatică precum universul lui Erik Satie, cu o savoare aparte; din nou, o muzică neo-tonală, ca şi în cazul lui Joep Beving, chiar dacă liniile melodice nu mi se par la fel de inspirate ca cele ale olandezului.

Piesele sunt interpretate de pianista Tamara Anna Cislowska; la 40 ani, ea este una dintre cele mai cunoscute pianiste australiene ale momentului, aşa cum Elena Kats Chernin (60 ani) este una dintre cele mai cunoscute compozitoare australiene. Semn că Australia muzicală nu înseamnă doar Opera din Sydney...

Distant light cu soprana Renée Fleming

Pe muzica modernă şi contemporană a mizat şi cea mai cunoscută soprana americană a momentului, celebra Renée Fleming: în 6 ianuarie 2017 ea a lansat sub sigla casei Decca albumul Distant light pe care figurează lucrări de Samuel Barber, Anders Hillborg şi Bjork. Da, acea Bjork, cântăreaţa islandeză multi-premiată, care, ca şi Fleming, este deţinătoarea premiului Polar din Suedia, ceea ce a făcut ca cele două să se întâlnească, să se cunoască, să se admire reciproc. Fleming cântă versiuni orchestrate de Hans Ek ale pieselor lui Bjork, interpretate alături de Orchestra Filarmonicii Regale din Stockholm, conduse de Sakari Oramo. O muzică excelentă cu o interpretare pe măsură, pentru mine, revelaţia acestui album.

De fapt, Distant light este prima incursiune a sopranei în repertoriul scandinav; s-a mizat probabil şi pe faptul că în ultimii 3 ani, Renée Fleming, care se apropie la 58 ani de finalul carierei sale, nu a mai lansat niciun album de studio. Şi pe noutatea pieselor lui Anders Hillborg, The Strand Settings, înregistrate în premieră mondială pe acest disc, în preambul existând o piesă de atmosferă semnată de unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori americani, Samuel Barber, de asemenea, o piesă rar înregistrată: „Knoxville, Vara anului 1905”.

Albumul Distant light a primit deja cronici excelente pe întregul mapamond, ceea ce este de înţeles: soprana Renée Fleming rămâne una dintre cele mai importante cântăreţe ale timpurilor noastre, cu o voce cu un timbru aparte, inteligenţă, curiozitate, meticulozitate şi cunoaştere de sine care o menţin de atâta timp printre vedetele operei de astăzi. Dacă în precedentele două albume, compozitorii sunt în prim plan şi frumuseţea muzicii lor, aici, o avem pe această interpretă excelentă în prim plan, secondată de o orchestră şi un dirijor pe măsură.

Albumul Distant light poate fi ascultat oricând pe site-ul proiectului Radio România Muzical Discurile anului 2017.  Discul este disponibil şi în România, pe site-ul www.emag.ro, de exemplu.

Muzica lui Philip Glass interpretată de pianistul Vikingur Olafsson

Iată încă un caz al unui disc cu muzică cultă contemporană de succes, lansat tot anul acesta, în 27 ianuarie. În 31 ianuarie, Philip Glass, unul dintre cei mai cunoscuţi şi de succes compozitori americani ai momentului (de muzică cultă, dar şi de muzică de film), a împlinit 80 ani.

Casa Deutsche Grammophon l-a sărbătorit prin înregistrarea studiilor sale pentru pian, interpretate de tânărul pianist islandez Vikingur Olafsson. Un nume practic necunoscut în România, o vedetă însă în Islanda lui natală şi un fan declarat al muzicii lui Philip Glass. De altfel, în 2016, Philip Glass însuşi a ales mai mulţi pianişti care să cânte la Barbican Hall din Londra integrala studiilor sale pentru pian; printre ei a fost şi Vikingur Olafsson care a produs senzaţie atunci.

E de înţeles: Vikingur Olafsson este un pianist foarte potrivit pentru interpretarea muzicii lui Philip Glass – spectaculos, care ştie să trezească interesul publicului şi care, de asemenea, ştie să pună în lumină momentele de emoţie şi visare. Toate, atribute şi ale muzicii minimalistului Philip Glass, muzică pe care o puteţi descoperi ascultând acest album pe site-ul proiectului Discurile anului 2017

Şi apropo, chiar merită să descoperiţi muzica lui Philip Glass: veţi fi încă unul dintre zecile de milioane care-i ascultă piesele pe Spotify...

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările